Utilizatorii sistemului de operare Windows XP vor primi pe 8 aprilie ultimele update-uri din partea Microsoft. Începând din această zi, ei vor risca să devină ținta atacurilor cibernetice, în cazul în care își păstrează acest sistem de operare. Decizia Microsoft semnează practic certificatul de deces al celui mai răspândit sistem de operare din lume.
Chiar dacă Microsoft a făcut eforturi să nu mai promoveze Windows XP, sistemul continuă să fie extrem de folosit, la 13 ani de la lansarea sa. Între 20 şi 30% dintre computerele din lume funcționează utilizând Windows XP, procent care ar putea să fie chiar şi mai mare, deoarece acest sistem a fost extrem de mult piratat în China.
”Vorbim de milioane de sisteme informatice care vor înceta să mai primească update-uri de securitate în mod regulat. Aceasta va crea un sentiment de panică, din cauza pericolelor la care vor conduce aceste noi vulnerabilități”, arată un comunicat al Trustwave, o societate americană ce combate criminalitatea cibernetică.
Computerele ce vor folosi Windows XP ar putea face ca mediul online să devină și mai nesigur. Acest sistem este larg folosit în companiile mărunte, în statele emergente, în instituțiile de învățământ care nu au suficiente fonduri, dar și pentru diverse automate de bilete etc.