Documente clasificate găsite și în garajul lui Joe Biden. Reacții!

Casa Albă a confirmat, joi, că cel de-al doilea set de documente clasificate au fost găsite de avocaţii preşedintelui Joe Biden în garajul acestuia din Wilmington, Delaware, transmite BBC.

Avocaţii preşedintelui american Joe Biden au descoperit un ”mic număr” de documente marcate ca fiind confidenţiale într-un garaj al locuinţei private a şefului statului din oraşul Wilmington, statul Delaware, a anunţat joi Casa Albă, transmit AFP şi Reuters.

Un alt document a fost găsit într-o încăpere adiacentă garajului, în timp ce în casa din staţiunea Rehoboth Beach, tot în Delaware, dar pe malul Atlanticului, nu s-au găsit documente, a precizat într-un comunicat avocatul special al Casei Albe Richard Sauber.

Administraţia „cooperează pe deplin” pentru a se asigura că documentele găsite sunt gestionate în mod adecvat, a menţionat acesta.

Este vorba de hârtii datând din perioada în care preşedintele SUA era Barack Obama, iar Biden era vicepreşedinte.

Anunţul de joi vine după ce luni Sauber a confirmat o relatare a CBS privind găsirea unor documente clasificate din perioada când Joe Biden a fost vicepreşedinte la un fost birou al acestuia de la un think-tank din Washington. Respectivele materiale clasificate au fost identificate de avocaţii personali ai lui Biden la 2 noiembrie 2022, cu câteva zile înainte de alegerile de la mijloc de mandat, a precizat luni Richard Sauber.

Sunt diferenţe între aceste dezvăluiri ale echipei de avocaţi a preşedintelui – dezvăluiri problematice pentru Biden, care se pregăteşte pentru o aşteptată campanie în vederea realegerii sale la scrutinul prezidenţial din 2024 – şi cazul fostului preşedinte Donald Trump, care face obiectul unei anchete a Departamentului justiţiei după ce a refuzat timp de peste un an de la plecarea sa din funcţie să predea documente clasificate, scrie Reuters.

Totuşi, o lege din 1978 îi obligă pe preşedinţii şi vicepreşedinţii americani să remită toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru Arhivelor naţionale.

Reacția lui Biden

„Materiale clasificate, lângă Corvette-ul dumneavoastră – ce ziceţi?”, l-a întrebat un reporter pe președintele american.

Joe Biden a răspuns că documentele se aflau într-un garaj încuiat, „nu stăteau în stradă”.

„Ştiu că oamenii iau în serios materialele clasificate”, a adăugat el, înainte de a da asigurări că va coopera pe deplin în anchetă. Preşedintele Biden a spus că documentele descoperite la domiciliul său vor fi predate Departamentului de Justiţie.

„Avocatul meu a verificat alte locuri în care au fost stocate documente din perioada în care eu am fost vicepreşedinte, iar aceste verificări s-au încheiat aseară”, a declarat Joe Biden. „Au descoperit un număr mic de documente  marcate ca fiind clasificate în zone de depozitare şi în dulapuri pentru dosare din casa mea şi din biblioteca mea personală. Acest lucru s-a întâmplat în cazul Biden Penn Center. Departamentul de Justiţie a fost notificat imediat, iar avocaţii au făcut ca Departamentul de Justiţie să intre în posesia documentelor. Aşa că veţi vedea, vom vedea cum se va derula totul, sunt încrezător”, a comentat Joe Biden.

Republicanii cer anchetă

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, republicanul Kevin McCarthy, a declarat joi că este nevoie de o investigaţie a Congresului american, după ce documente confidenţiale din perioada în care actualul preşedinte democrat Joe Biden era vicepreşedinte al SUA (2009-2017) au fost găsite într-una din reşedinţele sale private şi la un fost birou al său într-un think-tank din Washington, relatează agenţia EFE.

