Royal Liverpool Philharmonic Orchestra în viziunea eminentului dirijor Vasily Petrenko

Royal Liverpool Philharmonic Orchestra va urca pe scena Sălii Palatului joi 17 septembrie, la ora 20.00.

Royal Liverpool Philharmonic Orchestra în viziunea eminentului dirijor Vasily Petrenko

Royal Liverpool Philharmonic Orchestra va urca pe scena Sălii Palatului joi 17 septembrie, la ora 20.00.

Royal Liverpool Philharmonic Orchestra va urca pe scena Sălii Palatului joi 17 septembrie, la ora 20.00.

Dirijor: Vasily Petrenko. Solist: violonistul Alexandru Tomescu

Un dirijor elegant, ale cărui gesturi ferme dezvăluie pulsul muzicii

Liverpool Philharmonic Orchestra

Dirijorul Vasily Petrenko s-a născut în 1976 şi şi-a început educaţia muzicală la Şcoala de Muzică din Sankt Petersburg Capela de Băieţi – cea mai veche şcoală din Rusia. A studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg şi, de asemenea, a participat la cursuri de măiestrie cu personalităţi ca Ilya Musin, Mariss Jansons, Yuri Temirkanov şi Esa-Pekka Salonen. Între 1994 şi 1997, Petrenko a fost dirijor rezident la Opera de Stat din Sankt Petersburg şi la Teatrul de Balet din Teatrul Memorial Mussorgsky. După un considerabil succes în competiţii internaţionale de dirijat, a fost numit Dirijor Principal la Orchestra Academică de Stat din Sankt Petersburg între 2004 şi 2007. În stagiunea recentă, Petrenko a dirijat multe orchestre de marcă din Rusia, inclusiv Filarmonica din Sankt Petersburg şi Filarmonica din Moscova.

A primit pentru prima dată funcţia de Dirijor Principal la Orchestra Filarmonică Regală din Liverpool în septembrie 2006 şi, după şase luni ale primei stagiuni, contractul său a fost extins până în 2012. În 2009, contractul i-a fost din nou extins până în 2015 şi a mai primit titlul de Prim Dirijor. În continuarea debutului său formidabil cu Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii, în care, conform ziarului The Guardian, „a oferit o claritate a expresiei de parcă ar fi fost la conducerea orchestrei de ani buni”, a fost numit ca Dirijor Principal pentru a lucra cu orchestra în fiecare stagiune.

Cu peste 30 de opere în repertoriu, în ultimele stagiuni a dirijat câteva producţii la Reisopera din Olanda (Le Villi de Puccini, Messa da Gloria, I due Foscari şi Boris Godounov), iar în martie 2004 a avut un debut fulminant la Opera de Stat din Hamburg, dirijând Dama de Pică de Ceaikovski.

Înregistrările cu Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool includ un dublu CD ce conţine Rothschild’s Violin de Fleishman şi The Gamblers de Şostakovici, şi un disc cu Suitele de balet de Ceaikovski…

Alexandru Tomescu, un violonist cu o statură de excepţie, surprinde publicul cu sunetul clar, pur, iscusit prelucrat

Violonistul Alexandru Tomescu

Un om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală.

Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul Paganini – înger sau demon, care a marcat un hotar în cariera lui.

După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa şi în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokyo, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou din New York, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

„Alexandru Tomescu scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, evidenţiind contraste, lăsând fiecare frază să trăiască şi să respire. M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whisky”, scria David Larsen în Metro Magazine, Noua Zeelandă.

În program:

Respighi – Poemul simfonic Fontane di Roma

Glazunov – Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op. 82

Rahmaninov – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 13

Pianistul Simon Trpceski

Un al doilea concert al Royal Liverpool Philharmonic Orchestra este programat vineri, 18 septembrie, la ora 19.00, de asemenea, dirijat de Vasily Petrenko. Solist: pianistul Simon Trpceski. Participă Corul Filarmonicii George Enescu, dirijat de Ion Iosif Prunner.

