Protestul de la Chişinău este un nou maidan, asemănător celui din Ucraina, iar situaţia din Moldova devine tot mai grea odată cu apropierea de Uniunea Europeană. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns invitații unei emisiunii de la Rossia 1, transmite Unimedia.
În cadrul emisiunii Vesti, jurnalista, împreună cu câţiva invitaţi, printre care şi consilierul municipal din partea Partidului Socialist din Republica Moldova (pro-rus) Ion Ceban, vorbesc despre situaţia din Moldova. Redactorul şef al unei publicaţii ruşesti, invitat în cadrul programului spune despre moldoveni că „Vor fi oamenii de mâna a doua din Europa”, în cazul în care Moldova se va integra în UE.
Mai mult, invitaţii vorbesc şi despre preţurile ridicate din Republica Moldova, comparându-le cu cele din Federaţia Rusă. „Visurile frumoase despre Europa au devenit realitate prin tarife ridicate şi lipsa oricărei perspective de dezvoltare”, afirmă unul dintre invitaţi.
Ion Ceban vorbeşte în debutul emisiunii despre parcursul european al Moldovei, despre care spune că „Este o istorie a eşecului, drept rezultat este furtul miliardului, plecarea oamenilor din ţară şi sărăcirea populaţiei”.