Românii au cea mai mare încredere în pompieri. Politicienii, pe ultimul loc

Potrivit unui sondaj IRES, pompierii

De L.V.
Românii au cea mai mare încredere în pompieri. Politicienii, pe ultimul loc

Potrivit unui sondaj IRES, pompierii

Potrivit unui sondaj IRES, pompierii se bucură de încrederea românilor, 49% dintre cei chestionaţi afirmând că au foarte multă încredere, iar 43%, multă.

Locul al doilea revine specialiştilor IT, urmaţi de ingineri, asistenţi medicali şi medici.

Ultinele 5 locuri sunt ocupate, în ordine descrescătoare a cotei de încredere, de avocaţi, poliţişti, judecători, jurnalişti şi politicieni, ultimii având o cotă de încredere de 10%.

Sondajul a fost realizat pe 964 respondenţi în vârstă de peste 18 ani, în perioada17 – 20 decembrie 2024, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eşantion simplu, aleatoriu, reprezentativ pentru populaţia adultă, neinstituţionalizată din România.

Datele au fost ponderate pentru a reproduce structura populaţiei în funcţie de sex, vârstă, educaţie, mediu de rezidenţă şi regiuni istorice, conform celor mai recente date disponibile la Institutul Naţional de Statistică.

Eroarea maximă tolerată este ±3,2%. Studiul face parte din programul de responsabilitate socială dezvoltat de IRES şi este auto-finanţat.
Cei aproape 1.000 de subiecţi au fost întrebaţi: ”Câtă încredere aveţi în următoarele profesii şi ocupaţii?”.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. @degeaba, poate reusesti sa ne spui ce s-a intamplat cu adevarat pe 13 iunie acolo ca minerii au venit abia pe 14 dimineata, sau te-ai dus dupa fenta „istoricilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.