Românul care se afla în avionul doborât în Ucraina mergea la congresul anti-SIDA din Australia

Românul cu dublă cetăţenie era student la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, au confirmat surse din cadrul UMF Cluj pentru Vocea Transilvaniei.

Tânărul a copilărit în Canada şi revenise în ţara natală pentru a studia medicina. El călătorea cu o tânără care, se pare, ar fi cetăţean german şi studentă tot la medicină în Cluj-Napoca, relatează Antena3. Cei doi se îndreptau spre conferinţa medicală internaţională din Melbourne, pe tema SIDA.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, potrivit informaţiilor de până la acest moment, pe lista pasagerilor avionului aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei se află şi numele unui român cu dublă cetăţenie.

”Ministerul Afacerilor Externe informează că – urmare a verificărilor care continuă, în vederea stabilirii identităţii tuturor pasagerilor – i-au fost furnizate noi informaţii potrivit cărora pe lista transmisă până la acest moment de compania Malaysian Airlines se regăseşte un cetăţean care deţine dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenie română”, informează MAE într-un comunicat remis vineri agenţiei Mediafax.
Conform sursei citate, familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia. Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nicio formă, să fie făcute publice niciun fel de date personale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.