Rusia se pregătește să fie deconectată de la rețeaua globală de internet

Rusia trebuie să fie pregătită pentru momentul în care va fi deconectată de la rețeaua globală de internet, a declarat Gherman Klimenko, consilierul pe probleme IT al președintelui rus, Vladimir Putin, potrivit independent.md.

Klimenko susține, într-un interviu pentru Russia Today, că Ministerul rus al Telecomunicațiilor a elaborat deja un proiect de lege privind protecția infrastructurii online din țară.

Potrivit consilierului președintelui rus, aceste măsuri trebuie luate în condițiile în care vin tot mai multe acuzații din partea SUA, privind atacuri cibernetice în toamna anului 2016, care au vizat Partidul Democrat în timpul campaniei electorale.

Ria Novosti scrie că FSB-ul rusesc deține informații privind posibile „atacuri cibernetice orchestrate de către serviciile secrete străine pentru a destabiliza sistemul financiar al Rusiei”.

În ultimele zile au avut mai multe schimburi dure de replici între Washington și Moscova, privind atacurile cibernetice.

Congresmanul republican Lindsey Graham a declarat în capitala Letoniei, Riga, că în urma atacurilor cibernetice din campania electorală americană „vor fi sancțiuni bipartizane care vor lovi puternic Rusia și mai ales pe Putin individual”. „A sosit timpul ca Rusia să înțeleagă — destul este destul ! (…) Este ceea ce puteți aștepta în SUA în anul 2017: un efort bipartizan în Congres de a răspunde interferenței Rusiei în alegerile noastre”, a adăugat Graham, el fiind unul dintre congresmenii care au cerut constituirea unei comisii care să investigheze acele atacuri.

„Sincer, ne-am săturat de minciuna cu ‘hackerii ruși’ care este răspândită în SUA de la cel mai înalt nivel”, declara în replică purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, ea calificând relatările despre posibile noi sancțiuni drept o „provocare dirijată de Casa Albă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.