Câți jandarmi au acționat la miting

O spune chiar Jandarmeria. Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat maiorul Laurențiu Cazan, cel care a coordonat acţiunea jandarmilor la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

“Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat. (…) Nu au fost doar din Bucureşti. Pe lângă efectivele pe care le-a avut Direcţia Generală au mai fost efective de la Brigada specială. Au fost efectivele Brigăzii Speciale care sunt structuri specializate în ordine publică. (…) Ei au venit în sprijinul nostru”, a spus Laurențiu Cazan, adjunctul Serviciului de Ordine Publică al Jandarmeriei Capitalei, la TVR1.

Laurențiu Cazan a mai afirmat că în zonă au fost „sute de persoane violente”, iar de această dată oamenii de la protest nu s-au delimitat de ele.

„De data aceasta, chiar dacă am avut un număr mai mare, de ordinul sutelor, de persoane violente, oamenii nu se mai delimitau de ei. Nu am avut de data aceasta un spirit al mulțimii să se delimiteze de astfel de acțiuni”, a susținut maiorul.

Întrebat de ce nu s-a intervenit încă din primul moment pentru izolarea persoanelor agresive, Cazan a precizat că la primele incidente care s-au înregistrat în jurul orelor 16.00  „în majoritate erau persoane care au participat în Piața Victoriei”. „Nu am vrut să creăm tensiune. Pentru mine ar fi fost foarte ușor ca la momentul 16.30 să resptabilesc ordinea publică și gânditi-vă ce tensiuni erau”, a spus el, precizând că în timpul întregii intervenții au fost extrase din Piață 20 de persoane violente.

Documentele primite până miercuri de procurorii militari arătau că aproximativ 160 de jandarmi ar fi intervenit în Piața Victoriei la mitingul de pe 10 august, a anunțat Ionel Corbu, reprezentantul Parchetului Militar, ieri.

„La acest moment, din vizualizarea documentelor, sunt peste 160 de militari jandarmi. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenție. Atât am reușit să sintetizăm din documente. E vorba de forțele participante. Sunt cele care în urma decelării documentelor ce ne-au fost puse la dispoiziție au fost evidențiate într-o situație de analiză”, a declarat reprezentantul Parchetului Militar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Persoanele alea violente erau tot Danjarmi in civil,altfel sefii galeriilor de fotbal i-ar fi recunoscut din foto si erau saltati de Politie de vineri pana azi!Deci numai minciuni si contraziceri cu alte declaratii ale sefilor !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.