Aproximativ 700 de soldați ucraineni sunt ținuți prizonieri de către forțele rusești, relatează agenția de presă Interfax Ucraina, citându-l pe vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk.
„În ceea ce privește militarii, avem, în principiu, o paritate aproximativă: noi avem peste 700 de prizonieri ai lor, iar ei au aproximativ același număr”, a declarat Vereshchuk.
Politicianul ucrainean a mai spus că trupele Kremlinului au luat în captivitate peste 1.000 de civili, dintre care aproximativ jumătate sunt femei.
„Din nefericire, sunt mulți civili de-ai noștri [în captivitate]. Au capturat mai mult de 1.000 de persoane și, din păcate, aproximativ 500 dintre ele sunt femei”, a adăugat Vereshchuk.
Iryna Vereshchuk mai spune că Ucraina nu va face schimburi de prizonieri interzise de legile internaționale.
„Și noi, evident, vom repeta din nou și din nou că nu vom schimba soldați cu civili, este interzis de Convențiile de la Geneva. Nu vom încălca dreptul umanitar internațional și, prin urmare, cerem eliberarea civililor fără nicio condiție și transferul către partea ucraineană”, a precizat vicepremierul ucrainean.
@salvamar
Si pe vremea guvernarii PSD apareau articole ample, pe prima pagina, la Deutsche Welle, Washington Post, New York Times etc despre nemaipomenita coruptie patronata de PSD-isti. In Parlamentu European nu se mai discuta altceva decat tot despre coruptia guvernului Ponta si situatia catastrofala a Romaniei din vina conducerii proaste a PSD.
A plecat guv Ponta, a venit Guvernul Meu si dintr-o data mukles: nu mai aveam coruptie, situatia din Romania devenise brusc roz-bombon, niciun articol negativ in presa straina. S-a vazut ulterior ce catastrofa a fost Guvernul Meu.
*Articolele alea pe care le citesti sau filmuletele de pe youtube sunt ca si cele din ziarele numite de mine mai sus. Uite-te ce campanie acerba a lingailor lui Putin avem numai pe acest forum fara importanta. Vad ca si in acest ziar se mai scapa cate un articol pro-putinist si anti-Ucraina.
Si in final, daca ucrainenii or fi facut acele masacre, tu Putin raspunzi cu un masacru disproportionat de mare, in care omori oameni care n-au avut nimic in comun cu crimele din Donbas, razi de pe fatza pamantului orase intregi?
Banuiesc ca fiind si tu din corul lingailor, esti de acord cu acest masacru.
I Leana lu Partzag eu su8nt greu de manipulat. Sunt prea umblat in lumea larga, citesc si aLcebva decat peresa de doi bani. Documente internationale ne vorbesc despre nazismul ukrainian, filmulte pe Youtub postate de acesti nazisti m-au convins, dar mai ales documentarul unuia din cei mai mari regizori AMERICANI, Oliver STONE – Ukraine on Fire. Cauta documentarul pe net, partial e tradus in romana, partial este in engleza. Rapoartele internationale ale ONU si OSCE au spus in 2019 ca in 4 ani NAZISTII UKRAINIENI au ucis 10.000 de rusi civili in Dombas si sute de copii de s-a ajuns la Cimitirele copiilor. Deci grozaviile astea nu mi le-a spus Putin sau rusii, ci cei care dupa ce au constat ce fac ukrainienii aveau datoria MORALA sa nu ii mai sprijine si sa ii sanctioneze….eventual NATO ar fi trebuit sa bombardeze Ukraina cum a bombardat Serbia pentru epurare etnica. Daca e sa vorbim de prostie eu zic sa vizionezi documentarul lui Stone facut 2016, chiar cu trei ani ianintea rapoartelor si apoi uite-te in oglinda si dati doua palme, Cred ca dintre noi doi prostul esti dumneata!!
