S-a aflat cauza incendiului de la Baloteşti

Incendiul izbucnit, la sfârşitul lunii iunie, la o fabrică de mobilă şi un depozit de mase plastice din Baloteşti şi stins după aproape 70 de ore a fost provocat de un scurtcircuit la un echipament electric.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, cauza izbucnirii incendiului de la Baloteşti a fost un scurtcircuit produs la un echipament electric dintr-un spaţiu administrativ.

Incendiul din comuna Baloteşti a izbucnit, în 27 iunie, la o fabrică de mobilă şi s-a extins apoi la o hală în care erau depozitate mase plastice, iniţial fiind cuprinsă de foc o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi. Doi bărbaţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, unul suferind un atac de panică, iar altul inhalând fum. Flăcările au depăşit 10-15 metri deasupra acoperişului, la faţa locului intervenind zeci de autospeciale de stingere, o autoscară, o maşină de descarcerare şi un punct mobil de comandă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul după aproape 70 de ore, suprafaţa afectată de foc depăşind 10.000 de metri pătraţi.

Depozitele nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu, nu existau sisteme de alarmare în caz de incendiu şi nici instalaţii de apărare împotriva acestora, la ultimul control, din 30 martie, fiind constatate 17 nereguli pentru care a fost acordată o amendă în valoare de 15.500 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.