Scandal în SUA: corupție și impunitate la vârful sistemului

Campaniile electorale se câștiga prin atingerea corzilor sensibile ale alegătorilor, prin stimularea emoției, fricii, urii, apelând la credințele și preconceptele inculcate de familia tradițională, școală,  presă si platformele sociale. În România se atinge coarda corupției, a justiției, a ”ciumei roșii”. În SUA se atinge coarda discriminării, abuzului sexual, a drepturilor homosexualilor. Cumva, alegerile trebuie câștigate.

Când procurorii din districtul sudic din New York deschid un dosar nu e de glumă. Au câstigat peste 90% dintre procese. Iar acum îl au in vizor pe miliardarul Jeffrey Epstein, în ceea ce poate deveni scandalul scandalurilor în SUA și poate înclina balanța la alegerile prezidențiale din 2020.

”Cazul lui Epstein este în primul rând despre abuzurile suferite de tinerele fete. Dar este și un scandal politic. El relevă corupția profundă din rândul bărbaților din toate partidele și modul în care cei foarte bogați își pot cumpăra impunitatea chiar și în cazul celor mai scârboase infracțiuni”, scrie The New York Times.

Minore abuzate de elita politică și financiară

Jeffrey Epstein, 63 de ani, este un manager de fonduri cu capital de risc, un miliardar american care a pornit relativ de jos, dintr-o familie din clasa de mijloc din New York. În 1982 a deschis o firmă de management financiar dedicată americanilor cu averi de peste un miliard de euro. Firește, firma a fost înregistrată într-un paradis fiscal, în Insulele Virgine Americane. Nu asta este însă problema lui Epstein.

Sâmbătă, 6 iulie, Epstein a fost reținut sub acuzația de exploatare și abuzare a zeci de fete minore, unele având 14 ani. A fost acuzat și pentru trafic de minori. În locuința sa au fost descoperite o mulțime de CD-uri pline de imagini cu minore. Epstein fusese închis în 2008 pentru abuz sexual, este un recidivist. Iar scandalul care stă să izbucnească în SUA are legătură tocmai cu acea condamnare din 2008 și cu evenimentele anterioare.

Bill Clinton și ”Lolita Express”

Epstein s-a înconjurat în decursul timpului de o mulțime de miliardari, procurori, politicieni, actori și producători de la Hollywood. Printre ei se numără fostul presedinte Bill Clinton și actualul peședinte Donald Trump. Trump a fost unul dintre puținii care au cooperat de bunăvoie cu procurorii în timpul investigațiilor din 2008 și i-a interzis lui Epstein accesul la clubul său de golf de la Mar a Lago, Florida. În schimb, Bill Clinton a mințit acum, în 2019, când a declarat că nu a călătorit decât de patru ori cu avionul lui Epstein către insula pe care se presupune că ar fi avut loc orgii sexuale. Ziariștii au aflat că Bill Clinton a fost de 27 de ori în avionul lui Epstein, poreclit ”Lolita Express”. Au fost aici de nenumărate ori și actorii Kevin Spacey și Chris Tucker. Deloc întâmplător, referirile la legăturile dintre Epstein și o serie de politicieni democrati au fost șterse (temporar) de pe pagina de Wikipedia a miliardarului.

Epstein și fostul șef FBI Robert Mueller

În 2008, Epstein a fost condamnat la 13 luni de închisoare pentru că a cerut unor fete minore să se prostitueze. Pedeapsa a fost blândă, mai cu seamă ca a primit voie să o execute lucrând la propria firmă, 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână. În ancheta din 2008 a fost implicat și FBI, iar directorul Robert Mueller (cel care a condus recenta ancheta Russiagate împotriva președintelui Trump) a ajutat la sigilarea tuturor documentelor folosite la proces. Jurnaliștii au mai aflat că firma Fusion GPS, angajată de echipa lui Hillary Clinton în 2016 pentru a-l denigra pe Donald Trump, a încercat să caute probe în aceste documente pentru a-l implica pe Trump în orgiile cu minore ale lui Epstein.

