Peste 60% din ruşi sunt în favoarea interzicerii vânzării alcoolului după ora 21.00, arată un sondaj efectuat pentru a determina susţinerea de care se bucură proiectul interdicţiei de comercializare a alcoolului propus de fostul premier Viktor Zubkov, actualmente şef al comisiei însărcinate cu controlul producţiei şi comercializării alcoolului.“62% din cei intervievaţi sunt în favoarea interdicţiei. Ideea este susţinută de respondenţii cu vârste între 40 şi 50 de ani, care sunt preocupaţi de generaţia tânără”, arată sondajul. Unii dintre adepţii proiectului de lege cer chiar trimiterea viitorilor contravenienţi în lagărele de reeducare din Siberia, relatează Ria Novosti. Totuşi, 26% din cei chestionaţi sunt împotriva interdicţiei, temându-se că aceasta va duce la o explozie a corupţiei.
Iniţiativa legislativă face parte din campania lansată de preşedintele Dmitri Medvedev împotriva abuzului de alcool, fenomen pe care l-a descris drept un “dezastru naţional”. În Moscova, vânzarea băuturilor spirtoase este interzisă deja în intervalul orar 23-8. În Groznîi, capitala Ceceniei, republică federativă majoritar musulmană, băuturile alcoolice nu se pot vinde după ora 20.00.