Bugetarii care vorbesc la telefon 24 de ore săptămânal sunt favorizaţi de Ministerul Muncii în alcătuirea grilelor de evaluare a categoriilor profesionale expuse la riscul unor îmbolnăviri. Astfel, angajaţii din call-center sunt pe poziţia a doua în categoriile de risc de îmbolnăvire profesională.Pe primul loc se află bugetarii care au o "expunere frecventă şi neprotejată la elemente, umiditate, materiale murdare sau condiţii anormal de incomode sau climat incomod la locul de muncă". Aşa se arată într-un document de lucru al Ministerului Muncii, privind modificările aduse Legii unitare a salarizării.
Angajaţii care "trebuie să poarte mai multe echipamente şi elemente vestimentare de protecţie care sunt incomode, şi/sau să adopte o postură de lucru care este incomodă temporar, în cadrul activităţii normale, sau care necesită petrecerea a peste 60% din timpul lucru la telefon (un total de 3 zile/săptămână)" sunt incluşi la categoria M, treapta superioară, din punct de vedere al condiţiilor de muncă (protecţia muncii, riscuri, deplasări).
Pe cea de-a treia poziţie, din punct de vedere al riscului profesional, urmează salariaţii a căror "expunere sporită la niveluri sporite de risc pentru sine sau pentru alţii, în situaţii în care există şi un risc de îmbolnăvire gravă". Această categorie "poate implica şi deplasări în interesul serviciului pentru perioade mai mari de 60% din timpul de lucru săptămânal (cel puţin 3 zile/săptămână)".
"Condiţiile de lucru se referă la măsura/frecvenţa cu care deţinătorul postului respectiv este în mod normal expus la diverse condiţii oneroase sau anormale de lucru în cadrul muncii pe care o desfăşoară", se mai arată în documentul elaborat de Ministerul Muncii ce priveşte criteriile de evaluare a posturilor din sistemul bugetar.
Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi preşedintele comisiei de modificare a legii salarizării unitare susţine că nu există, la această oră, un document de lucru pe legea salarizării şi că nu are cunoştinţă de existenţa unor grile de evaluare a categoriilor de expunere la boli profesionale.