Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze posibilitatea trimiterii de trupe în ţările care ar putea solicita intervenţia militară a Rusiei, transmite agenția RIA Novosti, citată de Deschide.md.
Peskov n-a putut răspunde la întrebarea dacă e posibil ca militarii ruşi să pătrundă, de exemplu, pe teritoriul Irakului, în cadrul luptei cu organizația teroristă „Satul Islamic”, sau al altor state, dacă acestea vor solicita ajutor militar.
„Nu pot răspunde la această întrebare. Este o chestiunea foarte serioasă, pentru a da un răspuns ipotetic”, a menționat Peskov.
Premierul irakian, Haidar al Abadi, declarat pentru postul francez de televiziune France 24 că ar fi salutat o operațiune aeriană rusă în Irak. Peskov a declarat anterior că nu cunoaște dacă Irakul a cerut Rusiei un ajutor în lupta cu gruparea extremistă „SI”.
Cu toate acestea Valentina Matvienko, șefa Consiliului Federal, consideră că, în cazul în care Irakul se va adresa oficial, Rusia va examina oportunitățile politice și militare pentru implicarea Forțelor Aeriene din Rusia în operaţiuni militare din această țară.
Pe 30 septembrie, Consiliul Federal al Rusiei, a permis președintelui rus să folosească armata în Siria. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a cerut Rusiei asistenţă militară în confruntările cu reţeaua teroristă Stat Islamic.