Rusia a tunat și fulgerat la ONU: „Kievul a folosit bombe cu dispersie”

Rusia a acuzat Ucraina sâmbătă la ONU, în cursul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate solicitată de Moscova, că a comis un act de „terorism deliberat” şi că a folosit bombe cu dispersie în oraşul rus Belgorod, transmite AFP.

Rusia a promis că va răspunde acestei lovituri atribuite armatei ucrainene şi care a făcut 21 de morţi şi peste 100 de răniţi la Belgorod, cea mai mortală pentru civilii din Rusia de la începutul conflictului în februarie 2022.

Este „un atac orb şi deliberat împotriva unei ţinte civile”, a spus ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, acuzând Ucraina că a vizat un centru sportiv, un patinoar şi o universitate.

„Membrii Consiliului de Securitate au ocazia să-şi facă datoria şi să evalueze în mod obiectiv ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat el, referindu-se la „un act de terorism deliberat” din partea Ucrainei şi acuzând Kievul că a folosit bombe cu dispersie.

Acest atac a avut loc la o zi după o serie de bombardamentele intense ale Rusiei în Ucraina, care au ucis 39 de persoane, potrivit autorităţilor.

Un număr de 21 de persoane au fost ucise la Belgorod, iar alte 111 au fost rănite.

Imagini postate online arată maşini în flăcări, clădiri cu geamuri sparte şi coloane de fum negru ridicându-se la orizont, mai scrie AFP.

Între timp…

Rușii au lansat noi atacuri asupra Ucrainei la primele ore ale zilei de duminică, la o zi după atacul, pus pe seama Kievului, care a ucis 22 de persoane în oraşul rus Belgorod şi la care Moscova a promis un răspuns, relatează AFP.

Patru drone Shahed de fabricaţie iraniană au vizat oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei în cursul nopţii, potrivit purtătorului de cuvânt al procurorului regional, Dmitro Ciubenko.

„Ca urmare a atacului nocturn cu drone ruseşti asupra Harkovului, clădiri din centrul oraşului au fost avariate. Nu este vorba de instalaţii militare, ci de cafenele, clădiri rezidenţiale şi birouri”, a scris primarul oraşului, Ihor Terehov, pe Telegram, fără a menţiona victime.

„În ajunul Anului Nou, ruşii vor să ne intimideze oraşul, dar nu ne este frică”, a adăugat el.

(VIDEO) A curs sânge și pe teritoriul Rusiei

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

56 de Comentarii

  1. noi, criminalii, ucidem dupa regulile acceptate. ailalti nu!

    cit de imbecili si penibili sint criminalii… din toate partile , fara exceptii!

  2. Dacă lovirea, vătămarea corporală sau omorul sunt infracțiuni grave care se pedepsesc drastic, cu atât mai mult, războiul. Nu va exista niciodată pace în lume până nu va fi scos în afara legii la nivel global şi se va instituti obligația rezolvării oricăror divergențe de orice fel, numai pe calea dialogului iar cei care vor continua pe calea violenței să fie izolați, marginalizați şi chiar pedepsiți. Banii obținuți astfel din reducerea cheltuielilor militare şi pentru înarmare, ar putea salva milioane de vieți. Abea atunci am putea spune că omenirea caută să se îndrepte către civilizație. Până atunci, doar pretindem că suntem civilizați.

  3. Vedeti diferenta, Rusia a „bombardat” Kievul cu bomboane fondante…

  4. Poate ar fi cazul să se adopte o rezoluție la nivel global pentru interzicerea totală a războiului şi trecerea treptată la dezarmare. Ar fi un pas uriaş către adevărata modernitate, civilizație şi progres a umanității din toate timpurile şi din toate punctele de vedere.

  5. Federatia Rusa are 30 de divizii formate din siberieni ce in acest moment sunt complect echipate si instruite pentru intrare in lupta. Au fost tinute in rezerva pentru un eventual conflict cu OTAN. Se pare ca mare parte sunt in miscare spre front.
    Nu uitati ca siberienii,la ordinal lui Stalin, au salvat Moscova de atacul nazistilor si nu i-a mai putut opri nimeni pana la Berlin. Despre felul cum au luptat, sunt destule filme facute chiar de occidentali. Istoria se repeta?

