Rusia şi Ucraina, în jocul laşului – varianta convoaielor

Kievul a anunţat, joi, că a trimis propriul convoi cu ajutoare umanitare în Donetk şi Lugansk, în timp ce, sub acelaşi pretext, spre estul Ucrainei se îndreaptă un convoi rus de peste 200 de camioane

Rusia şi Ucraina, în jocul laşului – varianta convoaielor

Kievul a anunţat, joi, că a trimis propriul convoi cu ajutoare umanitare în Donetk şi Lugansk, în timp ce, sub acelaşi pretext, spre estul Ucrainei se îndreaptă un convoi rus de peste 200 de camioane

Autorităţile ucrainene au anunţat joi că au trimis propriul convoi cu ajutoare umanitare pentru populaţia din zona de conflict din estul ţării, Doneţk şi Lugansk, aceasta în timp ce spre aceleaşi regiuni se îndreaptă un convoi rus cu circa 200 de camioane. Pretextul este acelaşi.

“Joi, 14 august, la ora 11 va fi trimis, din oraşele Kiev, Dniepropetrovsk şi Harkov, un convoi de camioane cu ajutoare pentru locuitorii din Lugansk şi Donetk”, a anunţat serviciul de presă al preşedinţiei ucrainene, potrivit AFP. “Crucea Roşie va distruibui populaţiei aceste ajutoare”, adaugă comunicatul.

Un convoi de 15 camioane organizat de autorităţile ucrainene, transportând 240 de tone de produse de prima necesitate, se va opri la Starobilsk, localitate aflată sub controlul guvernului, la 97 de km de Lugansk, acolo unde va fi luat în primire de Crucea Roşie.

Autorităţile ucrainene au decis să aloce 10 milioane de hrivne (570.000 de euro) pentru ajutoare umanitare destinate populaţiei din estul ţării, victimă a luptelor dintre insurgenţii proruşi şi forţele guvernamentale.

Între timp, convoiul rus de peste 200 de camioane a ajuns să se plimbe în lungul frontierei ucrainene, lăsând deschisă posibilitarea de a intra în Ucraina printr-un punct de frontieră controlat de rebelii prosruşi. Kievul se teme că acest convoi ar putea fi folosit ca pretext pentru o invazie a Ucrainei, pe modelul brevetat de Rusia în 1993, în Abhazia.

Kievul a anunţat că va bloca acest convoi dacă nu se va permite inspectarea încărcăturii. Mai târziu, în cursul zilei de joi, Kievul revine şi arată că a preluat controlul asupra oraşului Novosvitlivka, aflat la sud de Lugansk, ceea ce înseamnă că forţele ucrainene ar putea bloca ajutoarele ruse înainte de ajunge în Lugansk.

Joi, cele peste 400 de camioane albe trimise de la Moscova şi-au schimbat direcţia şi au luat-o către Lugansk, dar apoi s-au oprit la 28 de km de frontieră. Potrivit Associated Press, şoferii păreau foarte relaxaţi, dând impresia că este puţin probabil să-şi reia drumul în scurt timp. “Planurile se tot schimbă, au loc discuţii şi nu vom confirma nimic până când nu se va ajunge la un acord”, a spus Anastasia Isiuk, o purtătoare de cuvânt a Crucii Roşii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.