Dintr-un Rai în altul! Însă, fiecare cu al său. Porniți într-unul dintre Circuitele Premium Tours cu agenția Hello Holidays pe Coasta de Azur și Catalonia, am ajuns tot în mijlocul românilor.
La mii de kilometri distanță de casă, aceștia și-au făcut un rost și s-au integrat printre străini. Mulți nu mai consideră România casă, dar nu își uită originile. Chiar dacă au acum Raiul lor.
Cannes, Nisa, Monaco, Sagrada Familia sau Montserrat sunt pentru mulți români doar destinații turistice. Dar pentru alți conaționali, aceste locuri sunt casă sau locul in care își desfășoară activitatea.
Considerate de unii locuri exclusivitate, aceste destinații pot fi acum ușor mai accesibile. Mai ales că în toate locuri, găsești cel puțin un român care să te ajute. Unii sunt fericiți că văd conaționali, alții le reproșează că le au furat țara. Aproape toți spun că nu s ar mai întoarce acasă și nici nu prea sunt interesați de ce e in Romania. Sunt mândri de ce au realizat in locurile pe care le numesc acum acasă.
Pe domnul Emil l-am găsit din întâmplare într-un mic local din Nisa. Ne-a auzit vorbind românește și a răspuns imediat.
Are 73 de ani și este plecat din România de 35, dar tot are steaguri românești în braseria sa situată foarte aproape de Mediterană. Are un fiu care a fost însurat cu o româncă și trei nepoți. Cea mare vorbește românește, dar băieții sunt mai mici. „Sigur că o să-i învăț, că poate o să îi ajute“, spune el. Este la a noua afacere în Franța și este destul de mulțumit, dar admite că nu mai e la fel că până în 2015. „Macron ăsta nu e prea iubit pe aici din cauza asta“. E la curent cu ce e în România, chiar dacă nu mai are de gând să revină. La ultima vizită în București, orașul său natal, „m-am simțit străin în țara mea“. Aproape că nu mai recunoștea nimic.
Nu mai are acte românești, dar acum parca ar fi votat o schimbare.
Tot în domeniul HoReCa lucrează și Antonina, o lipoveancă din Sarichioi. Nu a vrut să fie fotografiată, dar ne-a spus pe scurt povestea sa.
Plecată de acasă încă de când avea 18 ani, tânăra lucrează la un mic restaurant din Monaco. Mamă a doi copii și măritată cu un francez, Antonina locuiește în Menton (Franța), de unde face naveta zilnic. Nici ea nu pare încântată să revină în România. „Merg acolo în fiecare vacanță, pentru că am părinții. Când ei nu vor mai fi…voi face vacanțe în alte țări“. Este în totală discordanță cu soțul ei care iubește țara noastră.
În Boqueria barceloneza, alți români. Pe un spațiu în care roiesc mii de oameni zilnic, întâlnirea cu Silvia și Liviu de la Ancora a fost cu atât mai surprinzătoare. El este administratorul unui local la care poți mânca ce-ți poftește inima în materie de fructe de mare. Și el e plecat din România de peste 20 de ani. Locuiește aici cu toată familia, iar cele două fiice vorbesc amândouă română. „Nu prea am gând să mă întorc. Aici, merge foarte bine. M-am adaptat, e ok. Plus că vin mereu români aici la mine, fiindcă locul e unul istoric“.
O situație mai specială a fost a unei alte doamne din România care lucrează la serviciul de pază de la Sagrada. Ne-a auzit vorbind românește și s-a cam supărat. „Ne ați furat țara!“, a spus ea plină de năduf.
Mai calm și mai așezat, un tânăr care vinde miere și alte produse apicole pe muntele Montserrat intră și el în vorbă când realizează că suntem români. Îi cam place ce face, și chiar își laudă produsele, chiar dacă nu am înțeles dacă sunt producție proprie sau e doar un angajat. Oricum ar fi, vrea să-și vândă marfa „Nu sunt deloc scumpe, doamnă!“. În cazul lui însă părea că dorul de casă era neprețuit, fiindcă ne-a cam privit cu tistețe când ne-am îndepărtat de el.
Indiferent de situația lor, toți românii pe care i-am întâlnit s-au bucurat să-i întâlnească pe unii de-ai lor și să le spună povestea lor.
Toată cinstea pentru cei prezentați și alții ca ei. Dar de ce numai acolo Paradis? Este de suflet și finalul poeziei Cântecul potirului a lui Nichifor Crainic.