Scandal în Argeş şi cadre medicale, agresate

miting

Scandal în judeţul Argeş după ce două familii de romi s-au luat la bătaie pentru o femeie.

Cel puţin 30 de persoane s-au bătut, sâmbătă seara, în localitatea Leordeni, din judeţul Argeş, unul dintre scandalgii fiind lovit la cap. Personalul medical de la Ambulanţă a fost şi el agresat în momentul intervenţiei, transmite Mediafax.

Managerul Ambulanţei Argeş, Marian Hiru, a declarat, că echipajele medicale chemate să intervină au fost agresate. “Două familii de romi au fost implicate în conflict. Echipajele ambulanţei au fost agresate de către persoanele implicate în conflict. S-au apropiat ameninţător spre ei”, a declarat Hiru. Potrivit acestuia, ambulanţele s-au retras până la sosirea poliţiei.

 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că scandalul a pornit între doi tineri din localităţi vecine şi a avut la bază rivalitatea pentru o femeie. „A fost o victimă, o persoană lovită la cap. De asemenea, un ambulanţier a fost lovit cu pumnul”, a spus Zamfir.

Conflictul a fost aplanat, iar cei care au participat la scandal sunt audiaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Marul dicordiei era reincarnarea Zarazei din varianta romaneasca ,incetatenita in randul melomanilor nostri , multumita lui Ion Pribeagu si Cristian Vasile ?

  2. Vedeti, domne, cita onoare si spirit cavaleresc si galant la „indienii” din Leordeni ? Pai unde se mai vede, in zilele noastre, sa se dueleze la 5 dimineata, in padurea din Leordeni, pentru o doamna ? Asa ca e normala reactia lor atunci cind ambulantele au dorit sa intrerupa „turnirul”, ma mir doar ca n-au aruncat cu puradeii in masini !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.