Românii au cele mai puţine sărbători legale din UE

Românii sărbătoresc astăzi Rusaliile. Ziua este liberă pentru bugetari şi majoritatea angajaţilor din companiile private. Chiar dacă la prima vedere, românii par să aibă multe zile libere, suntem însă pe ultimul loc în Europa, cu doar 11 sărbători legale. Campioni sunt spaniolii, cu 17 zile de fiesta.

 

Avem mai puţine sărbători legale decât vecinii noştri din Uniune, dar asta nu înseamnă că suntem mai harnici. Ultimele date oficiale clasează România pe penultimul loc în ce priveşte productivitatea muncii. În Spania, în afară de cele zece zile libere la nivel naţional, fiecare din cele 17 comunităţi are în medie şapte zile de fiesta pe an.

Germania şi Grecia au 14 zile libere , Austria, Italia şi Bulgaria – 13. Şi vecinii noştrii de la graniţa de vest, ungurii au 13 zile. Pentru români, anul 2010 aduce doar patru zile libere din 11.

Cele mai multe sărbători legale cad în zilele de sâmbătă şi duminică şi astfel se pierd. Conform legilor în vigoare românii sunt liberi pe 1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Paşte, 1 Mai. Prima şi a doua zi de Rusalii, de Sfânta Marie Mică, pe 15 august, de 1 decembrie Ziua Naţională a României şi prima şi a doua zi de Crăciun. Aşadar, românii petrec cel mai mult timp la serviciu, dar fără folos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.