Încă două grupuri pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia și unul pe huilă la Complexul Energetic Valea Jiului ar putea fi pornite pentru ca Sistemul Energetic Național să poată trece peste situația delicată în care se află, să se afle pe deficit de producție fix pe consum mare datorat caniculei. Afirmația a fost făcută de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Europa FM, care a precizat și că, azi, la 11.00, se instituie Comandament de vară pentru a se analiza actuala situație din piața energiei și să se vină cu unele soluții.
La acest comandament vor participa Transelectrica – Dispeceratul Energetic Național (DEN), OPCOM, ANRE, Transgaz, principalii producători și distribuitori și oficiali din Ministerul Energiei.
Burduja vine cu un mesaj de liniște, SEN este sigur, nu ne paște nicio sincopă. Cu toate acestea, prețul spot al energiei doboară record după record, a ajuns la peste 700 de euro/MWh, la orele serii când suntem nevoiți să și apelăm la importurile masive pentru a acoperi consumul. De asemenea, întreruperile locale în alimentarea cu energie electrică se țin lanț.
” noi suntem cu toții pe baricade și e important să vă spun următoarele:
1. Sistemul energetic național este sigur. La nivelul DEN sunt experți de top și nu avem niciun motiv să ne facem griji: se monitorizează cu maximă atenție producția și consumul, iar echilibrul sistemului este prioritate zero. Pot apărea avarii punctuale, locale, iar operatorii de distribuție sunt pregătiți să intervină. Dar nu se pune problema unor întreruperi pe scară largă a furnizării de energie electrică.
2. După 34 de ani în care investițiile (mai ales cele publice) în sectorul energetic au fost la un nivel extrem de redus, nu putem să ne așteptăm la miracole. Totuși, într-un singur an, am atras finanțări nerambursabile de 13,6 miliarde euro — în producție, în transport, în distribuție. Efectele se vor vedea în timp, atât prin creșterea producției de energie electrică și de gaze naturale, cât și prin modernizarea rețelelor.
3. De un an de zile spun ca stocarea este prioritatea zero a sectorului energetic. De aceea am salvat și relansat apelul din PNRR pentru stocare în baterii, de 80 de milioane de euro, și ne pregătim până la finalul anului să mai lansăm un apel de 200 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. De aceea am restartat proiectul Tarnița-Lăpuşteşti și voi susține orice hidrocentrală cu acumulare prin pompaj. Da, trebuia să le fi făcut de 30 de ani…dar măcar acum le-am început și le punem pe șine.
4. Avem un dialog constant și foarte bun cu producătorii pentru a găsi soluții pentru creșterea producției în această perioadă — fie ca vorbim de hidrocentrale, de grupurile pe gaz sau de termocentralele pe cărbune. Vă asigur că vom continua cu toții să facem tot ceea ce este posibil pentru ca românii să aibă energie sigură, accesibilă și verde — da, în această ordine”, a scris Burduja pe pagina proprie de Facebook.
Ministrul continuă cu un mesaj dat publicului că “să fie liniștit” și să nu-și mai bată capul cu problemele energetice pentru că experții ar trebui să se ocupe de rezolvarea acestora. “ PS Toată lumea se pricepe la fotbal, la politică și…la energie. Din fericire, România are experți care chiar se pricep la acest domeniu (sunt norocos să îi am pe o parte dintre ei în Consiliul Onorific și în Ministerul Energiei) și aceștia țin lucrurile în echilibru — la propriu și la figurat. Pe toți cei care au întrebări și doresc răspunsuri avizate îi rog să ne scrie la [email protected]. Totul va fi bine!”
Azi, în ziua Comandamentului de la Energie, din datele Transelectrica, la ora 10.00 România produce 6.400 MW și consumă 7.200 MW, rezultând un deficit de 800 MW care se importă. Producția locală este asigurată,în această ordine, de Hidroelectrica, Nuclearelectrica, termocentralele pe gaz, termocentralele pe cărbune și de panourile fotovoltaice. Cărbunele, unde ministrul Burduja vrea să ponească noi capacități care fuseseră trecute în rezervă, are 1.180 MW.
