Două bancuri cu ardeleni se potrivesc cu planurile Elenei Udrea. Primul. Cucoana cosiţelor blonde din neamul fustelor înflorate trece printr-un sat şi vorbeşte cu ţăranii. Ei se fac că întreabă, ea se face că răspunde. Şi pleacă.- Ei, bade, ce zici de doamna ministru?
– Grozavă! N-am mai dat cu ochii de una toată-ntr-o culoare. Şi janta, şi rochia şi săndăluţele! Să nu râdeţi de mine, da’ şi unghiile şi ochii băteau tot Iarba caprei!
Al doilea: Un ţăran clădea fânul abia uscat într-o claie mare cât o casă. Şi dintr-odată o avionetă cu un singur loc, bârâind enervant pe cerul albastru şi senin de vară, cade-n bot exact în mijlocul piramidei de fân parfumat:
– Ţară de rahat şi atentate de rahat, zice omul ridicând dezamăgit din umeri!
Cam aşa şi povestea cu Renaşterea Satului Românesc!Este numele noului program de pudră, cremă şi parfum al Coanei Joiţica. Vă daţi seama, satul românesc împreună cu dezvoltarea au încăput pe mâna unei dame care trece uşor de asortarea ţoalelor, dar se poticneşte la acordul gramatical. Ce să dezvolte Elena Udrea la ţară? În Bucureşti, ea şi bărbatul ei s-au limitat la parcări, terenuri luate cu învârteli, cârciumi şi hoteluri?
Şi atunci cum să scoată satul românesc din părăsirea în care a intrat? Cu case pentru specialişti, strigă ideile ciripind de sub părul blond al proverbialei doamne. Păi în majoritatea satelor noastre case sunt câte îţi pofteşte sufletul. Prin Ardeal, jumătate dintre ele sunt goale, părăsite şi măcinate de timp. Şi cele locuite sunt folosite doar ca dormitoare pentru cei care lucrează pe la oraşele apropiate. Dacă s-ar găsi specialişti care să se încumete să trăiască acolo, ar fi suficient ca statul să le suporte chiria. Şi o leafă mai ca lumea. Sigur, în cazul în care specialiştii au ceva de făcut.
Degeaba dă Elena Udrea o casă sau un apartament unui medic veterinar dacă în satul respectiv mai sunt trei purceluşi, 100 de câini şi 200 de găini. Sau un apartament la bloc pentru profesori din moment ce şcoala este închisă din lipsă de elevi. Nuci pe perete lipite de-o cucoană care crede că satul românesc este o crescătorie de gâşte şi purceluşi.
Dacă ideile de relansare a satului marca Elena Udrea sunt bune de ceva, înseamnă că România este plină de imbecili. Iar ţările vecine sunt conduse de oameni de aceeaşi factură. Nu le-a trecut prin tărtăcuţă să facă 10 case şi să salveze jumătate din populaţie de la decăderea economică vertiginoasă. Udrea mai merită şi premiul Academiei pentru că dintr-o mişcare de pix subţirel şi aurit a rezolvat o problemă pentru a cărei înţelegere s-au chinuit academicieni şi savanţi ca Dimitrie Gusti, Anton Golopenţia şi mulţi alţii.
Cum să relansezi satul românesc depopulat şi lipsit de îndeletnicirile tradiţionale cu nişte case sau apartamente pentru medici, profesori sau ingineri? Elena Udrea n-a izbutit să contureze nici un pârlit de program de revigorare a turismului! Doar a stârnit râsul celor interesaţi de România. Cum să dezvolte ce când ea este convinsă că dezvoltarea este cam ce fac Cocoş, George Constantin Păunescu şi Videanu? Altfel i-ar fi spus descurcăreţului său consort:
– Ia fă şi tu o făbricuţă de ceva! Nu te mai ţine toată ziua de colectat banii din parcări!
Programul Elenei Udrea este un plan de cucoană care nu ştie cu ce se mănâncă viaţa la ţară, pe unde zboară păsările şi când se întorc ţăranii de la câmp. Dar a găsit un guvern de fraieri care să-i dea pe mână un miliard de euro pentru case. Asta când satele româneşti sunt pline de case goale iar cei care n-au plecat încă n-au nimica de făcut. În condiţiile de astăzi şi cu aşa sprijin de la guvern, ţăranul român investeşte 20 de milioane în zece hectare şi toamna, la cules, vinde recolta şi se alege cu 15!
Trebuie să ai un tupeu nebun să le arunci ţăranilor praf în ochi în valoare de un miliard de euro! Şi dacă mai treci la secret şi felul în care sunt folosiţi aceşti bani, atunci chiar avem de-a face cu o bătaie de joc în văzul tuturor.