Vorbind la o conferinţă de presă, McCarthy a denunţat un standard dublu prin raportare cu cel al fostului preşedinte republican Donald Trump, care este investigat tot pentru găsirea unor documente confidenţiale la reşedinţa sa şi care datează din perioada când era la Casa Albă.

Biden ”era foarte preocupat de documentele preşedintelui Trump, iar acum aflăm că, atunci când era vicepreşedinte le păstra neglijent în diferite locaţii”, a remarcat McCarthy. ”Suntem în SUA şi credem într-o justiţie echitabilă”, a adăugat acesta, îndemnând autorităţile să trateze cele două cazuri cu aceeaşi măsură.

Kevin McCarthy a mai spus că el sprijină una dintre măsurile pe care Camera Reprezentanţilor le-a adoptat săptămâna aceasta pentru ca aleşii fideli lui Trump să deblocheze numirea sa ca preşedinte al Camerei, şi anume aceea de creare a unui comitet care să investigheze Departamentul Justiţiei şi FBI-ul, instituţii despre care republicanii susţin că sunt folosite de Joe Biden în scop politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 24
Author

58 de Comentarii

  1. In fotografie, „Mos Bidon” isi ciocaneste tartacuta, sa vada daca nu cumva, din greseala, a inceput sa sune „a plin”.

  2. dubla măsură la mama democrație, egalității, libertății, civilizație, și multe altele, recte USA:
    „număr redus de documente confidenţiale” la Biden versus „numeroaselor documente” la Trump
    „Casa Albă, evident stingherită”, „descoperire incomodă”, „eventuale documente rătăcite”, … la Biden, versus „caz mult mai grav”, „percheziţii spectaculoase”, „mii de documente”, „secrete de apărare”, „a refuzat să le restituie”, … la Trump

    cam așa arată libertatea și independența presei!!!!

  3. un ped0fil in functia de presedinte al USA… s-a ales praful si pulberea de democratia occidentala. Traim inceputul celei mai cumplite dictaturi pe care a vazut-o omenirea pina acum, saracie lucie, sclavagism si copii mutilati sexual folositi ca obiecte sexuale de catre descreierati ped0fili.

  4. Dubla măsură e tipică pentru neo-marxiștii „progresei”, woke. Vezi Crimeea și Donbas vs Kosovo…?

  5. I-au numărat lui Trump documentele ca sa ajungă la Bideu! Unde dai și unde crapă! Asta da democrație originala! Nu va păți nimic precum Petrov care a fugit de la locul de munca cu un laptop plin de documente clasificate cs sa le predea lui Soros/Putin!

  6. Sper ca nu deranjez cu o observatie personala ;
    1. 11,01, 2023, 9500 de zboruri civile intarziate din care 1500 anulate concluzia FAA sitem vechi de
    comunicare.
    2. 10,01, 2023 am scris /semnat 78 la un articol RUSIA rzaboi civil etc, aparut in Washington Post semnat
    de Condolleeza RICE ex secratar de stat si director of CIA Horvat Gates -RUSIA NU POATE FI CUCERITA.
    Coincidenta harmalaei cu zborurile interne di USA le-am asociat cu un articol a Dr. PETER VINCENT PRY,
    EMP Task Force Executive Drector on National and Homeland Security publicat in June,10,2020. cu titlul
    CHINA EMP TREAT -STIC.
    Despre Bideu stiu si lebedele (care au mai scapat) din WIENA ,dar acum va fi TARABOI MARE ca a luat mita
    si el si superiorul /mentorul lui. Unui senil este greu de eplicat CE SE PETRECE IN LUME mai ales DAVOS.

  7. Cred că este cel mai corupt și mânjit președinte, alături de clica și fiul său, din istoria usa!

  8. Gata Biden si poponarii lui Sorosh au pierdut puterea. Ce va urma. Arestatea lui Ursula ‘ destramarea ideologiei comuniste evvreuesti globaliste’ caderea dolarului care a si cazut.

