Românii care merg în Muntenegru, rugaţi să circule cu atenţie sporită

Conducătorii auto români care merg în Muntenegru sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să echipeze autovehiculele de iarnă.

Având în vedere condiţiile meteo specifice sezonului rece (ploaie în zona de sud şi ninsoare în zona de nord), conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie sporită”, se arată într-o atenţionare transmisă marţi de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, în Muntenegru au loc lucrări de construcţie/reabilitare a unor porţiuni de drum şi a unor tuneluri, iar traficul rutier se desfăşoară conform indicatoarelor rutiere amplasate.

Astfel, magistrala Podgorica-Kolasin, din cauza lucrărilor la tunelurile 4 şi 10, circulaţia este oprită între orele: 9,00 – 11,00, 14,00 – 16,00 şi 23,00 -03,00, magistrala M-6 porţiunea VILUSI-NIKSIC, în dreptul localităţii KUSIDE, circulaţia este oprită în intervalul orar 09,00-11,00, respectiv 13,00-15,00; pe drumul BERANE-LUBNICE, circulaţia este oprită în intervalul orar 11,00-18,00, recomandându-se traseul alternativ BERANE-CRNI VRH-BASTAHE-LUBNICE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.