Scandal monstru Germania – Turcia: „Nu ne milogim”

Germania a cerut ajutorul Statelor Unite pentru rezolvarea disputei cu Turcia cu privire la accesul la baza aeriană de la Incirlik, transmite DPA.

Astfel, în timpul vizitei sale la Washington, ministrul de externe german Sigmar Gabriel i-a cerut secretarului de stat american Rex Tillerson să-și folosească influența după ce Turcia a refuzat accesul unei delegații parlamentare germane la baza de la Incirlik, unde se află militari germani care participă la operațiunea coaliției internaționale împotriva ISIS.

Decizia de a bloca vizita delegației germane, care urma să sosească marți, a fost luată în parte ca răspuns la hotărârea Berlinului de a acorda azil politic unor militari turci după lovitura de stat eșuată din 15 iulie anul trecut din Turcia.

„Cred că americanii se vor folosi de oportunitățile pe care le au pentru a discuta cu partea turcă pentru a-i transmite că trebuie să avem o altfel de relație decât cea actuală”, a spus Sigmar Gabriel.

După refuzul Ankarei de a permite vizita delegației germane, Berlinul ia în considerare posibilitatea retragerii trupelor de la Incirlik. Ministrul Apărării de la Berlin, Ursula von der Leyen, a declarat că guvernul german evaluează de ceva timp alternative pentru Incirlik, iar trupele ar putea chiar să fie mutate în Iordania.

Ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu, a declarat joi dimineaţa că Germania este liberă să-şi retragă trupele staţionate la baza de la Incirlik, transmite Reuters.

”Dacă ei vor să plece, atunci este decizia lor. Noi nu stăm să ne milogim. Ei sunt cei care au vrut să vină şi noi i-am ajutat. Dacă vor să plece, atunci noi le vom spune la revedere”, a spus Cavusoglu într-un interviu.

Cavusoglu cere politicienilor de la Berlin să-şi schimbe atitudinea în relaţia cu Ankara.

”Nu mai poţi să tratezi cum vrei Turcia. Dacă vrei să te aproprii de Turcia, atunci trateaz-o ca pe o prietenă, nu te comporta ca un şef”, a afirmat ministrul de Externe.


Cavusoglu anunţă că germanii sunt liberi să-şi retragă trupele de la baza Incirlik

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.