(VIDEO)Rușii proclamă noi victorii în zona Soledar

Un lider al ocupaţiei ruse din estul Ucrainei, Denis Puşilin, s-a afişat la Soledar, oraş a cărui capturare a fost revendicată de Moscova în urmă cu peste o săptămână şi a cărui pierdere nu este recunoscută până acum de către Kiev, relatează AFP.

Separatiştii au anunţat luni de asemenea capturarea a două sate, Krasnopolivka şi Dvuretcie, situate în apropiere Soledar.

„La 23 ianuarie 2023, forţele armate ruse au eliberat Krasnopolivka şi Dvurecie”, în regiunea Doneţk, a precizat pe Telegram ‘Statul Major’ al acestui bastion al separatiştilor proruşi, în legătură cu aceste localităţi din apropiere de Bahmut, epicentru al unor lupte între forţele ruse şi ucrainene de mai multe luni.

„Am vizitat Soledar (…) Trebuia să înţelegem dacă e nevoie să desfăşurăm acolo puncte de ajutor umanitar”, a precizat duminică seară Puşilin pe Telegram, însoţindu-şi mesajul cu un video care îl arată între imobile cu faţade înnegrite şi ferestre sparte.

Potrivit lui Puşilin, „au mai rămas foarte puţini locuitori” în acest oraş care avea o populaţie de circa 11.000 de persoane înainte de război, situat la nord de Bahmut.

Capturarea oraşului Soledar a fost anunţată la 13 ianuarie de armata rusă, care, fapt rar, a recunoscut rolul decisiv al mercenarilor din grupul Wagner în această luptă.

Şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a afişat deja alături de oamenii săi într-un video, care ar fi fost realizat în interiorul unor celebre mine de sare din oraş.

Ucraina nu a recunoscut până acum oficial pierderea oraşului Soledar, afirmând că luptă în continuare în partea de vest. Luni, administraţia regională vorbea despre „ostilităţi active în apropiere de Bahmut şi Soledar”, fără a oferi detalii.

„Oamenii de la Wagner care ne-au însoţit în timpul călătoriei ne-au spus cât de sângeroase au fost luptele aici”, a mai declarat Puşilin.

El a acuzat forţele ucrainene că au încercat „să distrugă minele de sare” din oraş, care pot permite teoretic protejarea materialului militar şi infiltrarea în spatele liniilor inamice.

Conform armatei ruse, cucerirea Soledarului este o etapă pentru a încercui oraşul vecin Bahmut, pe care Moscova încearcă să îl cucerească din vară şi unde cele două tabere s-au angajat într-o luptă feroce.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

20 de Comentarii

  1. Denis Puşilin-in cohorta viitorilor criminali de razboi rusi ce vor fi judecati dupa modelul Nuremberg.Fascistii lui Hitler aveau oarecare onoare,fascistii lui Putin,Putin insusi,sunt criminali grobieni care dezonoreaza specia umana.Blestemul universal sa sa abata asupra lor si asupra progeniturilor lor.

  2. Mint domle, minciuni sfruntate! Glorioasele forțe armate ale Ucrainei …ehe, o să vadă rușii pe dracul ghem!

  3. Care oras, nu mai exista ceva pe acolo, este un camp de ruine ! Ce castigati reproducand minciunile ukrane ? Nebombardate de rusi sunt in Ukraina decat localitatile care vin de la alte state (Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania). Nu-l ascultati pe Putin: rusii nu vor sa ocupe decat Sudul. Lui Volo ii va ramane decat zona kieviana, s-o reconstruiasca. Restul se imparte la tari „prietene”.

  4. Parisul conteaza,nu Soledarul, asa mint si eu si soacra-mea ma crede A spus un om destept ca tot ce vine din zona aia e minciuna si intoxicare militara dar voi sa nu credeti,sa reproduceti exact minciunile rusesti si ucrainiene Traiasca Ucraina!

  5. terchea-berchea ,Editat ,nu te-ai saturat de Editat cu polonicul ,Editat ???
    Aveti aici la Cotidianul. o masa rezervata zilnic si polonicele adecvate hamesitilor coprofagi ! Pentru ghita porkul ,deeper,caca maca,anonim,saul,elena popa ,tibi1,etc,etc numai lume aleasa pe grila porcoasa !
    Pofta buna

  6. Mare scofala cu Soledarul asta! De parca ar fi stalingradul! In afara sa le blochete papica nazistilor si aprovizionarea cu munitii, ce mare branza au facut rusii cucerindu-l? In rest ,e minciuni, ca rusi bate la ukrali ca la fasole, dragi anti vagnerieni!

