Sacrificaţi pe linia unui front politic

România este din ce în ce mai împărţită. În câţiva ani, cetăţenii ei s-au alăturat taberelor aflate într-o bătălie oarbă. O vreme, România a fost ruptă în două. De o parte, USL-ul, de cealaltă, Traian Băsescu şi ciracii săi, între care serviciile, procurorii şi câteva instituţii de strâns cu uşa. Mă refer la ANI şi la DNA. Pentru cea mai mare parte a populaţiei, nenorocirea principală a vieţii noastre chinuite şi confuze venea de la preşedintele-jucător. Doar de la el. Parcă ar fi jucat împotriva tuturor, încurcându-ne pe toţi. Restul erau valoare, morală, competenţă şi performanţă! Numai el ne stătea împotrivă, numai el împiedica înflorirea României europene. Mulţi şi-au imaginat că alungarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni ar fi sinonimă cu o eliberare de energii creatoare, cu un soi de revoluţie care să înfrângă aroganţa acestuia. Fluviul potenţialului românesc trebuia să răzbească împotriva unui vapor trântit de-a latul Canalului Sulina, în faţa tuturor aspiraţiilor înălţătoare. După eşecul referendumului, în fapt o operaţiune necesară, gestionată amatoriceşte şi trântită cu substanţial sprijin din străinătate, populaţia s-a răsfirat ca şiraful de mărgele. USL-ul, PDL-ul vidanjat pentru a asigura materie primă unei noi construcţii politice, ungurii retraşi în aşteptate, Mişcarea Populară, ţiganii, hotărâţi şi ei să treacă de la statutul de masă de manevră la cel de partid poltic. Şi, mai nou, liberalii de o parte şi PSD-ul momit cu ”televiziunile noastre” de încă abilul şi hulitul mogul care este Dan Voiculescu. Ce ne arată această fărâmiţare de forţe politice? Ce ne arată de atâtea decenii, chiar de secole. Că politicienii români nu pot depăşi condiţia de gaşcă înregistrată legal. Că politica în preajma Carpaţilor este numai afacere. Că aproape toţi sunt posedaţi de proiecte individuale şi nimeni de unul de ţară care să strângă majoritatea populaţiei în jurul unui ideal. O veritabilă criză de luciditate domină dezbaterea public. Fiecare este angajat, plătit, suspectat, catalogat, înregimentat. Dacă îţi permiţi să formulezi o mirare privitoare la salariile ca un dezmăţ financiar de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, eşti ştampilat ca duşman al liberalilor. Dacă faci aluzie la candoarea profesională a ministrului Transporturilor, eşti înghesuit la misogini şi la anti-USL-işti. Dacă ai curajul să-i reaminteşti prim-ministrului cât de grosolană este condiţia financiară, politică şi mediatică a lui Sebastian Ghiţă, ţi se arată obrazul. Te-a pus Băsescu! Ce, Traian Băsescu nu i-a folosit pe atâţia pentru a împărţi torturile de la energie, de la Transporturi sau de la CNADR?

De câteva luni, alungarea de la Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu a devenit principala preocupare politică. Un soi de program simplist de guvernare. Pentru mulţi, nici nu mai contează cât de împiedicat este ministrul liberal sau pesedist de la un domeniu sau de la altul. Parcă am intrat în isteria anilor ’90, când o propoziţie politicoasă despre Ion Raţiu te transforma în agentul acoperit al marilor puteri. Îmi aduc aminte cum la Maia, în judeţul Ilfov, când am întrebat de ce au fost convocaţi toţi mecanicii agricoli la o şedinţă de partid, am fost alungat cu pietre. Acum, pentru că nu văd nici o diferenţă între practicile politico-economice ale lui Adriean Videanu şi Elena Udrea, pe de o parte, şi cele ale lui Sebastian Ghiţă, Relu Fenechiu sau Dan Voiculescu, pe de altă parte, risc să fiu catalogat ca băsist, liberal sau naiba mai ştie ce.

Frământările politice din aceste zile nu ţin de nici una dintre nevoile stringente ale românilor. Sunt bătălii disperate pentru împărţirea puterii. Toate manevrele au la bază acelaşi scop. Şi se întemeiază pe aceleaşi practici. Cine decide şi cu ce se alege dintr-un exerciţiu de putere. Populaţia nu contează. Nici măcar în cazul acestor fărâmituri aruncate de la acelaşi balcon sub care fierbe mulţimea nemulţumită. Un 3% la pensii, un nu ştiu cât la nivelul de trai, un nu ştiu cât la sută mai repede şi mai aproape de viitorul luminos… Dar tot cu aceiaşi, sau cu ceilalţi din cealaltă tabără, botezaţi niţel altfel, dar la fel de rudimentari, de nehaliţi şi de primitivi în abordarea situaţiei din România.

Şi, între ei, populaţia derutată, nemulţumită, captivă ca între zidurile unui bazin în care se chinuie să înoate.

Niciodată românii n-au mai fost în situaţia de a alege între trei-patru variante atât de perdante!