Unor oameni le lipsește spiritul și, prin urmare, le lipsesc și chakrele superioare. Dacă contemplați profund ce presupune acest lucru, veți înțelege cum acest postulat explică întreaga gamă de observații pe care le avem cu privire la așa-zișii oameni „goi”. Aici este vorba în principal despre un grup al populației umane, căruia îi lipsește în mod natural spiritul, de-a lungul istoriei și care, în virtutea naturii lor prădătoare, au gravitat spre vârful ierarhiilor sociale, economice și politice și au făcut lumea antagonistă față de propiile impulsuri spirituale. Cei care ignoră posibilitatea existenței oamenilor lipsiți de spirit vor continua să-și scuture capul frustrați de comportamente pe care pur și simplu nu le pot cuantifica și trebuie fie să le ignore, fie să le raționalizeze. Când au de-a face cu un psihopat super inteligent dar fără spirit, de exemplu, astfel de indivizi sunt ușor înșelați și manipulați. Acest lucru este valabil mai ales cand vine vorba de elita psihopată care conduce această planetă închisoare; ei nu pot fi reabilitați, făcuți să vadă greșeala căii lor sau convinși prin apeluri la empatie.
https://montalk.net/matrix/157/spiritless-humans
@Salvamaru lu Ulea Spataru
Te felicit: ai inghitit si tu gogoasa lui Putin cu nationalismul ,,nazist” al ucrainenilor.
Trebuie sa recunostem ca nu orice prost este capabil s-o accepte. Trebuie sa fii prost de-a binelea.
Deci esti total de acord cu ,,spetzialinaia aperatia” din Ucraina ptr denazificarea ucrainenilor prin genocid.
Am să rezum din nou pentru balaur, indignat că l-am târat pe Hegel in discuție, ce înseamna un principiu drag și des utilizat pentru controlul ,,șeptelului” uman: Metodologia hegeliană – teză (acțiune), apoi antiteză (reacție) și apoi sinteză (mai mult control) folosită pentru a provoca traume/diviziune și a folosi anomia ulterioară, programand predictiv populația și pregătind-o pentru mai multe restricții ale drepturilor și libertăților civile. Am să sintetizez mai explicit: Provoci o criză cum este acest război sau pandemia-teză (acțiune), aștepți ca ,,turma de credincioși” pe care i-ai setat deja cu programari predictive, condiționări pavloviene să facă o mișcare-antiteză (reacție) și apari ca un salvator Mesia cu un pachet de măsuri-sinteză (mai mult control) Unul din motive aflat în substratul realității aparente, este că psihopații adoră ca victimele lor sa șadă linistite cât timp ei le jugănesc, ridicându-și prin asta nivelul de endorfine, iar victimelor li se oxidează bine adrenalina. Manipularea hormonală a suprarenalelor poate modifica spectrul violent uman, iar ceea ce este ironic aici este că noi controlam acești hormoni la animale de mii de ani și am ajuns subiecții propiilor noastre demersuri de manipulare a mediul în care trăim. Dacă cuiva i se pare că ceea ce am afirmat are ceva prorus sau american, este victima unei operațiuni psihologice de mare succes.
Cel mai nasol este ca se aude ca rusii au luat deja prizoniere pe babele ucrainiene colhoznice care au cistigat parca mizeria degenerata numita Eurovision, acum citiva ani !
Zmeule, ca esti complet dus cu pluta si ca nu intelegi ce citesti, pentru mine este clar. Colegul nostru de forum astrohabauc iti expune un principiu hegelian, care nu are neaparat legatura cu Rusia, ci cu noi cei de pe forum. Mai citeste odata si inca odata si o sa pricepi si tu poate acest principiu. Stiu ca principiile de acest gen sunt greu de digerat, dar te sfatuiesc sa incerci – poate atunci nu o sa mai debitezi atatea prostii.
In al doilea rand nu ma invinui de nationalism ortodox pentru ca nu e cazul – provin dintr-o familie mixta in care ne simtim bine si ne iubim catolicii cu ortodocsi.
Vad ca eventualul meu nationalism te deranjeaza, dar nu te deranjeaza nationalismul nazist al ukrainienilor. Dupa mintea ta exista nationalisti buni si nationalisti rai? Adica nationalistii ortodocsi „e” aia rai?
Stirea iese din studiuorile hollyukraina dirijate de … si nu este confirmata de rusi. Sigur prizonieri sunt, si au mai fost schimburi facute, dar treaba cu femeile nu o cred. Poate erau bisexualii de azov care au fost prinsi in travesti ?
Mda.. Ukranul nu vrea schimb de prizonieri,. Căci știe că prizonieri sunt ”voluntarii”, mai ales polonezi și englezi. Dar este printre ei și un general american, care a ridicat mânuțele..La Mariupol cei care sunt incercuiți și disperați sunt tot ”voluntarii”, care acu se pare că sunt mai valoroși de telefonul lui Putin sună non stop din canada la istambul pentru a permite coridorul de evacuare..a ”civililor”..
