S-a întâmplat la Constanţa: Un tânăr şi-a revenit spectaculos după ce a fost declarat decedat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost declarat decedat la spitalul judeţean din Constanţa însă, după 12 ore, şi-a revenit ca prin minune, potrivit rtv.net.

Băiatul a ajuns la spital în urma unui accident rutier, iar după zeci de minute de resuscitare, medicii au crezut că l-au pierdut. După aproape o zi, timp în care şi familia a fost anunţată că tânărul a murit, acesta şi-a revenit spectaculos.

Accidentul a avut loc luni dimineaţă, când tânărul, împreună cu alţi trei prieteni, se deplasau cu o maşină dinspre Mangalia la Vama Veche. Într-o curbă a pierdut controlul volanului şi maşina s-a răsturnat. La spital medicii au încercat să-l resusciteze, dar el nu a mai reacţionat. A fost deconectat de la aparate iar până la efectuarea necropsiei a fost ţinut în spital. Însă după aproape o zi, el şi-a revenit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.