  7. MAREA OFENSIVĂ urkkană a ELIBERAT Crimeea !
    A început cu Soledar, continuă cu BahmutZ și tot așa.
    Până la Kiev !?
    [știi tu, Ortograf…Șef]

  8. Chestii, care sunt certitudini,. Ukranul ține la vagoane frigorifice cadavrele militarilor și câte două luni, pentru a nu fi date rudelor și raportate drept pierderi. Rusul nu a mințit până acum. Nu cred că poate să-și piardă credibilitatea, ceea ce in cazul lor este foarte important.. Deci,..dacă NATO, in ciuda vorbelor, va trimite arme ofensive și cu bătaie lungă cum au trimis mințit și in cazul artileriei mobile HIMARS și MLRS unde au trimis arme cu bătaie mult mai lungă decât vorbiseră inițial.. Deci de NATO face pasul de a trimite arme ofensive, clar rusul va răspunde in altă melodie și războiul va fi război cu alte fațete..

  9. Slava are un soledar al lor, machetă adevărat da’ e soledar, n-așa ?

  10. Nu exista decat un singur scenariu pentru Zelenski : capitulare neconditionata, lichidarea AZOV si a Nazismului in general, demilitarizare.

  11. Aliatti (NATO, UE, Ucraina, SUA) ii bat pe rusi mar la Soledar, de n-a iesit nici un ucrainian viu de acolo. In rest, #urmeazalucrurifantasticepentruromani

  12. Va rog sa nu bagati in seama ineptiile mele.Am fost un dobitoc,am baut cam mult,bautura a fost de slaba calitate.Imi pun cenusa in cap,cu jaratec,si apoi dau cu smoala ca sa se lipesca fulgii.Sun amarat,un marginal fara capatai.Merit sa fac parte din gloata ignara a postacului de la Marghita.Dati-mi o sansa sa ma fac om de treaba.Ma jur,ca nu mai fac.

  13. Soledarul / Bahmutul au fost un abatoare umane: 15000 de rusi + 15000 ucrainieni+romani. INTR-UN RAZBOI CU FINAL DINAINTE CUNOSCUT !
    SANGELE ACESTOR OA<MENI STRIGA CATRE DUMNEZEU ! NIMIC DE SARBATORIT !

  14. wow ,Editat ghita &comp s-au apucat sa0mi ia nick-ul si sa scrie tampeniile lor ! Chestie fumata ,coprofagilor
    Mareata RUSIE nu se uita la gunoie ca voi ! Aquila non capit muscas !!!

  15. Tu chiar crezi că stăpânii lui din gașca Biden-Clinton-Obama-Nuland-Soros îl lasă p-asta-n viață?

    Istoria CIA si MI6 nu înregistrează astfel de cazuri in care, o maimuță inutilă, mai e lăsată in viață.

    E o lupta dracu’acolo între noul ales (Arestovich) si inutilul Zelensky, de-au ajuns rușii sa-l apere cu patimă să nu plătească ceva (evident ca rușii il vor viu!)

  16. Proclama la Soledar, sa le fie de bine, sa traiasca beutura, dar proclamatia de la Islaz cand o proclama ?ca ii asteapta trolii cu floricele in dantura

  17. E un atârnache pe-aici( bine, sunt mai multi) care viseaza, dupa ce inhaleaza ciuperci halucinogene cohorte de criminali de razboi rusi judecati intr-un fel de Nurenberg#2.
    Chiar nu stiu dacă nu cumva „Aparatorii Dreptatii” merita locuri pe banca din față in acest tribunal inchipuit de catre un terchea berchea sau ce alte nik-uri mai folosește.
    Daca haholii pierd, ei vor fi judecati, se stie reteta, nu am inventat-o eu.
    Sa nu cumva sa sa bage si PRC si sa ceara judecarea NATO&co.

  18. @Nae Peruzescu: Tu esti Nae Latrinescu, nu Peruzescu, pentru ca scrii ca un limbric lepadat direct din tuhasul propagandei rusofile.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.