Iar exportul de curent spre Moldova se face via Ucraiiina și Tiraspol deoarece nu sînt linii directe de înaltă tensiune peste Prut!
La fel la gaze. Parcă anul trecut au pus o țeavă peste Prut ce ar păutea duce doar jumate din nevoile românilor din R Moldova.
După cîți zeci ani de la Podul de Flori?
Cu 80 de milioane de euro nu rezolvi nimic in ce priveste stocarea in baterii. Mai bine deschizi termocentralele si renunti la utopiile eoliana si fotovoltaica.
Din ciudatele cifre (13, 6, 8) ale lui Burduja:
13,6 miliarde euro finanțări nerambursabile
80 de milioane de euro pentru stocare în baterii
Desigur, totul e întîmplător.
Vine și vremea când veți plăti, trădătorilor! Nu scăpați nici unul, cu tot neamul vostru de ticăloși!
abia astept sa va vad cand s o dubla pretul la energie. se aude deja. in curand. cred ca o sa cautati gaurile de ascuns mai abitir decat serpii!!! abia astept sa ies in strada! sa va dau la mu mu!
Dacă ați scos Legea Subminării Economiei Naționale , prin distinsul Predoiul fost cățel de curte la Băsescu , acum sunteți liniștiți . Puteți fura și distruge orice in Romania , nici o autoritate nu se poate lua de voi . Ne-ați învins !
Dacă ați scos Legea Subminării Economiei Naționale , prin distinsul Prefoiul fost cățel de curte la Băsescu , acum sunteți liniștiți . Puteți fura și distruge orice in Romania , nici o autoritate nu se poate lua de voi . Ne-ați învins !
Modova consuma curent electric cat trei judete din Romania pentru ca nu are industrie. Tot curentul necesar si-l ia din zona industriala Tiraspol. Adevarul este altul, Romania exporta cantitati mari de curent electric si gaz ungurilor la pret de ras. Si o fac de 34 de ani.
Burduja incearca sa repare ce au distrus cu premeditate cei dinaintea sa incepand cu guvernul Roman. De ce serviciile si procuratura militara nu i-a cautat niciodata pe acesti vinovati?
„Totul va fi bine”…veti plati de 3 ori mai scump decat orice tara din Europa. Avem cunostinte in Psd/Pnl, noi furam 2 sferturi si cu un sfert ajunge sa acumparam !!!!
Păi de ce le-ați închis măi lăbăralilor ? De slugi ce sunteți. Orice imbecilitate sugerată de la Bruxelles , voi imediat… da da da facem întocmai…slugoi ordinari ce sunteți…
Ati cerut voie la ursula sau redeschideti minele fara sa cereti voie?ati avut acest curaj,prapaditilor?
grije sa ii votati mereu si restul sa stati la bere, romanilor mioritici!
În ’89 capacitațile interne alimentau ditamai industria, un singur Siemens-Martin de topit fiare vechi consuma cât un oraș la 100.000 de locuitori cu toate ale lor.Transformatoarele sunt de pe vremea lui Electroputere și-o mai duc 50 de ani la nivelul redus de consum de azi.O mai duc dacă nu le-au căsăpit Romaniștii, esperții de fier vechi. Cernavodă trebuia să aibă 8reactoare ce ar acoperi cu brio consumul de azi.Dar esperții știe altceva… Povești de doi bani, ca deobicei.
Nu ei sunt de vină , oamenii,plebea care a suportat asemenea umilințe de la niște alogeni tratadori , ăștia au ce-a mai mare vină , pentru că în loc să protesteze constituțional,au acceptat să-și pună cocoașă , ca experiment in fără unor gunoaie,care iau mințit sistematic bdr 34 de ani
Salvarea SEN ar veni daca nu s-ar mai da gratuit energie Ucrainei si Moldovei.
-Totul va fi bine?
-sa-ti moara 2 nepotzi!