  6. Rusia niciodată n-a tras deliberat în populaţia civilă, n-avea de ce, pentru că ucrainenii sunt de acelaşi sânge cu ruşii. Pe cînd Zelenschi, zămislit din aceeaş mamă, ca cea a lui Nataliahu, ucide în masă. Toate bombardamentele ruşilor au fost îndreptate împotriva tenicii ocidentale şi americane care a intrat pe teritoriul Ucrainei, numai propaganda de război mincinoasă ocidentală inventează copii morţi, maternităţi distruse, şcoli dărâmate. De mănăstiri ucrainenii nu spun nimic că n-ar avea credibilitate.

  7. Pentru ca genocidul din Palestina, botezat de presa arvunita „razboiul dintre statul Israel si gruparea terorista Hamas”, a luat fata conflictului din Ucraina, s-a hotarat plusarea in directia escaladarii: fiind vorba de banii contribuabilului american, e ca si cum un cersetor de la metrou ar vedea deodata aparand la colt alt cersetor- opa,concurenta!!
    Asa ceva nu se poate rabda, de aceea se ridica tensiunea. Nimeni, de vede treaba, nu poate renunta la pomana bugetara americana.
    In toata aceasta ecuatie este evident ca, fara sa aiba ceva de spus, contribuabilii americani ca si cei europeni isi vad banii topiti inspre zari straine, totul bazat pe un temeinic control asupra mass-media, care trebuie sa prezinte situatia unilateral.
    Faptul ca mor oameni nevinovati la capatul acestui lant trofic nu-i misca deloc pe mafiotii din liga grea, care controleaza statele.
    Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus „lumea libera”.

  8. Cehii si-au cam dat foc la valiza, pt ca ucrainienii au folosit arme produse de ei. Si cum il stim pe nea putinel, stie sa se razbune. Candva, undeva, cumva…

  9. Hopa! Se întreabă macacii dî India! De ce bombardează Rușii? Pentru că, în 2015 conducerea criminală al Ucrainei a vrut să alunge 10 mil. ucrainieni prin omor și tortură penru simplul motiv că, sunt ruși. Pentu că lumea ”democratică” accepta cu indiferență pînă la simpatie cum sunt pedepsiți rușii de către patrioții ucrainieni. Trebuie să recunosc intervenția lui ”Un extraterestru” care stabilește cu exactitate cauzele războaielor.

  10. Ucraina are dreptul la aparare,lupta cu invazia kasapilor fascisti!

    pentru prostul care semneaza @Siberia:habar nu ai reforma din armata rusa au fost desfiintate diviziile(prea multi prosti rusi la un loc) si au pus pe primul lplan brigazile/regimente
    ’30 divizii siberiene:)))),doar in filmele cu prosti gen: „Baba o da soldatului’regia Grigori Chukhrai,propagandist khazar

  11. La Azovstal, bestiile putinantropului mai aveau putin ca sa foloseasca bombe atomice. Chiar discutau sa foloseasca armament atomic tactic. In rest au folosit toate mizeriile: bombe cu fragmentatie, cu fosfor, mine antipersonal.
    Ce tie nu-ti place altuia nu-i face……[Rumburak]

  12. Ai dreak ukrani, ei ataca numai obiective militare iar rusii numai civile. Acest Zelensky este drakul impelitat, pentru bombardarea masiva facuta de rusi in 29 decembrie, a ordonat atacul asupra orasului Belgorod de la granita.. daca rusii ar bombarda centrul kiev, ar fi jale, dar nu o fac, ei au bombardat tinte militare disimulate in civile.. Opriti razboiul, criminalilor…