În program:

Rahmaninov – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 în re minor op. 30

Enescu – Simfonia nr. 3 în Do Major op. 21

Născut în Macedonia în 1979, pianistul Simon Trpčeski şi-a câştigat locul printre cei mai remarcabili muzicieni lansaţi în ultimii ani, cântând cu multe dintre cele mai mari orchestre ale lumii şi captivându-şi mereu publicul.

În această stagiune are prevăzute apariţii alături de orchestrele simfonice din Londra, Seattle, St. Louis, Baltimore, Barcelona şi Galicia, de filarmonicile din Los Angeles, Netherlands Radio, St. Petersburg şi Strasbourg, cât şi alături de Philharmonia, RSO Berlin, NDR Hamburg, Russian National Orchestra şi Suisse Romande Orchestra. În plus, va pleca într-un turneu în Australia şi în Noua Zeelandă.

A susţinut recitaluri în cele mai importante oraşe al lumii. De asemenea, interpretează muzică de cameră cu numeroşi alţi solişti de câte ori are ocazia, inclusiv la festivaluri cum sunt cele din Aspen, Verbier şi Risor. Lucrează constant cu tineri muzicieni din Macedonia, pentru a cultiva talentul următoarei generaţii de artişti din ţara sa natală. În urma acestui fapt, i-a fost decernat Ordinul de merit din partea preşedinţiei şi a fost primul artist care a primit titlul de Artist Naţional al Macedoniei.

Mozarteumorchester Salzburg, la Ateneul Român

Mozarteumorchester Salzburg

Dirijor: Thomas Dausgaard

Solist: Dan Grigore – pian

Program:

Mozart – Uvertura la „Don Giovanni“ K527

Mozart – Concert pentru pian şi orchestră nr. 23 în La Major KV 488

Beethoven – Simfonia nr. 7 în La Major Op. 92

Pianistul Dan Grigore, sub cupola Ateneului Român

Pianistul Dan Grigore

Născut la Bucureşti în familia unui ofiţer aviator de elită, Dan Grigore a debutat la vârsta de 14 ani.

Recomandat cu entuziasm de mentorii săi Florica Musicescu şi Mihail Jora (foştii profesori ai lui Dinu Lipatti), a primit burse la Conservatorul din Sankt-Petersburg (1962-64, clasa Prof. Tatiana Kravcenko) şi Academia de Muzică din Viena (1969 – clasa Prof. Richard Hauser).

Câştigător al Concursului Naţional de Muzică George Enescu, dublu laureat al Concursului Internaţional George Enescu şi laureat al Concursului Internaţional de Pian de la Montreal.

Cariera lui Dan Grigore, atât în ţară, cât şi în străinătate, a fost sever îngrădită din cauza opoziţiei sale constante faţă de regimul Ceauşescu, care i-a pedepsit non-colaboraţionismul interzicându-i turneele internaţionale.

Totuşi reputaţia sa a fost în continuă creştere, a primit numeroase invitaţii atât în Occident, cât şi în Est, fiind întâmpinat cu entuziasm de public. După căderea comunismului, Dan Grigore a cântat în cele mai importante săli de concert, cu dirijori şi orchestre celebre iar în 1996 asusţinut concerte cu Filarmonica din München şi Sergiu Celibidache, la invitaţia acestuia, fiind singurul artist român printre foarte puţinii solişti cu care Maestrul a colaborat. Discografia sa e în continuă creştere şi include seria Arta lui Dan Grigore. Repertoriul său este extrem de vast şi acoperă întrega scală de stiluri iar criticii internaţionali l-au asemuit cu cei mai mari pianişti ai lumii.

Activitatea didactică a lui Dan Grigore este la fel de bogată ca şi cea solistică; imediat după decembrie ‘89, la cererea studenţilor a fost numit profesor universitar la Academia de Muzică din Bucureşti. A susţinut numeroase master-classuri, conferinţe şi a promovat în mod constant tineri artişti, invitându-i să i se alăture în concerte speciale şi apariţii TV.

Este membru în jurii internaţionale de pian şi invitat adesea la festivaluri internaţionale de renume.