Pana si rusii recunosc ca au luat mult mai multi ostatici decat zice Irina asta: Datorită măsurilor luate de Federația Rusă, fără participarea părții ucrainene și a organizațiilor internaționale, a fost posibilă evacuarea din Mariupol a peste 168 de mii de civili (139.678 dintre ei în Federația Rusă), inclusiv 237 de reprezentanți ai țărilor străine.
În plus, 1.464 de militari ucraineni au depus armele și s-au predat. Nu li se aplică violență sau presiune psihologică. Toată lumea are posibilitatea de a contacta rudele. Prizonierilor de război răniți li se oferă asistență medicală calificată și în timp util.
tu ce faci daca vecinul invita sa se mute la el acasa cel mai inversunat dusman al tau, care de mult ti-a spus ca te va lichida? ii respecti proprietatea cu orice risc? vezi cazul SUA-Cuba
si asa se omoara slavii intre ei la indemnul smecherilor…altii se vind singuri ca sclavi in west…si uite asa si resursele rusiei vor ajunge pe bursele londoneze sou de la chicago…
daca iese asta va fi lapte si miere in west…daca nu…doar cenusa radioactiva…
asta ca intelegem cu totzii care-i miza aici
@astrohăbăuc Ce ma? Ce treaba are Hegel cu Rusia? Dar Tutea? E blasfemie sa asociezi pe Tutea de prostia ta ruseasca ba trolule. Si ia zi,ce stii tu de Tutea? Pentru idioti ca tine a facut puscarie.Ai spus de Tutea,ce a scris ?Sau ai vrut sa pari interesant ? Esti o lichea.Vrei sa ne batem in filosofii sau filosofi? Cat de jos poti cobora sa asociezi crimelor din Ukraina un nume ca Hegel? Cei 2 sau 3 de aici suntem rationali si va punem un tablou in fata.Dar nici atunci nu realizati nimicnicia voastra.Chiar Te compatimesc. Te umfli in pene cu doua nume diferite. Tutea a fost doar un orator, prieten cu Cioran si Eliade. Doi oameni diferit de altfel. Tutea a avut o „revelatie crestina” Cu care s-a intarit sa suporte detentia. Cata greata ai starnit trolule.
Draga Radu Humor ai dreptate. de fapt ma gandeam la AUKUS si am scris din greseala BRICS. pe langa BRICS mai e si Orhanizatia de Cooperare de la Sanhal’
Ma Zmeu- Zmeilor, cand o sa ai tu atata carte cata am eu probabil ca o sa-ti mai vina mintea la cap. Unor IDIOTI UTILI oricate argumente dovedite de fapte prin documente internationale le-ai aduce, tot nu poti sa le luminezi gandirea. Sunt cativa forumisti care in afara de acuzatii contra Rusiei fara dovezi, cu un vocabular suburban, nu au nici o idee. Este OK sa nu fii de acord cu acest razboi pentru ca si eu urasc razboaiele, dar nu vom scapa de astfel de razboaie daca nu mergem la radacina faptelor care au dus la acest razboi. Ukraina a practicat discriminarea grupurilor etnice, inclusiv a romanilor din aceasta tara, au trecut la epurare etnica, fapt dovedit. Pentru astfel de acuzatii SUA a bomardat Serbia. De ce nu poate Rusia sa procedeze la fel? SUA a desprin Kosovo de Serbia, cu toate ca acea zona era leaganul culturii si formarii poprului sarb. De ce Donetcul si Lugnascul, care sunt locuite majoritar de rusi, nu poate sa se desprinda de Ukraina?