  13. ‘ pentru că ucrainenii sunt de acelaşi sânge cu ruşii’sunt triburi diferite,rusii adevrati sun mongoli
    Invazia mongolă a Rusiei Kievene a fost o năvălire a mongolilor nomazi în statul feudal Rusia Kieveană, începând cu 1223. Invazia a grăbit prăbușirea Rusiei Kievene și a influențat în mod hotărâtor istoria Rusiei, prin ridicarea la putere a Cnezatului Moscovei obedient de Hoarda de Aur(care a asimilat și Cnezatul Vladimir-Suzdal) și prin mutarea capitalei de la Kiev la Vladimir,
    Istoricii rusi sunt de acord că mongolii au avut un rol determinant în dezvoltarea statului moscovit. În timpul ocupației mongole, Principatul Moscovei și-a dezvoltat sistemul de drumuri poștale, cel fiscal, a făcut primele recensăminte și și-a perfecționat organizarea militară.
    Este discutabil dacă, fără atacul mongol și fără distrugerea Rusiei Kievene, dezvoltarea Moscovei și implicit a Rusiei ar fi avut loc ocupatia mongola a Rusiei durat cca 300 de ani pana la ivan cek Groaznic cca anul 1500

  14. Vai, Rusia barbara, teroristă, genocidara si fascista se straduie jalnic sa convingă mapamondul ca este victima unor atacuri teroriste. Dea Domnul să tune si sa fulgere cât mai multe rachete ucrainene peste Rusia putinista!

  15. @”Balaton Gölü, Vrei să te dai mongol și nu știi că, ”dezvoltat sistemul de drumuri poștale”, era ”Drumul mătăsi” care a legat occidentul de China.

  16. qwe Ba nu stabileste chiar deloc cauzele razboaielor. Doar proiecteaza o dorinta normala, de pace, propune un armistitiu imposibil de atins. Poate e pentru ca nu intelegi limba asta destul incat sa iti construiesti o opinie corecta bazata pe ce ai citit si inteles din doua fraze. Poate ca unii dintre noi avem bariere culturale care ne fac sa percepem gresit realitatea si poate de acolo se nasc unele conflicte care sunt speculate copios de terti interesati.

  17. @qwe : esti prost ca noapte,confuzie grava,drumul matasii pornea din provincia Gansu și valea nordică a Tarimului, peste pasurile Pamirului, spre Afganistan, nordul Persiei, Siria, Anatolia apoi până la Mediterana. „:))
    pentru tine honvedule,mongolii influentati de chinezi,erau mult superiori poolimii ruse semisalbatice

  18. Felicitari ! Ca intotdeauna in cometariile tale, o combinatie fericita de umor, clarviziune si curajul de a spune direct adevarul.

  19. Toate Editat ucranofile (si in acelasi timp si scatofile) de mai sus dau, ca intotdeauna, o dovada monumentala de imbecilitate : de luni de zile mint mai scirbos si ordinar chiar si decit p(r)ostul Digi24 sau p(r)ostul Antena3, plingindu-le prohodul rusilor ca nu mai au arme si, in acelasi timp, debitind gugumanii, vorbesc despre „tintele civile lovite in Ucraina” ! Pai, daca nu mai au arme, cum sa-si permita sa le strice pe cele existente pe „blocuri de locuinte, gradinite si magazine”, ba idiotilor ?! Asta fac criminalii de la Kiev, alimentati cu bani si arme la nesfirsit de catre amicii lor la fel de criminali din NATO, dovada ati avut-o chiar ieri !

  20. Ucraina a priceput dupa 2 ani cum trebuie procedat cu putin. Sunt curios cum arata azi Mariupol sub conducerea rusa, pentru ca la inceputul razboiului era oras fantoma. Cu teroristii, interlopii nu lupti cu lozinci gen ‘sa anulam razboiul’, ‘peace’, ‘flower power’ etc. Trebuie sa le arati ca esti mai inteligent si mai priceput decat ei la distrugere. Atunci se opresc, pe moment se pare. Asta este o constanta a istoriei.

  21. ”Nu va exista niciodată pace în lume până nu va fi scos în afara legii la nivel global şi se va instituti obligația rezolvării oricăror divergențe de orice fel” În afara unei virgule este OK ce a scris. Alternativa este rezbelul. Hai să nu confundăm cauza cu efectul!
    Pune tu virgula, dacă eu sunt de altă cultură!

  22. @qwe: gabore, iar umbli cu minciuni de spoitor de tingiri ruginite. Adusi de alde Batu han siteti voi, vagabonzii prin lume si istorie, rosi de invidia uzurpatorului, consolat doar in prostie.

