Scandal în tenis cu trimiteri la Klaus Iohannis

Ion Ţiriac, ales președinte al Federației Române de Tenis, a ajuns, joi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, după ce unul dintre candidaţii la șefia Federației, Marius Vecerdea, a contestat alegerile de la Federaţia Română de Tenis.
Prezent la Tribunalul București, Ion Țiriac a declarat că nu știe exact motivul pentru care alegerile sunt contestate și speră ca Ministerul Tineretului și Sportului să acorde spijinul necesar tenisului românesc.
„Nu am înțeles nici 1% din termenele juridice care au fost. Se pare că este un cetățean american care are un club la Sibiu și de vreo 5 ani, de 4 ani dă în judecată Federația Română de Tenis pentru orice motiv. Eu în situația în care sunt am treabă. Asta e legea, suntem o țară democratică, dar eu am treabă de făcut, Centrul național, refăcut eventual dacă ne da înapoi banca, leagănul nostru al tenisului de la Staicu, am de făcut centrele de juniori. Avem treabă. S-a ales, înțeleg eu, democratic, eram în sala aia când s-a ales. Din păcate, nu s-a ales dumnealui, nu știu nu înțeleg și să fiu sincer dumneavoastră credeți că chiar mă interesează pe mine unul care vine din Congo sau din altă parte, care, având în vedere ce este ce face, ne dă în judecată, nu mă interesează, îmi văd de treaba mea sperând că Ministerul Tineretului și Sportului care a agreat Federația Română își face datoria și ne bagă și nouă sumele acelea care nu au fost alocate în ultimii 3,4 ani să facem treaba care o facem. Noi nu am putut să trimitem un junior la US Open, nu am putut să trimitem la Wimblendon suficienți juniori, nici banii de transport nu-i aveam pentru că am fost blocați. Cine răspunde de acest individ, el nu are niciun fel de răspundere pentru că nu cred că o poate percepe”, a declarat Ion Țiriac la ieșirea din tribunal.
Marius Vecerdea, președintele Clubului de tenis Pamira, cel care a solicitat anularea rezultatelor alegerilor, a catalogat prezența lui Ion Țiriac în instanță ca o presiune asupra judecătorilor.
„Consider că este o intimidare foarte mare la adresa justiției apariția domnului Țiriac la instanța de judecată, deși conform procedurilor ar fi trebuit să se judece într-o cameră de consiliu care presupune lipsa publicului. Dumnealui nu are încă nicio funcție în FRT, tocmai asta se judecă și până la soluționare dumnealui nu poartă calitatea de președinte. Am foarte mare încredere în justiția din România. (N.r. Am cerut anularea alegerilor) în primul rând pentru că mai bine de 19 ani, FRT este condusă prin săvârșirea unor fapte profund ilegale și aceste aspecte sunt statuate de instanțe de judecată, nu mai puțin de 16 judecători s-au pronunțat asupra faptelor ilegale. Nu am să cred că într-o țară europeană apariția unui personaj, unui tătuc, unui aproape dictator așa cum chiar în primul discurs de după adunarea generală în care a fost ales a ținut să precizeze într-o formă foarte interesantă domnul Ion Țiriac. Nu am să cred că instanțele de judecată vor reacționa la apariția unui nume unui om care nu respectă legea. În primul rând, Clubul Sportiv Pamira pe care-l reprezint nu a fost lăsat să voteze în Adunarea Generală, i s-a interzis dreptul la vot fără justificare. Clubul Sportiv Pamira împreună cu alte 200 de cluburi nu au avut drep de vot”, a declarat Marius Vecerdea.
În sala de judecată s-a aflat și George Cosac, fostul preşedinte al FRT, ales vicepreşedinte al instituţiei, care a afirmat la acel moment, după ce a ascultat declaraţiile lui Vecerdea, că Federaţia îşi rezervă dreptul să facă plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva acestuia, având un martor care poate confirma că a plătit anumite sume de bani către un judecător.
Într-o intervenţie la Antena 3, George Cosac a declarat că toate problemele au apărut în 2015.
„Domnul Vecerdea a venit la noi şi ne-a zis că ar fi mai bine să plecăm acasă, pentru că astrele s-au reaşezat, avem un nou preşedinte. În 2016 a trebuit să facem alegeri pentru funcţiile de vicepreşedinte pentru că, din câte am aflat eu, domnul Vecerdea se lăuda că doi dintre vicepreşedinţi şi-au dat demisia din cauza sa. Dânsul a participat la Adunarea Generală din postura de candidat, dar s-a retras şi, la scurt timp, a urmat această cascadă de procese”, a declarat George Cosac.
Acesta a mai afirmat că Vecerdea a încercat să arate că are o relaţie bună cu preşedintele Iohannis.
„Direct nu ne-a zis niciodată că are o relaţie cu domnul preşedinte, dar absolut întâmplător ne-a trimis nouă un mail în care în CC este preşedintele Iohannis. Se întâmpla în perioada 2015-2016. Domnul preşedinte nu a luat niciodată legătura cu noi pe tema asta, nu îl pot acuza de asta, din contră. Şi-a arătat toată deschiderea către sport”, a spus George Cosac.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

19 Comentarii

  1. Cum isi permite acest Vecernea, un izmanar nespalat, sa-l dea in judecata pe Ion Tiriac?! Ce-a facut asta pentru tenisul romanesc? Doar ca l-a ” antrenat ” pe bivolul din Deal?! Asta e tot o incercare a sasului de a pune frana sportului romanesc. individul in chestiune ar trebui expulzat si declarat persona non grata.