În 1999 Dan Grigore a fost decorat de Guvernul Francez cu Ordinul „Cavaler al Artelor şi Literelor”, iar în2007 aprimit cea mai înaltă distincţie acordată de statul român, Marea Cruce a Ordinului ”Steaua României”.

”Dan Grigore are o senzaţională clasă mondială!” (Kleine Zeitung)

”Ascultătorului i se opreşte respiraţia” (Berliner Zeitung)

“Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde)

”Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)

”Extraordinar! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache)

Dirijorul care ţine totul împreună

Dirijorul Thomas Dausgaard

Thomas Dausgaard este prim dirijor al Orchestrei de Cameră din Suedia şi dirijor laureat al Orchestrei Simfonice Radio Daneze, fiind dirijor principal între 2004 şi 2011. El este renumit pentru programele sale inovatoare, pentru cunoaşterea în detaliu a muzicii de Langgaard şi Nielsen şi pentru un catalog de înregistrări prolific. Thomas Dausgaard a apărut alături de multe dintre cele mai renumite instituţii muzicale din lume, inclusiv cu Orchestra Filarmonicii din München, Philharmonia Orchestra, Cleveland Orchestra, Orchestra Simfonică BBC la BBC Proms, SWR Stuttgart, Orchestre Philharmonique de Radio France, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică Regală din Suedia, Orchestra Naţională Simfonică din Washington, Orchestra Simfonica din Toronto, Orchestra Simfonică din Seattle, Orchestra Centrului Naţional al Artelor din Ottawa, Filarmonica din Hong Kong şi Orchestra Simfonică din Sydney. În sezonul 2013/14 maestrul a debutat cu Orchestra Simfonică din Londra şi Orchestra de Cameră a Europei.

Thomas Dausgaard a creat profiluri distincte prin munca sa alături de Orchestra de Cameră din Suedia şi Orchestra Simfonică Radio Daneză. Împreună cu Orchestra de Cameră din Suedia, el a iniţiat faimosul program intitulat Love, Hope and Destiny cu soprana Nina Stemme care a fost descris de New York Times într-un spectacol la Centrul Lincoln: “… desenând un arc dramatic care s-a dovedit satisfăcător din punct de vedere emoţional, stimulând intelectul“ [29 aprilie 2013, New York Times]. Cu Orchestra Simfonică Naţională Daneză a iniţiat Metro Concerts – o serie de concerte de un succes răsunator – şi, în 2009, el a supravegheat deschiderea sălii de concerte la Copenhaga proiectată de Jean Nouvel. El este, de asemenea, pasionat de muzică contemporană, interpretând în premieră lucrări de Penderecki, Dean, Volans, Vine, Albert Schnelzer şi Norgard cu o gamă largă de orchestre.

Angajamentul său pentru educaţie şi copii este predominant în programele sale de concerte şi în activităţile sale. O serie de concerte de mare succes pentru copii a fost iniţiată în colaborare cu Orchestra de Cameră din Suedia, cu care acum a stabilit o colaborare periodică. Maestrul a mai apărut şi alături de orchestre de tineret din America de Nord şi de Sud, Europa şi Australia. El a susţinut masterclassuri la Conservatorul din Beijing, concerte de familie în întreaga Europă şi a prezidat Concursul Malko pentru tinerii dirijori.

Un artist desăvârşit al muzicii înregistrate, Thomas Dausgaard are peste 50 de CD-uri apreciate de critici. Cicluri sale simfonice complete de Beethoven şi Schumann cu Orchestra de Cameră din Suedia şi ciclul Rued Langgaard cu Orchestra Simfonică Naţională Daneză au fost primite cu multe aplauze şi ovaţii. Înregistrările sale recente includ un DVD cu Orchestra Simfonică Naţională Daneză la casa de discuri Unitel Classica, care prezintă spectacole live ale simfoniilor de Brahms, Dvorak, Sibelius şi Nielsen. Privind în perspectivă, seria ceremoniilor de deschidere cu Orchestra de Cameră din Suedia înregistrată la casa de discuri BIS va continua cu lucrări de Bruckner, Ceaikovski, Ravel şi Wagner.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.