Două evenimente din ultimele zile confirmă ceea ce, de un timp, evidenţiază presa internaţională: preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-a pierdut substanţial din bagajul cu care acum trei ani descindea la Élysée.Duminică, barometrul lunar realizat de IFOP pentru „Journal du Dimanche” arăta că el se bucură de susţinerea a doar 30% din concetăţeni, în timp ce 65% din ei sunt „foarte nemulţumiţi” de prestaţia sa ca preşedinte. Firesc, în atare împrejurări, probabil că el îşi aminteşte celebrul vers al lui Francois Villon: ”Où sont les neiges d’antan?”(Unde sunt zăpezile de altădată?).
Faţă de februarie, indicele celor care-l acceptă a scăzut cu 6%, cifră foarte mare pentru o perioadă scurtă şi lipsită de evenimente majore. Firesc, concluzia experţilor în sondaje a căzut ca o ghilotină: cota de popularitate a preşedintelui Sarkozy este la cel mai scăzut nivel de la alegerea sa în funcţie, în 2007.
Într-un atare context, n-a surprins faptul că, sâmbătă, la Paris şi în alte oraşe franceze au avut loc manifestaţii în cadrul „Zilei fără Sarkozy”, iniţiativă lansată de bloggeri din Hexagon, după modelul „Zilei fără Berlusconi”, din Italia. În Franţa, mişcarea a pornit de la necesitatea de a „exprima dezgustul referitor la politica lui Nicolas Sarkozy”, idee aflată în consonanţă cu cifrele amintitului sondaj.
Nu este vorba despre evenimente singulare, confirmarea pantei descendente pe care se află actualul şef al statului francez fiind atestată şi de rezultatele obţinute de partidul său la recentele alegeri locale. Cum se ştie, dreapta n-a câştigat decât în Alsacia (din Franţa Metropolitană) şi în Reunion şi Guyana (din Departamentele de peste mări). În plus, la acelaşi scrutin electoral au mers la urne sub jumătate dintre alegători.
Cauza? 79% din ei cred că „lucrurile nu încetează să se înrăutăţească”; un francez din zece este şomer; alţii se tem că vor putea deveni şi ei şomeri, iar cei mai mulţi dintre ei cred că-şi pot pierde locuinţa de pe o zi pe alta. La rândul său, tineretul este cel mai pesimist din Europa. În atare împrejurări doar un alegător din opt a votat zilele trecute pentru partidul prezidenţial, ceea ce dovedeşte insatisfacţia şi alienarea electoratului faţă de politica lui Sarkozy şi a formaţiunii sale politice.
E adevărat, preşedintele este în continuare cel care comandă jocul politic naţional, dar este limpede că, la ora actuală, nimic nu mai este ca înainte. Desigur, sunt frecvente cazurile în care alegerile intermediare se pierd de cei aflaţi la guvernare, dar, azi, în Franţa, faptul că dreapta a fost învinsă la locale este perceput mai mult decât amintita sancţionare tradiţională a puterii. Ziarul belgian „Le Soir” observa că, în prezent, „sarkozysmul şi-a pierdut busola”.
Evocând motivele acestei căderi a lui Sarkozy, analiştii amintesc că, în vara lui 2007, când a fost ales preşedinte, el a venit cu un program în care punea accentul pe puterea de cumpărare a concetăţenilor, asigurarea securităţii acestora şi pe controlul imigraţiei. Cu alte cuvinte, dorea să realizeze o reînnoire a societăţii, urmată de ieşirea întregii vieţi din stagnarea din era Chirac. În viziunea sa, soluţia a reprezentat-o sloganul „A munci mai mult pentru a câştiga mai mult”, cu care a sedus alegătorii.
Azi, însă, acest slogan sarkozyst e amintit mai curând cu ironie. Deşi preşedintele a lansat o serie de reforme, acestea s-au izbit de criza economică, iar populaţia a dorit să fie protejată în faţa acesteia şi nu să aibă libertatea de a-şi asuma riscuri. Sigur, de la Élysée, Sarkozy conduce majoritatea parlamentară până în cele mai mici detalii, dar, cum constata „Die Zeit” (Germania), miniştrii nu sunt conduşi de premier, ci de consilierii preşedintelui.
Pe urmă, Sarkozy este primul şef de stat francez care l-a numit pe premier drept „colaborator”, iar programul guvernamental a fost anunţat la tv nu de primul-ministru, ci de un consilier special prezidenţial. În privinţa legilor votate în Parlament, jumătate dintre ele sunt inaplicabile.
Ceea ce analiştii numeau sarkozysm – amestec de strategie, dinamism şi cult al personalităţii – şi-a trăit traiul. Cel care, la venirea sa la Élysée, promitea renaştere economică, stat social, justiţie, educaţie etc., cel care s-a lansat în reforme cărora concetăţenii săi le-au pierdut urma, şi care, pentru a le transpune în realitate, devenise un personaj ubicuu, care, cu alte cuvinte, a făgăduit miracole a ignorat un singur lucru: criza economică mondială.
Or, în faţa acesteia şi cel numit „Super-Sarko” a trebuit să se încline, iar sarkozysmul s-a golit de conţinut. El este apoi şi victima democraţiei mediatice moderne, care face salvatori ai lumii din personalităţi politice, lăsându-le apoi să se prăbuşească imediat cum apar primele obstacole. Este cazul lui Sarkozy în Franţa.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.