Scandal sexual la o ambasadă din România

Ministerul de Externe anunță, miercuri, că l-a convocat în regim de urgenţă pe ambasadorul Republicii Irak în România, dupa ce două angajate ale ambasadei au acuzat un consul de agresiune sexuală, MAE fiind sesizat pe această temă prin intermediul unui memoriu.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un răspuns la solicitarea Mediafax, că a fost sesizat pe această temă de către o singură persoană, prin intermediul unui memoriu primit în data de 8 noiembrie 2018.

„După primirea memoriului, Ministerul Afacerilor Externe a convocat în regim de urgenţă ambasadorul Republicii Irak în România. Cu acest prilej, s-a subliniat că orice acte sau fapte de hărţuire sunt în totală contradicţie cu normele etice şi valorile societăţii europene, în general, şi ale societăţii româneşti, în particular, motiv pentru care subiectul este tratat cu foarte mare atenție de către autorităţile române, inclusiv Ministerul Afacerilor Externe.
Şeful misiunii diplomatice irakiene în România a dat asigurări părţii române că va analiza cu toată seriozitatea şi responsabilitatea sesizarea menționată și, în măsura în care faptele semnalate se confirmă, va cere Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Irak să ia măsuri ferme, în conformitate cu procedurile irakiene”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Precizările Ministerului vin după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora două angajate al Ambasadei Irakului au depus plângere penală împotriva unui consul irakian pentru hărţuire sexuală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Feminista Dancila, Melescanu de la MAE cu ce se ocupa?! Autoritatile romane nu sunt in stare sa apere cetatenii romani in Romania, va dati seama ce pierdere de bani din bugetul public o reprezinta ambasadorii si consulii Romaniei in celelalta tari, ei cred ca sunt in prelungite concedii de lux pe banii cetatenilor si nu in slujba cetatenilor romani imprastiati in cele patru zari.

  2. Serioși cei de la externe. Ies două bizare și bat câmpii în direct cu ceva la modă și convocăm ambasadorul. Îl ia gura pe dinainte pe ambasadorul României din SUA, faptă mai rar întâlnita pentru un fost șef de servicii secrete, dovedind partzanat politic, și se pune batista pe țambal.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.