  9. Când te gândești ca unor asemenea minți bolnave și unui asemenea sistem profund corupt, imperialist, lipsit de valori perene, terorist, dornic de sânge si iubitor de moarte ne-am abandonat cu servicii, resurse, ideologie, oameni politici, justiție, siguranță energetica si alimentara, etc, îți vine să dai de toți pereții cu toate slugile care ne conduc și care continua sa suga din falusul Americii ca și cum ar suge din izvorul nemuririi.
    PS. Când ii vad pe slugile noastre ca stau cu mana la inima ascultând Imnul National ca sa ne arate ca dragostea este bunul lor cel mai de preț, primul gând care-mi trece prin minte este de rahati puturoși, pervesi, prostituati, găunosi, manipulatori, mincinoși, ipocriți care-și întind labele infecte peste rahatul care le pulsează in piept ca trupul,sufletul și spiritul aflat intr-o stare accentuata de descompunere sa nu împrăștie în spațiu mirosul de lesuri politice antinationale.

  10. Ne va lămuri Nexta, unica agenție de știri credibile, că documentele de la domnul Biden sunt doar niște facturi emise de firma care face curățenie la Casa Albă. Doar nu credeți că e firmă a FBI? De altfel sunt plătite toate, la zi.
    Și mă gândesc că e normal ca omu’ să uite chestiile neesențiale. Că, doar nu e perfect ca politicienii liberali din România, ca să știe și liftierele din clădire.

  11. Cu bunavointa d-voastra recomand pe -YOUTUBE CRUX din 9 ianuarie 2023 cu titlul;
    US EXPERTS RAISE ALARM on CHINA Electromagnetic Pulse .

    Cine stie dupa articolul RUSIA SE DESTRAMA RAZBOI CIVIL poate a gresit HARTA ,caci aceasta planeta condusa
    de ,,electul„ + toti incompetentii demoncrati pot crea multe probleme sociale in USA. Am mai mentionat
    cand -traista e goala incep ostilitatile.

  12. „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, „Cui pe cui se scoate”, „cine sapa groapa altuia cade in ea” nu numai la nivel de persoana ci si la nivel de popoare…unii se cred mai presus de Om, chiar Creatori…oare unde-i va alunga Dumnezeu cand se va mania? Pe Marte, pe Luna?

  13. Afirmația despre ceva interzis să fie în casa ta “ Dar nu ştiu ce este în documente”, afirmat preşedintele american” se cheamă că ești iresponsabil, nu deosebești documente clasificate de cele neclasificate, nu știi de ce le-ai adus acasă, unde le-ai pus, etc… Texul cu “dulap încuiat” e penibil. Noroc cu emigranta care face curățenie.

  14. Păi, incomod pentru cine de fapt ?? Pentru ukran ?/ Pentru român ?? Pentru polonez ?? Căci restul totuși au demonstrat o rezervă de normalitate,.In astfel de cazuri,. care in amerca are precedent,..simplu iți pui demisia pe masă,. Categoric urmează vicele..

  15. Noah , gestul asta ce-l face Bidon-Robinette , era gestul prin care in tinerete ii dadeam de inteles chelnerului ca vreau vin demisec. Asta cred ca a vrut sa vada : e sec sau demisec? Aceasta-i intrebarea ….”Oh Desdemona ….”

  16. Omul a uitat unde a pus hirtia higienica si de nevoia urgenta a folosit ce a apucat, adica, documente secrete.

  17. Gargara trumpista!Avocatii lui Biden au facut curatenie printre actele din fosta resedinta si le-au clasificat singuri,predandu-le pe baza de inventar si proces verbal, Arhivei Nationale,nu invers,adica arhiva a cerut batand cu pumnul in masa ca in cazul Trump, care pastra „scrisorele de amor”vorba lui Caragiale pentru vreun „caz”
    PS pentru postacime :tot ce citeste un vice- si un pres american,are stampila Strict Secret,daca nu stiati

  18. La fel ca Johannis ,Bidonul turtit este cel mai slab presedinte pe care la avut America in ultimii ani.Ii va costa pe americani acest presedinte, cum la fel ne va costa si pe noi,doi incapabili si rau voitori pt. tara si poporul pe care din nefericre la condus .