Faptul ca nazistii criminali sorosisti care au acaparat puterea la Kiev in 2014, prin violenta si multe miliarde de dolari(dixit nuland) folosesc populatia civila drept scuturi umane, demonstreaza clar ca acesti indivizi sant niste alogeni paraziti fata de poporul ucrainian si nu le pasa de poporul asuprit de ei si sant in stare sa atace poporul ucrainian pentru a provoca, pentru a da vina pe rusi, asa cum s-a dovedit ca fac… pentru ca nu fac parte din acelasi popor, ci sant de al neam : „presedinte” evreu, prim ministru evreu, ministru aparari evreu…adica niste minoritari alogeni paraziti, care nu le pasa de poporul majoritar ucrainian care e crestin ortodox, ci se folosesc de el pentru a apara interesele lor criminale : acelea de a transforma tara in colonie de sclavi, buna de exploatat pentru corporatiile, multinationalele si bancile occidentale patronate de iudeomasoni(activele Ucrainei-proprietatea evreului Rothchild)de a sterge identitatea nationala si crestina limba traditie cultura familie…asa cum fac cu toate popoarele unde au acaparat puterea prin alogenii lor paraziti, transformandu-le in populatii fara identitate, controlate si manipulate in lagarul digital global pe care-l pregatesc, prin schimbarile planificate de ei prin card si cip si paine si circ…teroare si crize fabricate…razboaie, „revolutii” portocalii, euromaidane, „primaveri” arabe, invazia migrantilor, refugiati, plandemii, virusi, vaccin obligatoriu…
„OAMENII NU ACCEPTĂ SCHIMBAREA DECÂT ÎN NECESITATE ȘI VĂD NECESITATEA DOAR ÎN CONDIȚII DE CRIZĂ”!
debitează Jean Monnet „parintele” fondator al babiloniei neomarxiste satanice UE !
(Mémoires,éditions Fayard,1976, p129)
@astrohăbăuc Comentariile mele nu sunt pentru oameni compost ca zmeii și urșii, ci sunt ca niște balize cu ,,turnesol” pe care le plantez pentru a servi drept ,,senzori” care detectează oameni încă normali. În plus mă distrez grozav când ei se încing și dau afară din casă. Mulțumesc pentru replay..
„Lumea civilizata” a aruncat bombe peste Belgrad in ziua de Paste si tot „lumea civilizata” a creat entitatea mafiota numita „Kosovo” in inima Europei ! „Lumea civilizata” a omorit femei si copii in Irak si Afghanistan, dupa care si-a cerut scuze, zicind ca i-a confundat cu teroristi ! „Lumea civilizata” a introdus dementi islamisti in Siria, pentru a distruge o tara stabila si cu un guvern legal ales, pina nu a intervenit „lumea necivilizata” (Rusia), ca sa opreasca debandada ! Si tot „lumea civilizata”, criminalii de la Washington prin coada lor de topor khazara de la Kiev au provocat conflictul din Ucraina, poftind tilhareste si bezmetic la bogatiile Rusiei ! Mai ai si alte intrebari, canalie civilizata ?
Trimiteti imbecilitati prea repede ! Incetiniti ritmul !
Ce se înțelege prin civili, in acest context? Că nu purtau uniforma armatei ucrainene? Nu se lăuda guvernul ucrainean cu bravii lor civili care doboară drone, otrăvesc soldați, etc. Genul acesta de civili, dacă există, nu prea ar trebui eliberați, trebuie să răspundă pentru faptele lor. Plus formațiunile gen Azov care nici aia nu sint armata, intră și ei tot la civili?
MERCENARII,etnici straini de armata ucraineana,NU sunt considerati „PRIZONIERI de RAZBOI”,conform Conventiei de la Geneva.!! Ei pot fi SPANZURATI,conform traditiei.! Asa ca rusii pot face ce vor cu ei.!!
DEMENTUL de Zelenski nu se desminte,cititi zicere de azi: „ELIMINAND militarii nostri la Mariupol,vor pune capat oricaror negocieri de pace dintre Rusia si Ucraina”.!! IDIOTUL asta nu stie ca nu mai exista „negocieri”,iar Ucraina,pe care Zelenski voia sa o transforma in MARE Israel,neo-nazist,NU va mai exista cum a fost.!!! SECRETELE (laboratoarele biologice militare) subterane de la Uzina AzovStal din Mariupol,sunt DEVASTATOARE pentru SUA si Occident.!
Tu chiar crezi ca unu’ ca „Zmeul” a auzit de Hegel?
Convingerea mea este ca genul ăsta de isterici (Zmeul si încă vreo 2-3 de pe aici) n-au auzit nici de Țuțea. N-au auzit de niciun intelectual. Ăștia sunt doar pe lozinci.
Nu-ti mai pierde timpul cu ei, ca nu-i alfabetizezi tu.
Țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) nu sunt impotriva Rusiei. Dimpotrivă! Susțin Rusia atât țările BRICS, cât si „sateliții” (Asia, cu excepția Japoniei si Singapore), Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud. Aceste țări reprezintă cca 85% din populația si suprafață Globului.
Împotriva Rusiei sunt țările din Lumea Veche (e denumirea dată de China si India țărilor din Europa colectivă, UK, USA, Canada, Australia si Japonia).