  23. cum suporti doua infrangeri umilitoare simultan, in Ucraina si Israel? Altii p-acolo vad altfel lucrurile cand nu sunt corecti politic.

  24. Putin nu are nici o jena in a-si bombarda sclavii. Spun au fost rachete Grad, dar Belgorod e la 35 km de granita cu Ucraina si Grad-urile bat cel mult 25 de km. Acum prima pagina e luata de „atacul Ucraineni asupra Rusiei”, ca sa acopere mizeria de atac de ieri asupra Ucrainei. O tara de orci.

  25. qwe: pana nu va intorceti voi hungurii pe plaiurile natale langa Altai,pana can mongolii rusi nu vor fi scosi din Europa pana atunci nu va fi pace pe acest continent ‘nomazii nu ae invata minte nici intr-o mie de ani

  26. @justinianus,fiu de cățea,…Ești sigur că au fost ucrainenii? Eu sunt sigur că au fost rușii. Se pricep la minciuni și înșelăciuni.Slava Ucraina.

  27. Nu va rămâne nepedepsit, zice fhurtin… Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  28. la cat sint de narozi alde medvedev,lavrov,in frunte cu dementul putin, ar fi in stare sa detoneze o nucleara undeva in rusia si sa dea vina pe…cine vor ei(americani,evrei,polaci…

  29. „…la o zi după atacul, pus pe seama Kievului […] relatează AFP”?
    Bă, voi sunteți serioși?
    Cum puteți să folosiți aceeași formulare j’doveaskă ka a jegurilor dă la aghiențîia $$oroșizdă dă că’t A.F.P., jeguri j’de trădătoare dă țară plătite în culise dă uOpănsăsaiăti: „pus pe seama Kievului”? Păi cine putea să-i fi atacat și ucis pe civilii ruși din Belgorod? …indienii maya dîn Meksik? Vă faceți de rîs cu preluarea formulărilor astea parșive, insinuante, de indus îndoiala în populimea cititoare mondeală! …cum ați mai făcut, pă invers, la regiile mizerabile dă la Bucea șî Kramatorsk ale Kievului nazist criminal în căutare mediatică dă milă!
    În altă ordine de idei, „Belgorod” este echivalentul din limbele romînește ale numelui „Bălgrad”. Știți măcar atîta lucru: că „Bălgrad” e NUMELE REAL al orașului „Alba-Iulia”?! …așa i se spune de 1000 de ani, în satele românești din jurul lui! „Alba-Iulia” e o invențîie brătienizdă fără nici o bază istorică reală șî fără nici o valoare! Ba, să nu greșesc, are o valoare: ȘOVINISM BALKANIK de duzină, miticesk, implantat artificial la 1920 în Transilvania anexată dă LAȘII CAPITULARZI, HOȚI și MINCINOȘI dă la Bukale ai anilor 1914-1919……[Rumburak]
    https://www.youtube.com/watch?v=pCZGQG0iqhk

  30. CONCLUZIA ?

    – Se simte disperarea la CASA ALBA … BIDEN e incoltit de chiar „ai lui” acum ca e multi-vizibil ca nu mai are ABSOLUT nicio sansa 8chiar si dupa ce au incercat sa incalce CONSTITUITIA!)

    MISHTEUAX a „nmerito” si pe asta: MAGA ! ❤️❤️❤️

    TRUMP=POTUS !❤️❤️❤️

  31. JEGUL de dictator Zekensky in disperare ca pierde razboiul cu rusii a ordonat folosirea de BOMBE cu DISPERSIE asupra orasului rus Belgorod,cu 21 de morti si peste 100 de raniti. Acum va primi si el BOMBE cu DISPERSIE de mare putere expolziva rusesti,chiar la KIEV si sa vedeti MACEL civil. Occidentul si SUA este VINOVAT de toate NENOROCIRILE din Ucraina.