  2. Cateodata Dumnezeu le da si prrosti sa aibe noroc…PSD are o oportunitate SA L PUNA PE TIRIAC PRESEDINTE sustinut de PSD …ALDE ..si ponta….PSD va avea un presedinte liberal in gandire economica

  3. Pai sa vada si romanii..aia prosti si idioti care sunt cu carul..dac-or pricepe..ca sa fii ignorant si idiot este simplu..la fel sa hapai lozinci este si mai simplu..cam ce CANALIE cu tot felul de ramificatii este in fruntea tarii…si cu se ocupa…ca numai spre binele tarii nu o face BIVOLUL din DEAL!Asta..Vecerdea, daca a dat de doua ori cu racheta si joaca in timpul liber Bolovanul din Deal , are impresia ca toti romanii sunt la fel de LIGHIOANE ca el…luati romanilor de la sasul idiot..!..si smenar de case! Ca sa priceapa toti DANILETII..daca i s-a permis sa fure case..acum fura TARI!….c-asa-i in tenis!

  4. Cine este acest vecerdea? Un individ fara palmares. Un individ cu rude in fosta securitate, dupa cum reiese din anumite surse de pe internet. Prietenul cucoanei carmen…

  5. Asta e inca un actor pilotat de securitate ca si nicusor si joianis.

  6. Am o nedumerire. Nu se poate ca prin codul civil, penal sau printr-o altfel e norma juridica, cei ce dau in judecata institutii si contesta tot felul de decizii si rezultate sa fie obligati sa plateasca taxe serioase de timbru in cauze ce urmaresc un scop personal sau astfel de contestatii sa se judece cu maxima celeritate pentru ca aceste actiuni nu urmaresc decat sa blocheze activitatea respectivelor institutii asa cum o face cu guvernul Romaniei – cam de doi ani – „marele antrenat ” de Vecerdea.
    O alta propunere avansata de un avocat pe la TV era aceea de a pedepsi pe cei ce introduc probe masluite sau false in probatoriul pus in fata instantei. In USA o astfel de fapta este pedepsita caci reprezinta o inducere in eroare a instantei.

  7. Bineînțeles, că Iohannis este de vină. Noi, ceilalți, suntem rromâni!

  8. Tziriac PRESEDINTE chiar daca nu vrea el…e un om serios..iubeste aromania…e roman..e liberal in afaceri..Nu are ce face trebuievsa accepte .

  9. Bineinteles Tiriac cu melodia ” Ciolan sunt/Ciolan imi zice..

  10. La TV reprezentantii din tenis au spus ca prin actiunile individului se blocheaza finantarea de la buget pana se termina procesul, deci luni sau ani de zile pot dura aceste procese. Este un sabotaj. Acum cand victoria Simonei pe unii ii determinau sa spuna ca STATUL trebuie sa faca mai mult pt sport vine acest individ si blocheaza in numele lui Iohannis fondurile federatiei de tenis. Sabotand tenisul in Romania, va contribui la victoriile altora. Sa speram ca un vechi proverb ii va ajunge din urma pe Iohannis si finul sau:”Cine sapa groapa altuia va cadea in ea.” In ziua in care domnul Tiriac nu va mai fi ales, vor mai fi cateva zeci de jucatori cu performante remarcabile care sa conduca tenisul romanesc, nu unul care se crede valoros pt ca-i sub umbrela unuia care peste cateva luni poate fi istorie daca USR-PLUS castiga alegerile. Deci atentie pe cine votati. Acest sarman care a fost nevoit sa se intoarca in Romania ca sa primeasca niste firimituri/ajutoare de la primaria Sibiului pt ca este un cunoscut…cat de neimportant este daca n-a reusit sa fie angajat in SUA…?

  11. Lachei,lingau,pupatori de…functii prin orice mijloace! Un profesionist este inlocuit cu un profitor!

  12. TIRIAC, ia candideaza tu pt COTROCENI si sa vina finul de SB fie purtator de vorne postmeditatie??

  13. Vecerdea este venit de la coada sapei, nu pare a avea legaturi temeinice cu lumea tenisului. Posibil sa fie omul securitatii si sa bage fitile murdare la ordinul acesteia.

  14. Pai ce sa ne mai miram , daca un neica-nimeni ca R.Burleanu , a fost montat in fruntea FRF , de organe , cum de nu s-ar putea ca si acest mascarici de Vecerdea (care are vise erotice!) , sa fie montat in fruntea FRT . In primul caz , l-au mai si arestat pe G.Popescu , acum nu le-or trece prin cap sa se ia si de I.Tiriac . Intrebati-l pe Dâncu , clujeanul , ca va lamureste el !

  15. UN ROMÂN CELEBRU, CEREBRAL, INDEPENDENT, DEMN PT COTROCENI.

    HAI ION POZITIV, FA-NE FERICITI.

  16. Oricum este o mare greseala ca cei doi derbedei I.N si I.T sa detina functii fie si onorifice in sport!
    Sunt lichele care nu fac bine sportului!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.