Paulian Ionescu Tu ce naiba ai in cap? De ce au aruncat cu molotoave in capul rusilor ? Ce mama naibii cauta rusii in tara lor? Tu ce vei face daca iti intra rusul peste nevasta-ta sau fiica-ta? Il primesti cu bors? Voi nu ca sunteti prosti,dar sunteti total lipsiti de realitate.
Zmeul- nu am spuso eu ,a spus chiar iubitul tau Zelenski care afirma ca toata populatia civila este pregatita sa lupte si sa arunce cu molotovuri in armata rusa.La celalat sibiect nu iti itra nimeni in casa neprovocat .Daca iti vezi de treaburile tale si nu cauti sa bagi batul prin gard ,nimeni nu iti va intra in casa ,nici la nevasta si nici la copii.Deruleaza toate evenimentele petrecute in Ukraina cu ceva ani in urma ca sa iti aduci aminte cine cauta sa bage batul prin gard si sa ii provoace pe rusi.
Saslvamar Ba,eu va compatimesc pe voi.Stiu ca nu v-a placut scoala, stiu ca va ascundeti in spatele nationalismului-ortodox.Dar mai ganditi si rational ,ce naiba.Esti putin pe langa scoala.
@Zmeule,??.
ha,ha Asta o zici tu asa,sa pari interesant. Sa fi fost de partea lui Basescu,ar insemna sa fi fost si de partea lui Iliescu. Doar pot face comparati intre cei doi. Amandoi au fost securisti imputiti. Doar ca unul are manile patate de sange de la Revolutie si mineriade.A inventat baronii locali, a tinut Romania alaturi de Rusia. Celalalt, tot turnator,a condamnat comunismul si a tinut directia statului spre Vest in UE si NATO.Dar asta nu-l face mai putin impostor. Ti se pare ca as fi de partea cuiva? Am expus situatiile de unde sa tragi concluzii,daca gandesti rational bineinteles. Si apropo diavole, Basescu nu ucide si nu a ucis oameni. Am totusi o intrebare: tu chiar esti prost in fond ?
Depinde ce fel de ‘civili’ sunt! Vorbesc in ucrainiana cumva?
Ce spui lingaule putinos, te pomenesti ca si cele 500 de femei erau mari aruncatoare de sticle incendiare in tancurile eliberatorilor? Sau or fi aruncat cu biberoanele copiilor?
Zi mai bine ca rusii macelarului au descoperit sclavagismul. I-au luat cu forta pe prizonieri ca sa aiba mana de lucru, iar pe femei ca sa le violeze dupa traditia sovietica.
Vad ca aprobi ceea ce fac bestiile rasaritene……[Rumburak-dusmanul lingailor putinosi]
@Saslvamar/Zelinsky nu este ucrainian deci slav, el este khazer si-i sacrifica pe prostii de ucrainieni in speranta ca poate salva investitile altui khazer foarte bogat, nenea Bilderberg care a cumparat Datoria Externa a Ucrainei de 100 miliarde de euro. Cand si ultimul ucrainian va fi ucis, toata trupa lui Zelisnky va fi extrasa de CIA si dusa in Amerlocia.
Salvamar, corectează te rog: BRICS nu e împotriva Rusiei precum NATO așa cum reiese din postarea ta.
Ba mai mult, Rusia face parte din BRICS ….
Cel ce judecă cu coada, mai bine zis cu cît de lungă-i ața/sfoara/, adică interesele politice de care este legat pecuniar vorbește de o oarecare socoteală pe care ne-o vor cere nouă copiii.
Cred că peste ceva timp și propria-i progenitură dacă ar citi toate tâmpeniile lui s-ar mira de felul în care înțelege ta-su realitatea. Asta dacă ar fi făcut cu altul, că dacă e pe bune al lui, nu poți să ai pretenții să gândească altfel. Doar dacă ar semăna cu mă-sa ….. ;)
Zmeule, ia-o mai incet… De unde stii ca nimeni nu tine cu Rusia? E impotriva Rusiei NATO si tarile BRICS. In rest nimeni nu s-a alaturat sanctiunilor impotriva rusilor. Apropo – cum poti sa te uiti in ochii copiilor tai cand ii sustii pe nazistii ukrainieni care au ucis sute de copii rusi, incat au devenit cunoscute Cimitirele copiilor din Dombas? Se pare ca o sa le povestesti copiilor tai cum „lunetistii” veseli sunt amuzati ca ianinte de a impusca un rus, poate sa ii vada fata prin luneta americana, chiar daca rusul ala e civil sau chiar un copil, si chiar o sa il sfatuiesti sa isi ia si el o arma cu luneta ameriana ca e „vesel” sa vezi fetele celor pe care ii va impusca. Poate il poti duce intr-o tabara aziovista pentru copii sa invete din frageda pruncie manuirea ei. Aceste adevaruri nu sunt „ruseti”, ci ale unor organizatii internationale!!! Pentru mine Zelenski este un actoras care joaca intr-o piesa scrisa de alti si isi sacrifica propriul popr.