  32. @Siberia:
    Axoane, la datorie si azi?
    Esti neobosit, dar trebuie sa stii ca daca nu atacau germanii in iunie 1941, atacau bolsevicii in august.
    Sunt documente, ia de citeste

  33. ”Nu va exista niciodată pace în lume până nu va fi scos în afara legii la nivel global şi se va instituti obligația rezolvării oricăror divergențe [,] de orice fel”

    MDA !
    Parca vad ca tu o puneai altundeva !
    🙁

  34. qwe Aia nu e solutie ci wishfull thinking. Un sir de platitudini banale golite de sens in contextul in care oamenii sponsorizeaza financiar razboiele hotarate de altii, aproba genocidurile selective de parca nu le urmeaza si lor randul. E o caracteristica a copiilor si naivilor, cu o oarecare legatura cu mitul salvationist, mai ales daca o aplici unui conglomerat militar-industrial care are o istorie sangeroasa si belicoasa, un razboi multinivelat in spatiu si timp pe planeta asta. fara suparare, dar n-aveti idee pe ce planeta traiti.

  35. Când și-au mai asumat rușii ceva, ca să o facă și acum? Ei ucid de doi ani oameni nevinovați dar alții sunt de vina pentru ce li se întâmplă. Mincinoși, cruzi și înapoiați, o rușine pentru lumea civilizată! De sute de ani nu aduc decât crime, hoție și durere țărilor din jur și nu numai! Românilor le-a adus comunismul cu tot ce a însemnat această nenorocire pentru poporul nostru și ne-au dat înapoi cu 50 de ani minim. Plus persecuțiile și crimele din anii 50 când au ucis și deportat elitele românești și basarabene și au furat prin progroame bogățiile țării noastre. Rusia și rușii reprezintă definiția râului absolut!

  36. A inceput programul umoristic de Revelion! Sa radem cu (de) decrepitii care conduc haznaua mondiala numita rusia!

  37. Nici nu se dă o luptă decisivă ,nici nu se face pace ! Ezitările occidentului în ajutarea Ukrainei u armament suficient ,așa cum cer uktainienii, duce la cheltuieli zilnice inutile .Trebuie lovită infrastructura Rusiei în profunzime ,atacate Moskova și marile orașe .Numai așa ,Putin va fi nevoit să negocieze .Altfel se cheltuie bani de pomană !Să ne temem de nuclearele lui Putin ?! Dar el de ce nus-ar teme de nuclearele occidentale ?!

  38. @ intox,
    Da, sunt deacord cu tine, dar primează reglementarea pașnică a divergențelor. Pentru asta este politica. Orice stat mic sau mare trebuie să aibă în vedere ca prin război nu se câștigă pacea.

  39. @ intox,
    Da, sunt deacord cu tine, dar primează reglementarea pașnică a divergențelor. Pentru asta este politica. Orice stat mic sau mare trebuie să aibă în vedere ca prin război nu se câștigă pacea. In cazul Ucrainei războiul putea fi evitat foarte usor dacă se adopta modelul finlandez.

  40. Yoram:
    Stai jos, spui numai prostii:
    La o chelfaneala care-pe-care, occidentul iese mult mai prost in ideea ca un mujic nu face cat un „civilizat”.
    Sper sa nu traim asemenea vremuri

  41. Daca-l citeai pe CLAUSEWITZ stiai ca
    ce vrei tu e POLITICA de PACE insa in caz de imposibilitatea de compromisuri POLITCA continua prin RAZBOI !
    De facto, spune el : RAZBOIUL nu e altceva decat continuarea politicii din timp de pace … in momentele (ISTORIC DESE) atunci cand COMPOMISUL e imposibil !

    Vezi Ukrina azi … vrea armistitiu pentru ca nu-si mai pot platii NICI SALARIILE si NICI PENSIILE (‘i astepata revolte din INTERIOR, sigur) insa rusii care au de toate , si crestere economicasi soldati si chiar si arme NU au de ce acdepta un ARMISTITIU … ca sa ce ? … sa astepte in PACE pana Ukraina va fi re-inarmata dinnou ?
    RUSSIA se vede obligata sa ocupe LITORALUL pana la Gurile Dunarii 🙁 si sa faca din Ukraina un stat esuat
    (atentie:) ne-mai-profitabil …MULTINATIONALELOR !

