S-a stabilit când va avea loc Referendumul pentru familie

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, sâmbătă seară, la Neptun, liderul PSD, Liviu Dragnea.

„În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie”, a declarat Liviu Dragnea. El a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care a durat aproximativ şase ore şi în care primarul Capitalei, Gabriela Firea, a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, propunere supusă la vot şi respinsă. De asemenea, după şedinţa CEx a avut loc şi şedinţa grupurilor parlamentare.

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.

Camera Deputaţilor a adoptat Legea referendumului la sfârşitul lunii decembrie 2017, iar preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia. În 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat Legea referendumului cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, în forma iniţială.

Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

viewscnt

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

7 Comentarii

  1. Dragnea isi dadea mai bine cu tesla in contributors!Cheltuiala cu referendumul ii va veni pe persoana fizica!

  2. Asteptam aceeasi promptitudine si respect fata de initiativele cetatenesti din partea guvernului Romaniei si la organizarea referendumului „fara penali in functii publice”! Speram ca al nostru Creator sa se amuze si nu sa considere blasfemie si sa ne bata mai rau decat ne-a batut de am ajuns utima tara din lumea civilizata faptul ca un referendum prin care unii vor sa ii interzica aproapelui niste pozitii sexuale in dormitor pe care ei insisi le practica fara rusine sau mustrari de constiinta in familia lor traditionala fariseica care se da mare pudibonda, este organizat de doua partide in care preacurvia e in floare, conduse de un divortat care traieste cu o fetiscana mai tanara ca fiul sau si de altul de cinci ori insurat!

    • Ba ce sa ii faci .. unii barbati POT ….
      Insa sa vaz si eu care partid se va lansa in campaniaq DA ptr SODOMIE!!! Cam stiti ce prorecla vi se va da… care va va face bine la urmatoarele alegeri …
      Cat despre fara penali – ce ar fi sa cereti demisia falsificatorului Werner?

    • Atata timp cat la nunta „de poveste”care a avut loc recent mama(„traditionala”)nu participa facand loc tiitoarei,iar socrul mic-preot-nu are nimic de spus,cred ca discutia despre „familia traditionala”e cel putin derizorie…iar un referendum-bataie de joc pe bani publici

  3. cine stie ce soparla mai baga dragnea cel viclean, inafara de intrebarea cu familia traditionala. avem bani de aruncat,modificam constitutia pentru cate cazuri? unu,doua,stie cineva?

  4. … suntem unde suntem, ca punem intotdeauna caruta in fata boilor.

  5. Ultimul referendum din 2012 a costat 22 milioane de euro. Adica doua spitale pentru copiii bolnavi de cancer ca cel care se construieste din bani privati in curtea spitalului Marie Curie pentru ca ticalosii din PSDragnea au bani de Catedrale si referendumuri tampite, nu de copii! Asa inteleg ei familia! Sa aduca PSDragnea banii de acasa de nunta fiului lui Dragnea si banii aruncati pe manele unde PSDragnea „se pi.. pe diaspora!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.