Un convoi al Ministerului rus pentru Situații de Urgență, care transportă ajutor umanitar pentru regiunile Donețk și Lugansk (estul Ucrainei), a plecat duminică din regiunea Moscovei spre Rostov, oraș rusesc situat în apropiere de frontiera ucraineană, potrivit agenției de presă Ria Novosti, potrivit Agerpres.
Astfel, o coloana compusă din 60 de camioane cu produse alimentare a părăsit duminică, în jurul orei locale 06:00, centrul ministerului amintit din Noghinsk ( o suburbie a Moscovei). Pe drum, acestora urmează să li se alăture alte 60 de camioane, tot cu ajutor umanitar, asigură oficiali ai ministerului rus.
Convoiul este așteptat să sosească la 8 ianuarie în regiunile Donețk și Lugansk.
Un înalt responsabil al Ministerului rus pentru Situații de Urgență, Viktor Iatsutsenko, declarase inițial că plecarea convoiului umanitar este programată pentru 8 ianuarie.
Și de data aceasta Kievul a protestat față de trimiterea presupusului ajutor umanitar pentru locuitorii celor două regiuni controlate de insurgenți. Partea ucraineană susține că, în loc de produse alimentare, camioanele transportă arme și muniție pentru rebeli.