    IQ=?
    😉

  42. VN, sa ma scuzi , fata mosului, ca te iau din nou la intrebari in calitate de cetitoriu fara partid al foii voastre. Cine va pune titlurile ? Desigur aceasta intrebare mult prea des pusa a devenit desueta , insa nu a binevoit niciodata Readactia COTI sa raspunda. In ultimele zile ati cam depasit limita prostiei, trecand in domeniul propagandei precare si penibile. Eu Urmaresc Europa Libera, in roamneste, pana si titlurile lor si continutul materialelor lor sunt mai echilibrate decat ale voastre. Chiar, cine va pune atza in ac si titlurile aste psihedelice ??? Ori poate ca si voi, ca Varanul @Co v-ati afiliati la un organ de presa al CIA ? MaRog, daca e liber, este democratio, nu?

  43. ” Trupele Moscovei au pierdut 359.230 de soldați din 2 februarie 2022 ” … ȘTIRI Pro- Tv – care au ” uitat” să adauge de ” invazia nelegală și neprovocata ” !!! Adevărul este că rușii sunt ” slabi” , Puținel e ” slab ” ( gurile rele zic că au tocat peste 500.000 de ukrani !!! ) , dacă era ca Stalin pierderile Moscovei chiar dacă erau de 3.590.230 de soldați frontul era acu’ pe la …Viena ! Oricum in noaptea de An Nou ukranii vor bea …ceai rusesc !!! … S-auzim de PACE !!!

  44. Orice e mai avantajos decât continuarea războiului. Înțeleg; armistițiu, schimbare la vârf, și negocieri de pace.

  45. Nu stiu daca intelegi!
    Teoriile politice moderne spun ca
    NU POTI termina un RAZBOI fara a elimina NON-COMPROMISURILE care au dus conform lui CLAUSEWITZ la inceperea lui !

    IQ=?
    😉

    (vezi Russia sau Ukraina care chiar are lege impotriva COMPROMISULUI … acceptand ce n-au putut accepta can au inceput RAZBOIUL ?
    Mishteaux, care desi unora le pare prostutz, spune ca RAZBOIUL ASTA nue se poate incheia altfel decat cu un
    INVINS si un CASTIGATOR ! Nu pot di doia invinsi sau doai castigatori !
    Si e fff. LOGIC ce spune …prophetul ! 😐

    SHALOM !

  46. Va salut ! La mulți ani ! Însetați de sânge mai sunt unii dintre noi ! Sa speram ca în viata lor de doi bani, vor avea parte în toate activitățile pe care le desfășoară, numai și numai de oameni ca ei.. .. Asta le dorescatat lor cât și mie ! Dumnezeu sa ajute Omenirea ! An Nou fericit !

  47. …pt. rusofobi : ” din 24 feb. 2022 ” de când a început ‘ invazia nelegală și neprovocata ” !!!

    Așteptăm STIRILE de dimineață în Noul An cu …savurarea ceaiului rusesc de către neo- naziști !!! P.S. Bă lingăi de bale dimokratice, trăiți în PACE cu vecinii pentru că apa de peste Ocean
    NU STINGE FOCUL din casa voastră !!! ( Știți ce i- au spus chinezii lui Ceaușescu în ‘ 68 : ” Apa nu poate stinge focul departe !!! Fă PACE cu rusii !!” …Și am scăpat la mustață neinvadați !!! ) …Mâncați – va pâinea și vinul in PACE ca să nu vina NĂPASTA peste voi și să va blestemați zilele rămase până la APOCALIPSĂ !!! P.S. Totuși pt. amatori : Clownul înrolează încă 500.000 de ” eroi ” !!! Rușii jubilează că vor avea încă de lucru !!!

