Un număr de 10.418 beneficiari ai programului ‘Casa Verde Fotovoltaice’ au fost aprobați pentru a primi subvenții de câte 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
‘Încă 10.418 beneficiari ai Programului ‘Casa Verde Fotovoltaice’ înscriși în sesiunea din 2024 au fost publicați astăzi pe site-ul AFM. Prin acest program, fiecare beneficiar primește o subvenție în valoare de 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la reducerea costurilor cu energia, dar și la protejarea mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de carbon’, a precizat vicepreședintele AFM, Adrian Corbu.
Finanțarea acordată în cadrul acestui program este de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 3.000 lei.
Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă Programului ‘Casa Verde Fotovoltaice’ – sesiunea 2024.
Panouri fotovoltaice de la Pucioasa.
am un vecin sărac care a reușit să acceseze fonduri, ajutat de un bun prieten. Nu disperați, sunt șanse!
eu am un vecin sărac care, ajutat de un bun prieten a reușit să acceseze acest program, dar înainte de asta, a depus documentația cu actele eliberate de primărie. Știți cum se spune:” nu aduce anul, ce aduce ceasul”!
ce procent din cei 10k sunt bugetari/secaturisti/membrii ai regimului? care si-au construit case de 200-300k de euro si acuma vor gratis curent? in timp ce mamaia din varf de deal, cu 1000 mp teren langa casa, sta la opaitz ca n-ar aduna 3000 ron nici in 6 luni?
„Casa verde”, „Rabla” auto, „Rabla” electrocasnice etc etc… De ce sǎ plǎtesc eu pentru confortul altora și bunǎstarea fabricanților globali și totodatǎ sǎ-mi ajut și pǎrinții fiindcǎ bani de indexare a pensiilor nu mai sunt?
Dacă vă uitați pe ce case sunt instalate aceste panouri vă dați seama că beneficiarii sunt în mărea lor majoritate oameni potenți financiar,un amărât nu va reuși niciodată să-și instaleze panouri,el va plăti niște facturi uriașe,o șmecherie într-o țară coruptă