Să fugim în munți cu toții

Fugăreală pe cinste, maratonul bucuriei, viața liberă, fără angajamente, fără impozite, undeva, într-o poiană de soare plină. Zici că ar fi bine, mă întreabă Anastasie clipind repede, el clipește repede pentru că soarele nostru a început să pâlpâie, Alpii sunt tociți, Ceahlăul abia dacă se mai vede dintre verdețuri, Dunărea e un pârâiaș, câmpul magnetic s-a subțiat, Dragnea e doar o amintire, Hitler la fel, Putin și toți ceilalți. N-ar fi rău să ne ducem în munți, acolo, pe Everest, vreo cinci kilometri facem până pe vârf, stăm la aer curat. Marea sclipește nu departe, oceanul la fel, alegerile de astăzi sunt așa, o glumă, hai, care mai vrei să fii parlamentar, păi, să tot fii parlamentar dacă nu mai există parlament, dacă nu mai există țări, dacă nu mai e nimeni care să te amendeze dacă treci pe roșu, dacă fluieri în biserică, dacă îl critici pe primul om al țării, dacă arunci gunoiul pe stradă, dacă n-ai chef să-ți plătești asigurarea de sănătate. Or să vină dinozaurii pe seară, i-a reactivat un laborator din Torino, pe partea cealaltă a planetei s-a înfipt o cometă, Mama Mare scrie poezii, unchiul Bonifaciu scrie poezii, tușa Aglaia scrie poezii, văru’ Radu nu citește poezii. Politica la ce ne mai trebuie? Americanii care șparleau petrol de pe planetă s-au scufundat în ocean, rușii care voiau să refacă Imperiul Rus s-au scufundat în ocean, chinezii care se visau mari și tari s-au scufundat în ocean. Vin niște unii care vor să facă un partid politic, băi, n-aveți de treabă, o balenă șmecheră i-ar înghiți hulpavă, alde Gargareli, milanezul, cântă cu foc, vai, ce mai cântă cu foc, trecând cu gondola către Cairo care, uite, se vede, dincolo de Eufrat, Albares, madrilezul, se ceartă cu niște sarazini, sarazinii sunt cam beți, un fluture oacheș râde de noi, uite și la umanii ăștia apolitici, au chef de cărări de munte, de Giumalău, păi, așa e dacă nimeni nu e acolo, sus, la cârmă, lumea e de izbeliște, câmpul gratițional e în derivă.