La care prizonieri civili se referea Zelenski,la cei care aruncau cu molotovuri in rusi ? Parca asa ne spunea in urma cu ceva timp actorasul pe tocuri ,ca civilii trebuesc sa invete sa-si pregateasca molotovuri si sa iasa in fata tancurilor rusesti ca sa le arunce.
Știm cu toții că toate convențiile și legile internationale ale războiului se aplică numai demonului rus. Forțele păcii și luminii din partea Ucrainei și aliaților săi sunt scutite de aceste cătușe. Doar detașarea completă a partizanatului în favoarea uneia sau a celeilalte părți, conferă o liniște necesară aprecierii corecte a realității. Participarea emoțională înseamnă o setare pavloviană și un drift dialectic-hegelian în care te sincronizezi automat cu linia directoare trasată de „informațiile oficiale” și în opoziție cu oameni care nu îți sunt INAMICI.
@Zmeul. După câte îmi amintesc si tu si fost de partea lui petrov turnatorul securist. Cum explici asta copiilor si nepoților?
Zmeul este un kolonel ca si turcitul petrovist. Doar ca nu a avut norocul aluia. A ramas sa-si faca numerele infantile pe forumuri.
1001 de nopti cu Zelenski Cum se face ba nesimtitule ca lumea civilizata sprijina Ukraina? Cum se face ca pentru Rusia nu exista compasiune? Cine a atacat un alt stat? Dispret etern pentru Rusia. Istoria o face Zelenski .Putin va fi un al doilea Hitler. Iar cei care laudati pe terorist sa fiti mandfri in fata copiilor cand or sa va ceara socoteala,cretinilor. Cum te vei uita in ochii copilului sau al nepotului pivestind ca ai fost de partea Rusiei?
Cei 1000 de civili prizonieri ca și cei împușcați sunt civilii despre care propaganda ucraineană ne spunea că arunca cocteiluri Molotov, otrăvesc soldații inamici etc. Ce spune ” dreptul internațional despre asemenea situații?
Dar cei in uniforme si cu arme grele in mana dar incaltati in adidasi unde sunt inventariati? La civili sau la militari?
Cu cateva zile in urma am vazut pe instagram ca un grup de militari ucrainieni cu mainile ridicate, erau luati de cei rusi. Despre civili, am vazut tot pe instagram dar nu pot garanta ca este realitatea pura, desi totul e posibil.
”…Irina trece la ruși!-ĂĂĂĂĂÎ-Irina trece la ruși.Va fi a 701(una) prizonieră!!!- Taci odată „DURAK”.Suplimentăm armele biologice!!!.Vai de ei rusnaci!!
„Civilii din Ucraina pot să deschidă focul asupra soldaţilor identificabili ca forţe ostile, conform unei noi legi care a intrat în vigoare în această săptămână, relatează media ucrainene, citate de DPA joi, citată de Agerpres…
Dacă cineva cu o armă în mână atacă un soldat rus, atunci devine la rândul său o ţintă”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.”
Iryna Vereshchuk nu specifica daca o fi „civili” dintr’astia.
„trupele Kremlinului au luat în captivitate peste 1.000 de civili” !! … mda, probabil civili din aia care au fost prinsi cu bazooka in brate, sau din cei care nu cunoasteau o boaba de ucrainiana, dar vorbeau o engleza cu cel mai perfect accent cockney ! … Mintiti, mintit, mintiti, pina la urma tot ramine ceva !
„Rusii au luat prizonieri numai femei gravide, copii de cinci ani cu ursuleti de plus si batrani bolnavi de cancer! Nemernicii!” Bei ucrainenilor asa se face propaganda ca lumea pana la capat, asa cu „jumate femei” e cam slabutz numai smulge lacrimi.