Un grup de monarhiști s-a rugat, marți seară, pentru sănătatea Regelui Mihai I în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă şi în Catedrala Greco-Catolică ”Schimbarea la față” din Cluj-Napoca, unde a fost oficiată și o Liturghie solemnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanții Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și ai Clubului Monarhiștilor Clujeni s-au adunat, marți seară, în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj-Napoca având cu ei steaguri ale monarhiei şi s-au rugat pentru sănătatea Regelui Mihai I, alături de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.
Ulterior, ei s-au îndreptat spre Catedrala Greco-Catolică ”Schimbarea la față” şi s-au rugat şi aici pentru Regele Mihai, în biserică fiind oficiată și o Liturghie solemnă de către un sobor de preoţi.
”Ne rugăm bunului Dumnezeu să îi dăruiască Majestății Sale multă sănătate și zile cât mai îndelungate”, a spus Cornel Jurju, unul dintre monarhiştii prezenţi.
Casa Regală a României a anunţat, luni, că starea de sănătate a Regelui Mihai I s-a agravat.
La multi ani si multa multa sanatate Regelui Mihai!Bunul Dumnezeu si Sfintii Arhaghieli Mihai si Gavril sa il ajute pe Majestatea sa Regele Mihai sa traiasca. Romania va iubeste!
Delimiteaza-te si … limiteaza-te la ” vreo cateva mi de nostalgici, undeva intre la 1 5 % – asemanatori nostalgicilor comunisiti”, Nu ai dreptul sa-ti asui dreptul de a vorbi in numele a 20 de milioane de romani, este un caz PENAL !.