Rusia: Ucrainenii distrug fantome

Ministerul rus al Apărării a negat informația potrivit căreia un convoi militar rus a trecut granița în Ucraina, iar armata ucraineană l-ar fi distrus.

„Nu există niciun convoi militar rus care să fi traversat frontiera dintre Rusia și Ucraina nici pe timp de noapte, nici ziua”, a declarat generalul Igor Konașenkov, reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, citat de agențiile de presă ruse. Forțele ucrainene „distrug fantome”, a afirmat el ironic.

„Astfel de afirmații bazate pe un fel de fantezie sau mai degrabă ipoteze ale unor jurnaliști nu ar trebui să facă obiectul unor discuții serioase între oficiali de rang înalt din orice țară”, a mai spus acesta.

„Din păcate, motivul pentru declarațiile virulente la cel mai înalt nivel într-un număr de state europene și care +au ales calea europeană+ nu sunt faptele, ci undițele jurnalistice în rețelele sociale”, potrivit ministerului rus, citat de agenția RIA Novosti.

Ministerul rus al Apărării adaugă că „nu va fi surprins dacă partea ucraineană va arăta ca dovadă propriile echipamentul arse”.

Președinția ucraineană a anunțat vineri că tiruri ale armatei ucrainene au „distrus” în mare parte o coloană de blindate de transport de trupe ce a pătruns pe teritoriul Ucrainei din Rusia în cursul nopții de joi spre vineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.