Rusia: Exerciţii pentru distrugerea navelor NATO din Marea Neagră

Rusia a lansat o serie de exerciţii privind distrugerea convenţională de nave NATO în Marea Neagră, aplicaţii ce intervin înaintea summitului Alianţei de la Varşovia, preconizat să aibă loc în zilele de 8 şi 9 iulie, au relatat joi agenţiile de presă ucrainene Unian şi Expert în paginile lor electronice, citând o declaraţie făcută de purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii a armatei ucrainene (GUR), Vadim Skibiţki.

Conform datelor Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării al Ucrainei, forţele aeriene ruse au efectuat la 8 iunie, în spaţiul aerian din centrul Mării Negre, acţiuni demonstrative privind distrugerea convenţională a unui grup naval al forţelor maritime unite ale NATO, începând cu distrugătorul USS Porter, în portul Constanţa (România)’, a declarat Vadim Skibiţki într-o conferinţă de presă la Kiev, citată de Agerpres.

La aceste exerciţii au participat patru bombardiere Tu-22M3 din cadrul Diviziei 22 aeriene care au lansat rachete antinavale asupra unor ţinte imaginare, conform aceluiaşi oficial ucrainean. Bombardierele ruseşti au fost însoţite la acest antrenament de patru avioane de vânătoare Su-27.

Prin aceste acţiuni, Federaţia Rusă încearcă să sublinieze încă o dată rolul său dominant în Marea Neagră, precum şi capacitatea de a rezolva problemele regionale în beneficiul său, a ţinut să menţioneze purtătorul de cuvânt al GUR în aceeaşi conferinţă de presă. Aceste antrenamente ale Rusiei intervin înaintea summitului NATO de la Varşovia, unde vor fi abordate probleme legate de securitatea regională, inclusiv în zona Mării Negre, a adăugat Skibiţki.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.