Dubla măsură a procurorilor în cazurile Strauss-Kahn și Epstein

Întorcându-ne în urmă cu un deceniu și jumătate, este de notat că, după eliberare, Epstein a beneficiat de un tratament al procurorilor din New York care i-a siderat pe judecători. Procurorul a solicitat ca Epstein să fie înregistrat in New York drept un infractor sexual puțin periculos, în condițiile în care comdamnarea pe care o avusese presupunea înregistrarea pe cea mai înaltă treaptă de periculozitate. Cine a fost acest procuror? Cyrus Vance Jr. Tatăl său a fost secretarul de Stat al președintelui Jimmy Carter și apoi a fost trimisul special al ONU în timpul războiului din Bosnia și Herțegovina. Însă în contextul de față ar trebui să ni-l amintim pe Vance Jr. ca procurorul new-yorkez care l-a ”îngropat”, în 2011, pe Dominique Strauss-Kahn, director al FMI și favorit al sondajelor pentru prezidențialele din Franța. Cyrus Jr. a fosr cerber în cazul cusut cu ață albă al cameristei presupus agresată sexual de Strauss-Kahn, însă a fost blând ca un miel în cazul Epstein. Dubla măsură este evidentă. Scandalul l-a adus la Elysee pe Francois Hollande, unul dintre ”creatorii” președintelui Emmanuel Macron, iar în fruntea FMI pe Christine Lagarde, viitoarea președintă a Băncii Centrale Europene.

Fiica fostul șef FBI Comey, procuroare în cazul Epstein

Revenind la cazul Epstein și la legăturile sale cu politicienii democrați, este de notat următorul mesaj Twitter postat de fiica lui Nancy Pelosi, președinta democrată Camerei Reprezentanților. ”Cazul Epstein este groaznic, iar aceste tinere fete merită să li se facă dreptate. Este probabil ca unii dintre favoriții noștri să fie implicați”, a scris Christine Pelosi. Este limpede că vor cădea capetele multor democrați.

În acest caz mai este implicată fiica unui lider al sistemului. Procuroare în cazul Epstein deschis acum este Maurene Comey. Da, este fiica fostului director FBI James Comey, cel care solicitat spionarea campaniei lui Trump pornind de la probe neconcludente, cel care a inițiat alături de șeful CIA, John Brennan, celebrul Russiagate și cel care a distrus și șansele lui Hillary Clinton în 2016, redeschizând un dosar pe numele ei cu câteva zile înainte de scrutinul prezidențial. Rămâne de văzut cât de relevantă este implicarea fiicei lui Comey în acest dosar.

Setea de răzbunare a lui Trump

Până în acest moment, scandalul ridică o mare întrebare: de ce acum? Epstein era un pederast cunoscut și recidivist. Putea fi arestat până acum.

Un prim răspuns este că procurorii vor să încheie cazul Epstein o dată pentru totdeauna, să facă dreptate în cazul zecilor de fete abuzate. Un al doilea răspuns este că procurorii urmăresc să ajungă la prietenii faimoși ai lui Epstein, în special din lumea politică. Iar democrații au de ce să se teamă, la fel și Alex Acosta (procuror în cazul Epstein, in 2008), acum ministru al Muncii în administrația Trump, al cărui cap pare că va fi primul care să cadă.

Însă miza merge mai departe – răzbunarea lui Trump și alegerile prezidențiale.După întreaga afacere Russiagate care i-a paralizat administrația, Trump este însetat de sânge. Miliardarul pederast nu mai este protejat de oamenii clanului Clinton și, dacă va vorbi, vor avea de suferit Bill Clinton, Robert Mueller, actori și donatori democrați, procurori democrați. Cu toții vor înfrunta nu doar justiția, ci mai ales mișcarea creată de democrații înșiși – celebra #MeToo, o armă teribilă pentru operațiunea de character assassination.

Cât de putrezi sunt liderii?

Scandalul Epstein impune și o concluzie de etapă. Miliardarul Jeffrey Epstein și cazul sau arată ce se întâmplă când balanța înclina periculos de mult într-o direcție, când oameni ca el pot scăpa basma curată pentru fapte mizerabile doar pentru că au conexiuni într-o rețea coruptă și venală. O rețea în care sunt implicați jurnaliști precum redactorul-șef al Vanity Fair (care în 2003 a eliminat dintr-un articol despre Epstein discuția pe care repoterul a avut-o cu două fete abuzate sexual de miliardar), procurori, șefi din FBI, politicieni, actori, producători, până și printul Andrew, duce de York (despre care presa a scris că ar fi ”beneficiat” de rețeaua de prostituție a lui Epstein, fără însă ca acest caz să fi ajuns în justiție).

