Rudel Obreja, salvarea Elenei Udrea?

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în dosarul „Gala Bute”.

„Completul de 5 Judecători, Penal 2 în dosarul nr.2303/1/2017/a1. Desfiinţează încheierea atacată si, rejudecând: Admite cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art.172 alin.9, 10 şi 12 din Codul de procedură penală”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată luni, care este definitivă. Articolul 172 din Codul de Procedură Penală se referă la maniera în care sunt dispuse expertizele şi constatările în timpul proceselor, citează Mediafax. Alineatele cu care instanţa supremă sesizează Curtea Constituţională sunt 9, 10 şi 12. Astfel, alineatul 9 arată că atunci „când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări”, în timp ce articolul 10 stipulează faptul că „constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora”.

„După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize”, se arată în alineatul 12 al articolului 172 din Codul de Procedură Penală.

Rudel Obreja a reacţionat din închisoare la decizia magistraţilor.

“Astazi, ÎCCJ mi-a admis doua cereri de sesizare a CCR ,ceea ce echivaleaza cu o recunoastere subtila ca am fost condamnat incalcandu-mi-se flagrant drepturile!!! Una dintre ele vizeaza faptul ca ambele complete , care m-au judecat AU RESPINS cererile mele pentru desemnarea unor EXPERTI NEUTRI care sa efectueze o EXPERTIZA FINANCIAR -CONTABILA NEUTRÃ.Am fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare , EXCLUSIV in baza raportului” specialistului” DNA! Va dura ceva vreme pana cand CCR se va pronunta, timp in care insa, nu voi renunta sa imi caut DREPTATEA. Iata ca exista si judecatori onesti. Cinste lor!“, scrie în mesajul postat pe reţeaua de socializare.

Pe 11 iunie, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a atacat la instanţa supremă, prin recurs, decizia de condamnare din dosarul Gala Bute, invocând două excepţii de neconstituţionalitate.

Rudel Obreja a spus instanţei că dosarul reprezintă o înscenare.

„Acest dosar a început împotriva mea cu o minciună. S-a reuşit o înscenare împotriva mea. Am fost condamnat şi nu sunt de acord cu soluţia dată de instanţa de apel şi m-am prezentat. Vă rog să-mi permiteţi să-mi dovedesc singur nevinovăţia şi să admiteţi excepţia de neconstituţionalitate”, a spus Rudel Obreja în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Rudel Obreja a fost condamnat săptămâna trecută de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, decizia fiind una definitivă. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a fost încarcerat şi are de executat cinci ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită. În acelaşi dosar, magistraţii instanţei supreme au condamnat-o pe Elena Udrea, la 6 ani de închisoare.

Judecătorii au decis să menţină pedeapsa primită de Elena Udrea în primă instanţă. În acelaşi dosar, Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.