SC Firea SA taie drastic de la investiții

98 de proiecte au de votat consilierii generali ai Capitalei pe data de 28 septembrie 2017. Unul este chiar o premieră. Primăria Capitalei își împrumută propria societate comercială cu bani pentru plata salariilor, deși veniturile sunt de 6 ori mai mici. Tăieri substanțiale sunt operate la investiții și la lucrările edilitare în folosul cetățenilor.

Actuala rectificare bugetară vine după ce luna trecută Gabriela Firea și-a retras proiectul în urma criticilor apărute în presă. Ea a invocat proasta informare a colaboratorilor săi cu privire la repartiția bugetului. Și în privința achiziției ambulanțelor s-a produs o modificare importantă. În urmă cu o lună, pe 30 august 2017, cu ocazia rectificării „lunare“ a bugetului, erau alocate 15 milioane lei pentru achiziționarea unor mașini de topit zăpada. Aproape un milion de euro ar fi trebuit cheltuiți pentru 6 ambulanțe noi. Cu ocazia rectificării din septembrie, Firea și-a propus să nu mai cumpere mașini de topit zăpada, ci 100 de ambulanțe, pe care le vrea aprobate doar „de principiu“. În anunțul făcut de pe scările Primăriei Capitalei, primărița vorbea despre îmbunătățirea serviciului de urgență pentru oamenii din București – Ilfov, substituindu-se astfel Ministerului Sănătății. Alte 4,5 milioane lei merg spre construcția Catedralei Neamului, care până acum a primit de la Primăria Capitalei, în mandatul Firea, aproape 15 milioane lei. „Bineînțeles că duamna va zice joi că sunt bani, că trebuie să fim buni creștini. Sigur că sunt bani, dacă nu faci nimic cu ei, ei sunt. Și decât să ieși la final de an cu excedent bugetar, mai bine să-i risipești ici-colo, să nu se vadă la final de mandat că n-ai prea făcut chestii“, comentează un bucureștean. Tăieri masive se operează la infrastructura rutieră: 43%, cu excepția proiectului de Supralărgire Fabrica de Glucoză, care creştere de la 15 la 20 milioane lei.

Principalele rectificări negative

  • 174,79 milioane lei se taie de la poziţia „străzi“, care mai rămâne cu 226 milioane lei.
  • Piaţa Constituţiei – Spaţiu public cu parcaj subteran: scădere de la 3 milioane la 100.000 lei.
  • Modernizare spaţiu public Sala Palatului, cu parcaj subteran (Nord): scădere de la 1,8 milioane lei la 100.000 lei.
  • Pasaj subteran – Uranus – Piaţa Rahova: de la 1,6 milioane lei la 100.000 lei.
  • Traseu prioritar pietonal şi de biciclişti (conţine 42 de subproiecte): reducere de la 3,5 milioane lei la 100.000 lei.
  • Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului (proiect finanţat din fonduri europene): reducere de la 102 milioane lei la 42 milioane lei.
  • Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti: reducere de la 90 milioane lei la 55 milioane lei.
  • Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti: reducere de la 5 milioane lei la 100.000 lei.

Compania de Dezvoltare Durabilă

Un împrumut de 600.000 lei va fi acordat Companiei de Dezvoltare Durabilă, bani necesari pentru plata celor 80 de salariați, a taxelor și a impozitelor aferente. Banii se dau pe termen de un an și fără dobândă. Deși nu a fost funcțională, potrivit proiectului, profitul brut al companiei în 2017 este de 181.500 lei. Pentru 2018, veniturile acestei companii sunt estimate la circa 28 milioane lei, de unde rezultă că împrumutul nu va putea fi returnat într-un an. Aceste venituri provin din „activități de proiectare și consultanță“ (22 milioane lei) și din „activități de management“ (aproape 6 milioane lei). De asemenea, capitalul social al companiei va fi majorat cu suma de 3.201.100, aport în numerar. Dacă toate cele 22 de societăți ale Primăriei Capitalei vor funcționa în același fel ca și Compania de Dezvoltare Durabilă, cu un număr estimat de salariați de 5.000 de persoane, până la sfârșitul mandatului municipalitatea intră în faliment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.