The New York Times notează că este uimitor faptul că Epstein păstra atât multe fotografii cu fete minore chiar la reședința din Manhattan. De ce nu le ținea în insula sa privată din Caraibe? ”Poate pentru că se simțea foarte protejat. Jurnalista de la Vanity Fair avea o uriașă întrebare: cine îi ține spatele lui Epstein? Dacă aflăm asta, atunci vom ști cât de putrezi sunt liderii noștri”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

9 Comentarii

  1. De ce nu ziceți adevăru pînă la capăt? „procurorii din districtul sudic din New York deschid un dosar nu e de glumă. Au câstigat peste 90% dintre procese… ” Vaaai! Ne speriem tare! Păi o multzime de procurori din New York au fost sprijiniti inainte de numire pe post de ONGurin finantate Soros, iar judecatrorii care preiau cazurile acestor procurori soros sint dintre cei numiti pe post de Obama. Iar Obama si Soros fac aceeasi mafie. Si-atunci, te miri ca nu au cistigat 101% din cazuri acesti procurori. Nu de alta, dar au si ei destui cretini in corpul de procurori, cum e si la romania. Deci, sa nu absolutizam , dacă se poate

  2. Epstein face parte din Cupola Financiara a khazarilor care controleaza SUA!Familia Clinton s-a ilustrat si in acest caz ca cea mai murdara familie de politicieni existenta in lume,puternic sprijinita de Cupola,pentru care interesul politic depaseste moralitatea,justitia si drepturile omului!Au fost foarte deranjati de victoria lui Trump care nu era controlat de Cupola,nici macar de Fratii Koch care se declara „republicani”!Din dorinta de razbunare a Cupolei khazarii i-au cautat nod in papura si il imping catre un razboi cu Iranul!Sper ca majoritatea americanilor s-au trezit

  3. E dubla masura acceptata de multi romani dar nu toti romanii! Asemenea practici intalnesti „cam” in orice tara,inclusiv in destule decizii judecatoresti! „Ilegalitati” pe fata,escrocherii pe fata,furaciuni pe fata si se cam trec cu vederea,omul viitorului=escrocul,hotul,mincinosul,violentul,manipulatorul,..plus alte calitati „demne” de tras sfori in defavoarea omului muncitor cinstit=sclavul perfect!

  4. Protestez energic!!! Apelez la zeita justitiei independente si neprihanite Birchall,o mare patrioata, care a lucrat pe toate fronturile la Geoana, la babalacul de sot!!!
    Cum puteti murdarii numele lui Mueller care a invatat pe Koevesi si SRIul lui Coldea cum se face anticoruptia! Ziarul Cotidianul- la puscarie!!!!

  5. Are cuvantul inca ambasado-
    rul Hans Klemm, care era
    si este toata ziua cu anti-
    coruptia in gura. Daca nu se
    descurca in speech-ul sau si
    in descalcirea itzelor, poa-te apela la ajutorul celei
    mai „tari” procuroare, slu-
    jirea neamului…ei. Kovesi,
    of course.

  6. Mi-e SCIRBA ! Cind citesti asemenea mizerii, despre asemenea gunoaie umane (??) mai ca-ti vine sa regreti ca genovezul Columb nu s-a scufundat chiar in prima zi a calatoriei care-l ducea sa descopere America …

  7. Asta este adevarata fata a evreimii financiare „made in US” care dirijeaza capitalurile in lumea globala. Asta este America tuturor posibilitatilor: putere financiara,putere politica,exploatarea femeilor,a copiilor,promovarea homosexualilor, decădenta si prostitutie …Clinton, Weinstein, Eppstein niste prădători sexuali americani,evrei…

  8. As vrea sa aflu daca bill clinton este bi? Vad ca nea prietenul lui, pederast da’ lua prostituate minore!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.