S-a încheiat ediția aniversară a “Cerbului de Aur”. Aplauze pentru TVR

 “România Centenar” a încheiat Festivalul Internațional Cerbul de Aur.

100 de călușari au deschis a cincea seară a Festivalului, iar Orchestra Lăutarii din Chișinău a urcat pe scenă într-o variantă extinsă, cu 50 de instrumentiști. Spectacolul a continuat cu momente speciale cu Damian Drăghici, Alex Calancea Band și proiectul muzical: „Toți K1 Pentru România.

 

Damian Draghici
Alex Calancea Band

Smaranda Vornicu, Directorul Festivalului, a povestit, la conferinţa de presă, despre conceptul inedit al show-ului din ultima seară a Cerbului de Aur, care a adus folclorul în modernitate: „Încheiem Festivalul Internațional Cerbul de Aur într-o notă emoționantă, cu spectacolul România Centenar. Aniversăm Centenarul Marii Uniri și era firesc să avem o seară dedicată acestui moment istoric”.

 

Iuliana Tudor, gazda și producătorul show-ului, a pregătit un spectacol absolut impresionant. Într-un veritabil spectacol al tradițiilor, s-au regăsit teme muzicale folclorice extrem de cunoscute, în variante reinterpretate de invitații speciali Grigore Leșe, Damian Drăghici și Alex Calancea Band, alături de Orchestra „Lăutarii” din Chișinău condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Iuliana Tudor

La 50 de ani de la prima editie a Festivalului, orchestra din Republica Moldova a urcat pe scenă într-o variantă lărgită, cu 50 de instrumentiști.

În aceeași notă aniversară, spectacolul a fost deschis de o sută de călușari. De asemenea, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, TVR a adus pe scenă artişti din toate regiunile istorice ale țării, nume sonore ale folclorului: Cornelia și Lupu Rednic, Niculina Stoican, Alexandru Pugna, Chiamiran Chivu, Ionuț Fulea, Mariana Deac, Gelu Voicu, Andreea Voica, Constantin Lătărețu și Viorica Macovei.

 

Şi pentru că Televiziunea Română a lansat un proiect național menit să descopere o nouă generație de artiști, promotori ai culturii tradiționale române – show-ul „Vedeta Populară” -, pe scena Festivalului s-au aflat şi câțiva dintre laureații concursului, dar și tineri care au debutat la TVR.

 

Finalul serii a fost dedicat unui proiect muzical: „Toți K1 Pentru România”, oferit de Primăria Generală a Capitalei prin Teatrul Excelsior. Show-ul a avut o distribuție de gală, din care au făcut parte Nicolae Furdui Iancu, Paula Seling, Grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, Trupa K1, actorii Vlad Rădescu, Mihaela Rădescu, Sorin Francu.

Actorii și interpreții au adus pe scena Festivalului personalitățile proeminente și cele mai semnificative evenimente istorice care au marcat evoluția actului de unire a românilor, într-o suită de momente artistice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.