Sarkozy, despre imigranți: există riscul unei deflagraţii a societăţii franceze

Preşedintele Republicanilor a denunţat „posturile morale” şi „imposturile ideologice” privind migraţia la finalul unei reuniuni de lucru pe această temă.

„Suntem pe o pantă alunecoasă (…) Este un pilot în avion? Nu!”, a afirmat fostul şef al statului, făcând referire la presupusa iresponsabilitate a Executivului socialist care, potrivit lui, „a pierdut orice control asupra evenimentelor”, citează Mediafax.

„Mă bucur să joc rolul suflerului”, a spus el ironic, evocând schimbarea de poziţie a autorităţilor germane care au restabilit controlalele la graniţă, după ce au deschis larg porţile imigranţilor.

Nicolas Sarkozy a estimat că puterea actuală, care se angajează să primească 24.000 de refugiaţi („un număr fals”), a deschis cutia Pandorei.

„Franţa este traversată de tensiuni de o mare amplitudine: să ne gândim că migraţia este încă în creştere, în contextul în care comunitatea naţională este fragilă, în timp ce piaţa noastră a muncii, finanţele noastre publice, sistemul nostru educaţional şi scara socială sunt blocate (…), înseamnă să ne asumăm riscul unei deflagraţii a societăţii franceze”, a mai spus acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.