  19. @ margica

    Mirosi o bou de la distanta.. Pai daca bideu citeste usa today are stampila strict secret?

    Vezi ca iei bani degeaba.. Mirosi a prost.

  20. @ Mărgeluțe 18:32
    E așa de greu sa înțelegi că documentele respective NU AVEAU CE SA CAUTE IN GARAJ ?
    GENIULE !?

  21. Nimic nou sub soare! Documentele clasificate au ajuns la Soros precum cele furate de Petrov! Succesuri guys!

  22. @ „Mărgelatu”, 12 ianuarie 2023 la 18:32
    „PS pentru postacime :tot ce citeste un vice- si un pres american,are stampila Strict Secret,daca nu stiati”…
    Da, bre, Mărgelungule, am observat că șî pă Biblia pă care a jurat senilu’ la instalare în post scria tot: „STRICT SECRET”! …în limba romînește……[Rumburak, fetița preferată a pidosnicilor dă la Casa Cea Mai Albă ca să știe Alzheimerii unde să intre]

  23. Atacul media al Comintern-Rasputin la propriul ILEGAL pe care l-a legendat acum doi ani pentru credibilizarea care scartaia dupa ce Bideu, tot pentru credibilizarea ca negiind AGENT SOVIETIC, s-a lansat in CRUCIADA verbala antisovietica, fara a trimite armament greu, impiedicandu-si PATRONUL IDEOLOGIC sa treaca la un atac nuclear limitat, dar suficient daca se tine seama ca in 1986 Gorby, CRIMINALUL PRECEDENT CONTRA UMANITATII, rezolvase nu numai chestiunea ucraineana, ci si central-sud-europeana prin DETONAREA BOMBEI CU CEAS de la Cernobyl, tic-tac, tic-tac, vorba lui marius/tomlin/Batranul tica-los…ILEGALUL Bideu fusese anterior presedintiei lui Trump legendat de-a dreapta cuplului de ILEGALI Barak Osama si tehnica prevazuta precum tehnica lui
    Clington sa duca mai departe la Hacienda Alba flamura rosie cu secera si ciocanul…Securistoidul marius care dejecteaza in serie
    pentru compensarea humoroidului rene/gelu a ramas cu fixatia „neomarxism”, de acoperire a bolsevicilor „amerloci”, sarind etapa cominternista a bolsevicilor reprezentati azi de odraslele lor…

  24. @ geghea kaghebistul
    In cazul lui Mos Bidon, cred ca este vorba de un „triplu sec”, „indifernet” de chelner.

  25. Unui Preşedinte care poartă pampers, ce să-i ceri? Nu-i el vinovat. Cei ce l-au ales sunt vinovaţi.

  26. Nepoate, cum îl cheamă pe neamțul ăla care-mi ascunde lucrurile prin casă?
    Alzheimer, bunicule.

  27. …oare ce mai face 😉 si pe ce-si pierde vrema Mishteaux ? 😀
    A zis atunci ca vin „vremeuri” grele …
    PS: Atentie la …”Investitorii galbeni” …4 februarie …ca nu-i totul ce pare (dimpotriva!) 😛 !

  28. @Gogutza aka Eduard ; daca te stergi la aia de ii zici tu gura cu hartia de WC a lui Biden,vei observa ca tot Strict Secret scrie pe sul, rapandula
    Scuze, tu esti cu brusture

  29. Hemoroidul lui Soros zice că la el nu se pune ,erau documente despre câte medicamente ia pe zi pt demență

  30. @ 20:25

    Ma bucur ca confirmi..
    dupa ce ca esti prost mai si claxonezi.

