Circulaţia pe al doilea pod al pasajului Mihai Bravu din Bucureşti, pe sensul de mers spre Piaţa Sudului, a fost deschisă marţi.
„După cinci luni fără câteva zile, al doilea pod Mihai Bravu-Văcăreşti este gata şi, de astăzi (marţi – n.r.), se poate circula pe el. Nu mai deranjăm pe nimeni şi rămân câteva puncte în care se va lucra dedesubt, pentru bretele şi pentru amenajarea zonei de sub pod, fără însă a încurca circulaţia rutieră”, a declarat primarul Sorin Oprescu, marţi, după vizita la pasaj făcută împreună cu reprezentantul constructorului.
Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii are două poduri paralele, peste Splaiul Unirii/râul Dâmboviţa şi, respectiv, peste intersecţia Prelungirea Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreşti, fiecare cu un sens de mers şi două benzi. Primul pod, pe sensul Calea Văcăreşti-Mihai Bravu, are lungimea de 675,4 metri, iar al doilea, pe sensul Mihai Bravu-Calea Văcăreşti, va avea 687,7 metri. Lăţimea celor două poduri este de 7,8 metri.
Primul pod al noului pasaj Mihai Bravu – Splaiul Unirii din Capitală, care permite circulaţia dinspre Calea Văcăreşti (Piaţa Sudului) către Mihai Bravu, a fost inaugurat la 1 iunie.