S-a aflat: ce a declanșat iadul din sectorul 5

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov (ISUBIF) a stabilit în urmă cu câteva zile cauza probabilă a incendiului din cartierul Ferentari care a distrus un bloc și a lăsat pe drumuri zeci de familii la începutul lunii septembrie.

„Incendiul a fost cel mai probabil provocat din cauza unei țigări aprinse și aruncate de la un balcon al blocului”, au precizat pentru Mediafax, reprezentanții Biroului de Presă al ISUBIF.

Conform unor surse apropiate anchetei, din balconul blocului aflat în Sectorul 5 al Capitalei, un locatar a aruncat o țigară aprinsă în curtea vecină a unei case, în apropierea unui perete al unei magazii. În momentul în care țigara aprinsă a fost aruncată, s-au aprins mai multe materiale combustibile, printre ele o butelie, lemne și mai multe anvelope. Ulterior, flăcările s-au extins și pe fațada blocului din care a fost aruncată țigara, pe verticală și apoi pe orizontală.

Incendiul a izbucnit, la începutul lunii septembrie la o locuinţă care s-a extins la un bloc învecinat de pe strada Iordache Năstase, din Sectorul 5 al Capitalei. Flăcările au cuprins podul casei şi mansarda blocului în mare proporţie şi s-au propagat către etajele inferioare. Blocul are dimensiune aproximativă de 20×50 metri. La faţa locului au intervenit, la acel moment, 13 autospeciale de stingere, patru autoscări şi trei echipaje SMURD.

În evidenţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov nu a fost identificată vreo solicitare din partea proprietarului/beneficiarului blocului din Sectorul 5 care a ars pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu, au anunţat reprezentanţii ISU.

Locatarii blocului care a ars în Sectorul 5 al Capitalei susţin că dezvoltatorul nu le-a făcut acte de proprietate pentru că nu obţinuse încă o autorizaţie de construcţie, astfel că toată lumea din clădire a încheiat antecontracte sau promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare. Primăria Sectorului 5 a anunţat, la acel moment, că toate aspectele juridice care ţin de situaţia locativă a blocului care a ars face obiectul unui dosar penal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Concluzie. Vinovat? NIMENI.Deci dosarul se va închide până va fi găsit cel care a aruncat chiştocul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.