    ?Hai sa traiesti ?

  31. @ Mărgeluțe 20:25
    Când doi oameni îți spun că ești GENIAL, du-te să-ți iei PREMIUL NOBEL !?

  32. Avocatul le-a gasit, sau un procuror ?! In toata lumea avocatul te apara, nu te acuza ! In ce lume traim !

  33. Mishteaux …cum a mai ziso, are moemntan o „treaba” la …ARHIVE 😉
    [mda … epigonii n-au -„celor vechi” ] !)
    Dar dupa 4 februarie 🙁 …
    APARENTELE inseala ! Democratii au deja pierdut meciul ! (dar ei puscand momeala … 🙂 )…
    SHALOM !

  34. s-ar putea …s-ar putea ca ce-i in documentele gasite la Biden sa fie niste date care l-au imbogatit pe Biden
    de la … „investitorii galbeni” 😉
    PS: Stiu de la Mishteaux (care nu poate gresi-n predictii!) ca treaba pute a coruptie si uzanta de acte clasificate pentru folos finanicar personala … etc: 4 februarie …mda ! Mishteaux le stie mai bine ! Are mult de reparat in munca epigonilor recente !
    Dupa … -> Trump ii poate multumii „doctorului Q” 😉
    Multi vad putini pricep ca totu-i premeditat ! 😀
    PS: De ce se deja stie 😉 🙁 ce-i in documentele dosite CU FOLOS („investitorii galbeni”) de BIDEN ? DE CE ? De ce umba americanii asa de non-grijuliu cu TOP SECRTE-ele looor 🙁
    😀

  35. daca mishteaux prin
    „investitorii galbeni”
    profetea la ce-i in actele TOP SECRET …chinezesti
    Mishteaux e mai special chiar de cat se banuia 🙁 !
    SHALOM ! 🙂

  36. Cu siguranță nu a pierdut vremea. Nici timpul. Plictiseala. Aștept 5 februarie. Shi pretind ca nu intzeleg?

  37. Documentele arata clar ca Biden a inceput razboiul contre Rusiei pentru a profita financiar de el. Documentele erau secrete shi pentru Obama pe atunci preshedinte care insa se opunea razboiului lui Biden. Trump a reushit doar sa amane razboiul cu 4 ani.

  38. … 😀 😀 😀
    In 4 noiembrie au gasit primele acte TOP SECRET dosite de Biden ?

    „Luk spune:
    4 NOIEMBRIE 2022 LA 19:58
    @ some girl alone , ce prophet ii @mishteaux ?
    Zicea sa fim atenti la “vineri” , “4 noiembrie” etc.
    Nu s-a intamplat azi , 4 noiembrie , absolut nimic.
    N-a intrat batalionul 101 in ucraina , nu s-a intamplat nimic cu “componente” .
    @mishteaux e un frizer , si nimic mai mult
    Daca cauti pe net , tot timpul apare : “atentie la vineri”
    Prezinta o dovada cu IQ-ul tau , ca altfel esti doar un “siphon””

    PS: …la un anumit nivel totul e … antepremeditat regizat 😀 ! MDA !
    ATENTIE … la 4 februarie = Mishteaux nu poate gresi in profetii !
    (cum a mai ziso, chiar el, in toate-i un „miez” care ULTERIOR le confera a aura qanon-mistica ! 😀