  48. Daca ai scos sabia se poate sa scapi fara vreo zgarietura macar? Mai vutcarilor, prea v-ati umflat in pene cu tancurile voastre sovietice revopsite si risipite mai apoi peste campuri si plaiuri caci nu prea mai mergeau… Credeati ca scapati ieftin cu rablele voastre intretinute la numar pentru a-si face mendrele cupola KGB-ista care v-a facut sa jucati dupa cum o turuie mereu cu propaganda? Ce e cu smiorcaiala asta pe la ONU organizatie cam debila, e drept, cu care dvs v-ati sters in repetate randuri la popou, ce e cu imprecatiile asupra sortii cum ca cei pe care i-ati vrut stersi de pe fata pamentului au indraznit sa riposteze? KGB-ul, vutca si prostia nu prea fac casa cu visurile voastre de marire. Desi v-ati intins ca o pecingine peste tot si peste toate. Dar cand acesti ingenuncheati si schingiuiti vor capata constiinta de sine pe unde mai scot camasa KGB-istii sangerosi si intaratati?

  49. Se pare că ucranii au distrus un obiectiv militar important la Belgorod, de unde si acuzațiile de utilizare de bombe cu dispersie! Proiectilele cu dispersie sînt excepționale pentru a crea culoare prin cimpurile de mine, și mă îndoiesc că ucrainienii le-ar utiliza doar pentru a ataca obiective civile! Probabil au sărit în aer niscai depozite de muniții importante, și schijele au lovit multe clădiri, militare și civile!
    Pentru ruși, asasinarea lui Prigojin a pus capăt oricăror posibilități de a recuceri ceva semnificativ, și de a putea ataca cu succes Odessa. Boul de Putin ,în gelozia lui pe gloria meritată pe drept de Bucătar, a înlăturat singurul comandant capabil să mobilizeze trupe spre succes veritabil. Nu mai pariați pe Ratat, căci e deja mort!

  50. @ „qwe”, 31 dec. 2023 la 11:03
    Lasă-l pă „Golu’ La Minte” ăla balkanik să debiteze ce vrea, că are numa’ prostii în cap!
    Aia cu „dezvoltat sistemul de drumuri poștale” i-a rămas în tărtăkutză dă cînd a aflat că Bukalele lui glorios a fost o STAȚIE DE POȘTĂ OTOMANĂ ce și-a avut originea într-o stînă a ciobanului ardelean Bucur coborît cu oile dă la Săcele, în transhumanța anuală în smîrkurili Neajlovului șî Dîmboviței. Normal că apoi s-a dezvoltat, ca tîrg nenorocit proșoriental, fiind nod de drumuri poștale otomane în vilayetu’ Valahiya frate cu vilayetili Liban, Siriya, Iraq, EgiPET, Libiya, Tunusiya, Al-Djezairiya, Ciad!
    https://twitter.com/Zichivhu/status/1248488759101755396
    Apropo de Neajlov, Dîmbovița, Ilfov, Prahova, Ialomița, etc.: tradu-i, te rog, din
    https://hirtv.hu/hirtvkulfold/szlavoktol-kapott-pofont-a-dako-roman-elmelet-2577533
    că dacă eu i-am pus varianta articolului preluată în romînește,
    https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/presa-maghiara-exulta-dupa-studiul-care-arata-ca-romanii-au-o-mare-concentratie-genetica-slava-teoria-daco-romana-a-incetat-sa-mai-existe
    nu l-am convins, că dîmbovițeii ăia nu-s numa’ proști, ci și încăpățînați ka katîrii lăsați lor de otomani, moștenire!
    Și apoi, i-ai putea pune și o traducere din asta, ca să se lămurească definitiv:
    https://www.nyest.hu/renhirek/a-finnugor-oshaza-kalevi-wiik-szerint?force_desktop
    Că folkloru’ identik-șî-la-fel nu-i conkludent păntru ei (nici cu inciorăpatili șî încizmații lor inventați ceșkijd):
    https://www.youtube.com/watch?v=GkTpmBfHo5g
    https://www.youtube.com/watch?v=ysLF7Ij-QiY
    https://www.youtube.com/watch?v=sc8XorAW-AI
    https://www.youtube.com/watch?v=X3-oSP4bbBI
    https://www.youtube.com/watch?v=urKFPLz5Ooo

  51. Pace va fi doar după eliminarea conducerii iudeo-kazare de la Kiev și pedepsirea exemplară măscăriciului drogat poreclit Zdrelanschi (sau Jelanschi). Sperăm că trupa de slugi ordinare de la Kiev să dispară până începe Olimpiada !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.