Rouhani și dușmanii: „Nu avem nicio îndoială”

Preşedintele Iranului Hassan Rouhani a acuzat duminică Statele Unite că vor să creeze insecuritate în Iran, la o zi după atentatul de la parada militară, soldat cu 29 de morți.

El i-a acuzat de asemenea, fără a-i numi, pe separatiştii arabi că se află în spatele atacului de la Ahvaz, în sud-vestul Iranului, transmit Reuters şi AFP.

Într-un discurs la televiziunea de stat înainte de a părăsi Teheranul pentru a participa la Adunarea Generală a ONU la New York, Rouhani a acuzat de asemenea statele arabe din Golf, susţinute de SUA, că acordă sprijin financiar şi militar grupurilor etnice arabe antiguvernamentale în Iran.

„Micile ţări marionetă sunt sprijinite de America şi Statele Unite le provoacă şi le oferă capacităţile necesare. Nu avem nicio îndoială asupra identităţii celor care au făcut aşa ceva, grupului şi afilierii lor”, a spus Rouhani.

În timpul războiului dintre Irak şi Iran (1980-1988), „cei care au provocat această catastrofă (sâmbătă) (…) i-au sprijinit pe agresori şi au comis crime”, a spus Rouhani .

„Atât timp cât (dictatorul irakian) Saddam (Hussein) era în viaţă, ei erau mercenarii lui. Apoi, ei şi-au schimbat stăpânii şi una dintre ţările de pe malul sudic al Golfului Persic” îi sprijină, a mai declarat preşedintele iranian, fără a numi nicio ţară.

Nici Europa nu scapă de tir

Iranul a convocat sâmbătă trei diplomaţi europeni, reprezentând Danemarca, Marea Britanie şi Regatul Ţărilor de Jos, după atac, a transmis agenţia oficială IRNA, preluată de AFP.

Ambasadorii danez şi olandez şi însărcinatul cu afaceri britanic au primit „puternicele proteste ale Iranului pentru faptul că ţările lor adăpostesc unii membri ai grupului terorist care a comis atacul”, a indicat un purtător de cuvânt al ministerului iranian de Externe, citat de IRNA.

„Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să nu includă pe lista sa neagră membrii acestor grupări teroriste atât timp cât ei nu comit o crimă pe teritoriul european”, a arătat diplomaţia iraniană.

Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, care susţine că răspunde astfel intervenţiilor Iranului în regiune.

„Ambasadorii şi-au exprimat profundul regret în ce priveşte incidentul şi au promis să transmită guvernelor lor toate problemele ridicate”, a mai arătat IRNA.

„Ei au exprimat totodată voinţa ţărilor lor de a coopera cu Iranul pentru a-i identifica pe autori şi a schimba informaţii”, a adăugat agenţia.

Atacul a fost unul din cele mai sângeroase din Iran în aproape opt ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.