
Guvernul Ungariei nu va sprijini noul buget pe șapte ani al Uniunii Europene dacă Bruxellesul nu deblochează toate fondurile UE suspendate, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orban, relatează Reuters.
În ultimii 15 ani, liderul naționalist a avut dispute cu Bruxellesul din cauza politicilor sale privind migrația, limitarea drepturilor LGBTQ și ceea ce criticii consideră a fi o erodare a democrației din Ungaria. UE a suspendat miliarde de euro din fonduri alocate Ungariei, în contextul în care persistă o dispută privind statul de drept.
‘Aprobarea noului buget pe șapte ani necesită unanimitate, iar până când nu vom obține fondurile (înghețate) rămase, nu va exista nici un nou buget al UE’, a declarat Orban într-un discurs la o universitate de vară din orașul Băile Tușnad din România.
De asemenea, el a criticat UE pentru sprijinul acordat Ucrainei și a acuzat Bruxellesul că plănuiește să instaleze un ‘guvern pro-Ucraina și pro-Bruxelles’ în Ungaria la scrutinul național de anul viitor.
El a mai spus că actuala conducere a UE a plasat blocul comunitar pe o pistă care ar duce la un război comercial pe care Europa ‘nu îl poate câștiga’.
‘Actuala conducere a UE va fi întotdeauna ultima care va semna acorduri cu Statele Unite și întotdeauna cele mai proaste acorduri’, a adăugat Orban, cerând o schimbare în conducerea blocului.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va întâlni duminică în Scoția cu președintele SUA, Donald Trump, după ce oficiali și diplomați ai UE au declarat că se așteaptă să se ajungă la un acord comercial-cadru în acest weekend, reamintește Reuters.
Comisia Europeană a propus la începutul acestei luni un buget UE de 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, cu un nou accent pe competitivitatea economică și apărare.
De asemenea, Orban a spus că ‘birocrații globaliști’ complotează să ‘scurgă banii Europei în Ucraina’, în timp ce ‘fermierii noștri protestează pentru a-și apăra viitorul’.
Dezbaterile privind bugetul sunt printre cele mai dificile din politica UE, evidențiind diviziuni politice și economice între țările membre.
Orban, care a câștigat ultimele patru alegeri, se va confrunta în 2026 cu un adversar dur din rândul opoziției, al cărei partid TISZA are un avans ferm față de formațiunea de guvernământ FIDESZ în majoritatea sondajelor, într-un moment în care economia stagnează.
În discursul său, Orban a părut însă încrezător și a declarat că, pe baza datelor interne ale partidului său, FIDESZ ar câștiga în 80 din cele 106 circumscripții electorale ale Ungariei dacă alegerile ar avea loc duminică.
Voi de ce nu pupati in Curtici-gara Rusia ? Hai, alinierea !
Probabil ca lasii politicieni romani vor lua masuri asupra acesti cuib de propaganda maghiara (academia ?? de vara !) anti UE si iredentista numai daca primeste ordin de la stapanii UE .Asteptam, vorba intrata in popor:”sa vina americanii”.
Ungurul are spatele asigurat economic de Rusia. De aceea face tumbe in fata fraierilor.
Pentru Shengen, Victor Orban merita Ordinul Romaniei in Grad de Mare Cavaler.
Păi bine bre, ”jurnalist”.. liber,.. Păi unde ai fost cînd ursula a dat ordin de cumpărat de arme de 800 miliarde ,. din banii unionali, pentru arme de dat la ukrani,..cu restricții pentru agricultura europeană,.. și cotrobăit prin buzunarele tale..Deci cine crezi că are dreptate ciumete ?
Bravo Orban, chiar daca ai 60+ pentru brucselezi ai sânge-n instalație, pe ei pe mama lor !
Ungaria ar trebui data afara din UE.
Un presedinte de tara care isi iebeste poporul si tara lui ,nu cum procedeaza alti presedinti, care vind tara si pun in pericol poporu.
tarisoara ce se viseaza imperiu…