
Mulți se gândesc să nu intre într-o căsnicie cu gândul la divorț. Alții că sunt valabile numai la alții, pentru că așa au văzut în filmele americane. Dar pe unii îi ajută un contract prenupțial. Este un document despre care românii știu puține lucruri, dar care poate fi colacul de salvare atunci când intervine o separare între cei doi soți. Altfel, urmează bătălii fără sfârșit în instanțe. Avocații și psihologii susțin existența unui astfel de act.
În biroul unui avocat din București se află domnul Vasilescu. Acesta vrea să divorțeze de soția sa, după 20 de ani de căsnicie. Nu detaliază motivele, dar a venit la avocat după ce a constatat că divorțul nu poate fi amiabil. „După ce că are salariul dublu faţă de al meu, vrea să-i dau eu din pensia mea rentă viageră. Păi, cum vine asta? Și să mai dau și 250 lei pe lună pentru medicamente. Nici nu mă gândesc să-i las vreun ban“, spune domnul Vasilescu.
Finalul ar putea fi amiabil
Acum 20 de ani, ideea unui contract prenupțial nici măcar nu era vehiculată. Cu atât mai puțin folosită.
„Atunci când ai un contract prenupțial în care se spune foarte clar ce și cât revine fiecărui soț în urma divorțului, nu mai există acea discuție pe cota de participație. Adică nu ne mai chinuim să facem dovada ultimilor 30 de ani de căsnicie, să spună unul din ei că, uite, am adus cu un leu mai mult decât tine, apoi urmează martori sau înscrisuri sau orice altă probă care este permisă de Codul de procedură civilă“, explică Sorin Andronache, avocat.
Mulți nu realizează importanța unui astfel de document și speră ca la final totul să se rezolve amiabil. Așa a fost și în cazul domnului Vasilescu. „Nu avem un contract prenupțial. Și nu ne-am gândit să facem, tocmai pentru a nu pleca la drum cu neîncredere. Am avut discuții pe tema asta și fiecare lasă de la el“.
„Cred că ar fi bine ca noile cupluri, în momentul în care se căsătoresc, să aibă o obișnuință în a semna aceste contracte. Pentru că venind această sugestie din afară, nu trezește suspiciuni în celălalt partener“, explică Mariana Apostu, psiholog.
Traumele unui divorț lung
Scapă, în acest fel, de traumele unui divorț lung. Din dorința de a evita astfel de suferințe, unii sunt complet împotriva căsătoriei. Sorana are 25 de ani și nu are niciun gând de măritiș. „Mi se pare că aș putea face o greșeală prin a mă căsători. Ajungem la divorț și așa mai departe. Dar putem trăi împreună și fără actul acela. Căsătoria este o temniță, asta este.“
Potrivit legii, bunurile pe care fiecare le are înainte de căsătorie nu se împart. Contractul prenupțial reglementează felul în care se împart cele dobândite în comun, pe durata căsniciei. Se poate opta pentru împărțirea egală a bunurilor sau fiecare poate rămâne cu ce a obținut prin propriile puteri.
Mi se pare că aș putea face o greșeală prin a mă căsători. Ajungem la divorț și așa mai departe. Dar putem trăi împreună și fără actul acela. Căsătoria este o temniță, asta este!
PERFECT ADEVARAT!