S-a dat startul: Angajații nevaccinați din spital, relocați

Angajații nevaccinați care lucrează în secțiile COVID-19 ale Spitalului din Dej au fost mutați, de joi, în alte secții, potrivit unei decizii luate de conducerea unității medicale.

Managerul Spitalului din Dej, Mihai Pandrea, spune că măsura vizează câteva persoane din secția COVID, de la ATI Covid și de la Radiologie.

„Peste tot unde se lucrează cu pacienți COVID este valabilă această decizie. Vor fi relocate de pe o secție pe alta, temporar, până când trece valul acesta”, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Pandrea.

Conform acestuia, decizia a fost luată de Comitetul Director al unității.

„Ne-am întâlnit în Comitetul Director, am discutat și am văzut că a început personalul să se infecteze și bineînțeles că personalul cel mai expus este cel nevaccinat și atunci am stat și am zis dacă personalul nevaccinat are riscuri mai mari să se infecteze, ei pot să dezvolte o formă ușoară sau severă, dar eu personalul acela nu-l mai am, chiar acum când am nevoie cea mai mare de el. Hai să încercăm să-i protejăm, și pe ei, și pacienții”, a explicat Mihai Pandrea.

El spune că decizia este legală: „Este o măsură în favoarea lor. Eu nu i-am obligat să se vaccineze. E vorba de organizare internă și așa am considerat noi, ca și conducere, să facem să meargă lucrurile mai bine. Politica de personal e strict treabă managerială. Nu facem nimic în afara legii. Am dreptul, conform legii, să relochez personalul timp de 60 de zile fără acordul lui și încă 60 de zile cu acordul lui”.

În momentul de față, 83% dintre angajații Spitalului din Dej sunt vaccinați. Patru dintre salariați sunt în izolare, după ce au fost confirmați cu COVID-19.

În spital sunt internați acum 36 de bolnavi cu COVID-19, 30 în secție și 6 la ATI.

La Arad, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență a decis ca de luni, 27 septembrie, fiecare angajat care nu este vaccinat, să fie testat cu test de tip antigenic, o dată la trei zile.

Potrivit deciziei de joi a conducerii SCJU Arad, de luni, 27 septembrie, fiecare angajat care nu este vaccinat va fi testat cu test de tip antigenic, o dată la trei zile.

Măsura a fost luată pentru a preveni și reduce riscul îmbolnăvirii și răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2 la nivelul instituției.

„Am luat această măsură pentru a evita îmbolnăvirea personalului medical și a pacienților. Testarea se va efectua cu teste rapide, de tip antigenic și doar pentru personalul nevaccinat. Această măsură va fi menținută la nivelul instituției până când incidența cazurilor noi va ajunge la mai puțin de 1.5 la 1.000 de locuitori”, a explicat dr. Lenuța Timiș, director medical SCJU Arad.

Testarea se aplică pentru angajații care nu sunt vaccinați complet și care nu au avut niciodată boala, precum și la cei pentru care a trecut mai mult de 180 de zile de la data primului test pozitiv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. plangere penala pentru constrangere la sinucidere prin seruri experimentale mengele. cateva plangeri penale si cateva dosare pentru abuz in serviciu si ii punem cu botul pe labe. NU SE POATE CA ACEASTA MIZERIE DE UCIDERE IN MASA A ROMANILOR SA CONTINUE! NU SE POATE ! SE RASUCESC ROMANII CARE AU FOST IMPUSCATI IN 1989 STRIGAND LIBERTATE PE STRAZILE ROMANIEI !! ALOOOO ??? ACOLO IN SPATE ??? LA SECURIMEA TRADATOARE SE AUDE ?? LA SLUGILE STRAINILOR IN ROMANIA SE AUDE ?? TREZITI-VA FRATI ROMANI DIN SOMNUL CEL DE MOARTE !
    „Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
    Sa ajung-a fi stapana si pe tara si pe noi!
    Tot ce-n tarile vecine e smintit si starpitura,
    Tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura,
    Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,
    Toti se scursera. aicea si formeaza patriotii,
    incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
    Balbaiti eu gura stramba sunt stapanii astei natii!”

  2. Fascism medical. S-a dat startul la segregare. Asa suna un titlu corect. De ce nu precizati catzi din cei 4 salariati infectati, sunt vaccinati?

  3. Zilele trecute, cativa din spitale au spus ca deja metoda relocarii pentru restrictii se urgenteaza, adica, localitatea are un minuscul procent bolnavi si prin relocare, cresc si totunjesc procentele sa poata restrictiona drepturile cetatenilor din acea localitate! Nu e drept, bai nebunilor! Acesti relocati ii puneti, odata in procentul localitatii de baza, si dupa relocare, ii adunati la procent iar dar in localitatea unde sunt plasati! Asadar, acelasi numar de bolnavi inscrisi ca procent in doua localitati desi trebuie doar in localitatea de baza unde au fost internati si NU relocati pentru a restrictiona drepturile cetatenilor care nu au legatura cu localitatea de unde au venit ori in localitatea unde s-au internat initial, bolnavii respectivi! Start sau nu, deja se dezvaluie metodele pe care se bazeaza restrictionarile! Credeti ca vor recunoaste? Nu cred!

  4. Daca acest corp al cadrelor medicale ar face front comun si s-ar opune, colectiv, constient si unitar, masurilor acestora ANTI-SANITARE de fapt, tot planul sefilor de banci (adevaratii decidenti) ar cadea. Fara colaborarea corpului medical este imposibil de impins inainte planul dictatorial.
    Este valabil si pentru corpul profesional al celor din mass-media: NU MAI COLABORATI CU OCUPANTUL, daca vreti sa mai scapam vreodata de ciuma aceasta sociala!
    Despre tagma profesionistilor din informatii si contra-informatii (Patria a priori?!), numai de bine! Daca ar fi existat opozitie, s-ar fi manifestat pana acum, concluzia e ca boala e fara leac!

  5. Ii inlocuiesc cu tinerii securisti pensionari in halate albe si mascati chiar ca nu-i mai recunoaste nimeni!
    Au cadre in rezerva pentru a omori toti romanii din Romania!

  6. Sanitarii vaccinati ii vor contamina pe toti cei fara de zeama inclusiv pacienți oncologici si cu aqlte boli grave spre sufocarea sistemului si genocid planificat.Dar spitalele private care iau bani de la buget de ce nu se implica in valul patru?

  7. Cei care au trecut prin boala ar trebui sa aibă o imunitate mai buna decât cei vaccinați, deoarece au fost în contact cu virusul original. De unde aceasta condiționare de 6 luni pentru cei care au trecut prin boala și liber la cei vaccinați?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.