Premierul desemnat Luca Niculescu le cere partidelor parlamentare să accelereze negocierile pentru formarea noului Executiv. El propune un acord pentru cel puțin șase luni, care să permită viitorului Guvern să adopte rectificarea bugetară, bugetul pentru 2027 și măsuri în domeniul energiei.
Premierul desemnat spune că toate variantele de guvernare rămân în discuție și că va continua negocierile cu partidele.
Luni, Niculescu urmează să se întâlnească cu reprezentanții USR, ai Grupului parlamentar al Minorităților Naționale, PACE – Întâi România și Uniți pentru România.
„Cred că a venit momentul să accelerăm. Avem nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline. Există probleme foarte concrete, care afectează viața de zi cu zi a românilor”, a transmis Niculescu pe Facebook.
Niculescu avertizează asupra unor blocaje fără rectificarea bugetară
Una dintre primele probleme pe care viitorul Guvern trebuie să le rezolve este rectificarea bugetară, susține premierul desemnat. În lipsa acesteia, avertizează el, pot apărea probleme în spitale, în aprovizionarea cu medicamente sau în activitatea administrațiilor locale.
„Avem nevoie de o rectificare bugetară. Fără ea, există riscul unor blocaje în funcționarea spitalelor, în aprovizionarea cu medicamente, în activitatea primăriilor, mai ales acum, când se apropie iarna. Există riscul întârzierii plăților către firmele care lucrează pentru stat. Această criză politică începe să aibă costuri economice și sociale foarte concrete”, a transmis premierul desemnat.
O altă prioritate este bugetul pentru anul viitor. Niculescu spune că acesta trebuie să fie realist și adoptat până la sfârșitul anului, cu respectarea angajamentelor asumate de România.
Niculescu a mai vorbit și despre problema facturilor la energie. El susține că viitorul Executiv trebuie să găsească măsuri pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, dar și a companiilor.
„În același timp, vine iarna. Avem nevoie de măsuri pentru a-i ajuta pe români să facă față facturilor la energie, în special pe cei mai vulnerabili. Și avem nevoie de soluții pentru companiile românești, pentru că prețul energiei nu este doar o problemă socială, ci și una de competitivitate economică”, a mai scris Niculescu.
„Nu este suficient să avem un guvern care trece de votul Parlamentului”
Niculescu le cere partidelor să treacă de la disponibilitatea pentru discuții la decizii concrete. El spune că apreciază faptul că unele formațiuni s-au declarat dispuse să susțină un Executiv politic, tehnocrat sau mixt. Premierul desemnat avertizează însă că simpla obținere a voturilor necesare în Parlament nu rezolvă criza politică.
„Dar nu este suficient să avem un guvern care trece de votul Parlamentului. Avem nevoie de un guvern care poate și guverna. De aceea, cred că avem nevoie de o înțelegere politică asumată pentru cel puțin șase luni, în jurul câtorva obiective esențiale: rectificarea bugetară, adoptarea bugetului pentru anul viitor, măsuri privind energia și protejarea celor vulnerabili, relansarea economică, îmbunătățirea colectării veniturilor la buget și întărirea capacității de apărare a României, într-un context internațional complicat, cu un război la granițele noastre. Și alte măsuri pe care partidele politice care dau votul pentru acest guvern le consideră vitale pentru interesul României”, mai spune premierul desemnat.
Mesaj pentru partide, investitori și partenerii externi
Premierul desemnat susține că încheierea crizei politice ar transmite și un semnal de stabilitate în exterior. În același timp, Niculescu spune că investitorii și partenerii internaționali trebuie să primească un semnal că România rămâne predictibilă și își respectă angajamentele.
„De asemenea, partenerii noștri internaționali, investitorii, au nevoie de un semnal clar că România rămâne o țară stabilă, predictibilă, credibilă, care își respectă angajamentele. Voi continua toate demersurile pentru formarea unui guvern”, a conchis Luca Niculescu.
Niculescu spune că preferă un guvern politic. Joi vrea să depună programul și lista miniștrilor
Înainte de mesajul publicat ulterior pe Facebook, Luca Niculescu a fost invitat, luni dimineață, la Radio România Actualități. Premierul desemnat a oferit mai multe detalii despre negocieri și despre formula de guvern pe care o preferă. Niculescu a spus că înclină spre un Executiv politic.
„Preferința mea, nu vă ascund, este de a avea mai curând un guvern politic, pentru că există o responsabilitate mai mare și din partea partidelor care îl votează și care fac parte din acest guvern. Până la urmă, politica este făcută de oamenii politici, dar opțiunile sunt pe masă, adică putem lucra, putem discuta în continuare, dar, încă o dată, timpul nu este nelimitat”, a spus acesta.
Premierul desemnat a precizat că intenționează ca joi să depună în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Data votului de învestitură va fi stabilită ulterior de Parlament.
„Joi am intenția fermă de a depune programul de guvernare și lista cabinetului de miniştri. Pentru aceasta, trebuie să ajungem la un acord în așa fel încât să avem, cum ziceam, un guvern care nu doar să treacă de votul Parlamentului, ci să și poată guverna după aceea.”
Niculescu a spus și că, în cazul unei formule tehnocrate, ar putea avea deja pregătită lista miniștrilor. Dacă Executivul va fi unul politic, componența cabinetului va depinde și de propunerile partidelor. În ceea ce privește primele măsuri ale unui eventual guvern condus de el, Niculescu a indicat rectificarea bugetară drept prioritatea imediată.
„Rectificarea bugetară, aceasta este prima problemă. Este urgența urgențelor, pentru că fără ea sunt blocaje în funcționarea țării. Apoi, bugetul, aceasta este… care trebuie încheiat până la sfârșitul anului și trebuie să fie credibil.”
Premierul desemnat a vorbit și despre reducerea deficitului. El a spus că ar insista mai puțin pe noi reduceri de cheltuieli și mai mult pe creșterea colectării veniturilor, folosirea fondurilor europene și atragerea investițiilor.
„Eu aș insista mai puțin pe reduceri, s-au făcut reduceri, a fost redus deficitul, aș merge mai mult, cum spuneam, pe creșterea gradului de colectare, folosirea mai bună a finanțelor europene (…) și, de asemenea, atragerea investitorilor.”