Când am cetit-o p-aia cu baricada, mai-mai că mi-au dat lacrimile. A văzut cu ochii minții Burdujelu la bustu’ gol, cu lopata în mână pedalând cărbune în gura CAF-ului în vreme ce esperții suceau la robinete. Nici tu reactor modular, tigăi și alte alea, tot la vechiul cărbune.Să vedem cum o dă cu vaucerele de codoi.
Ciolacule dal afara ca lasa tara pe înmtuneric prostul asta ,vîndut la amerolocii cu SMR-uri….
…nici nu stiu ce tre sa se intample cu voi, distrugatorii sistemului energetic national!?!…impuscati, agatati, scurtati?…
Ce nu stie si nu face acest liberal papagal.Pe vremea lui ceasca aveam in sistem instalati 26000 de MW.Acum avem 6000 si ceva cu care nu acoperim iluminatul nu industria care mai e pe ici pe colo,restul data moca la straini si facute malluri pe unde au fost fabrici si uzine.Ceausescu a construit 5 reactoare in cativa ani Astia au reusit cu screm de baba sa mobileze doua,alte trei la Cvoda sunt in paragina,cotete de gaini.Daca traia ceasca mai aveam doua centrale nucleare,una la Macin pe Dunare,alta la Turdas pe Mures,Muresul era regularizat,navigabil de la Toplita pina la varsare in Tisa si plin de centrale hidro ca si Oltul acum,facut tot de el. Tarnita era gata.La nucleara de la Cvoda e o hidrocentrala terminata, la cheie,nu se exploateaza ptr ca conducerea de acolo nu vrea sa-si complice existenta,salariul e tot ala.Au inventat ca chipurile strica habitatul.Aiurea,apa care iese in Dunare din reactoare la Seimeni nu strica habitatul? Minciuni de lichele.Au dat pe moca IMGB-ul care fabrica grupuri ptr Cvoda de 1000 MW.Acum vor plati bani la greu de la astia care au pus laba pe ea ca sa faca cele 3 grupuri de la Cvoda.Acest neica-n drum de Burduja nu are nicio legatura cu electricitatea,e sluga peneleului la muls bani si facut smenuri.A plecat Virgil,a venit asta.Energia nucleara e viitorul nu porcariile impanzite pe ogoarele tarii,mori de vant si fotoscamatorii,o zi da,alta ba!Morile de vant si panourile foto imbogatesc firmele din occident cu banii romanilor.Suntem condusi de hoti si lichele si nimeni nu face nimic.Aici e buba.Romani,votati-i in continuare!
Jermania rade de pe fata pamantului un sat ca sa deschida o mina de carbune. go woke get broke.. Tot jermania a omorat toti lupii si ursii si merg in africa asia si europa de est sa predice ecologia.. jermania si-a mutat industria chimica in romania si alte tari bananiere si se lauda ca a redus poluarea..
Auzi bre.. Are experți,. pe cărbune.. Asta nu știu la care film se uită..Nu cred că experții sunt la curent cu ceea ce se intîmplă in lume actual și ce perspective sunt..Probabil au dottorate ca peștele sau ca izmenaru și vor doar bani mulți,..In rest sunt patrioți..
Cata tevatura cu faimoasa energie verde ! Trebuie sa fii mare specialist ca sa intelegi ca energiile eoliene/fotovoltaice, depind exclusiv de vant/soare ?! In randurile politrucilor de la UE este multa ticalosie si prostie, iar ghioceii de la Bucuresti asisderea.
Să vă fie rușine! Slugi netrebnice! După ce v-ați bătut joc de Valea Jiului și de oamenii amărâți din zonă, acum ziceți că aveți specialiști? Când le-ați închis la ordin atunci nu aveați specialiști? Totul va fi bine?!?
aia sunt la pensie, burdujene!
Sunteti in plop si plopul in aer!
MAI PUI DE SECURACHE …..DE CE NU TE DUCI TU , SA TE PISI , SI LASA-NE DE TROMBOANELE TALE INSIPIDE ….!
Cand aud ca totul va fi bine ma cuprinde groaza.