  39. … acum …intelegeti 😀 …ca Mishteaux chiar e un PROFET ? 😀
    Intreb … cine-s acum in noua lumina a investitorilor in think-thank-ul lui Biden …”investitorii galbeni”
    😀 😀 😀
    Poate Mishteaux se reintoarce cu profetii vesele 😀 dupa … 4 februarie ! 😛
    [mishteaux e special … doar un special aborda subiectele pe care le-a abordat subtil-pueril-jmekeresc … el ! N-ati vrea sa stiti cate e obligat el sa stie 😉 … re-intreb …ce-ar fi daca ar spune dinainte CLAR ce stie 😉 ? = acum intelegeti de ce uneori i-a o pauza de la oficialitati fircalitice 😛 Ce-i mai nasol URMEAZA ! ]
    🙂 … SHALOM ! :* Nu-i bine sa „razi” de genii …fie ele doar informationale ! Oare cati mai stiau de OMERTA din 4 noiembrie (cand a fost subtil-PROFETIT-hotarata !) pana recent cand … i s-a dat drumul ! 😀
    MDA

  40. Acest putregai expirat mental si fizic Bidon un pedofil corupt intr o familie de drogati care a fost ales de alte 60 de milioane de drogati ,ca in Amerlica sint si citeva zeci de milioane de oameni foarte ok care nu l au ales pe acest dement

  41. Goniti sclerozatul care poate apasa pe butonu’ ala crezind ca-i o jucarie !….

  42. @Mishteaux , de ce nu vorbesti cu Bidon sa-ti trimita si tie niste medicamente ?

  43. ”un mic număr” nu ese o explicație sau justificare,.. Poate nu are garajul cât casa albă,.Axceastă familie de biden, urmeaă o tradiție ”democrată” a unui partid extrem de toxic pentru planetă.. De te uiți la cei dinainte, tot democrați, vei găsi figuri demne de iad,.personaje malefice cu interesul clar de hegemonie planetară și dezinteres total față de umanitate..

  44. Atentie la 4 februarie !
    @IMGB …despre „investitorii galbeni” (aia de-au investot in think-thank-ul pennsilvanez) v-a zis, Mishteaqux, inainte de-a apare publica treaba 😀 … : hotaraerea pacalitoare de votanti in neinstiintati in cauza, referitor la MUSAMALIZARE in … 4 noiembrie … cine are creier a putut vedea ca nu scoate profetii din burta, profetul, ci are direct acces la sursa !

    PS: Intreb ca prostul, pentru ca nu-s mishteaux : OARE DE CAND stia cineva de …documentele din garajul si WC-ul de langa garaj ale lui Biden
    si … ce meserie au aia de-au dat cu ciocul anti-democraticoid impotriva lui Sleepy Joe TAMAN ACUM !

    PPS: Ce urmeaza atat de straniu misterios …insa punctual „investitorii galbeni” (in avrea bidonista, desigur! 😉 ) … in
    4 februarie ?
    „verzi si uscate” …sa nu trezesca banuieli … c-asa-i misto
    cand crezi ca tipa e nebuna e geniala-n predictii si cand crezi ca e geniala e doar …conspirationista 😉 !

    TOTUSI @IMGB … n-asa ca-i straniu punctuala predictia punctuala „investitorii galbeni” si milionaele bagate-n THINK-THANK-ul bidenesc ??? [de cand mishteaux „are treaba” totul devine straniu PALPITANT ! 🙁 )
    SHALOM !

  45. „@mishteaux spune:
    24 NOIEMBRIE 2022 LA 20:08
    As vrea sa stiu unde muncesti, cu adevarat, tu … aparent ? „frezorule” ! ?
    Sti dovedit prea multe …
    [„investitorii galbeni” ??? ? …CIA ar da sute nu zeci de milioane sa stie ce va urma-n 4 februarie …hehehe NU POT UITA cum ai ghicit fara sa pari ce nu esti ? … din neant …faza cu „24-joi” …sau mai grav dupa suma investita ? „scara luiu Iacov” prin care Erdogan a reusit sa contracareze lovitura de stat in Turcia ! …PS: Chiar si faptul ca exprimi oricat de vag si pueril anumite „informatii” ulterior confirmate … te fac suspect ! ? ]
    …mda ..bla-bla-bla”
    DE MEDITHT PE THEMA … 😉 …cine NU vede ca tot balciul recent yankeu e pre-meditat NU-l intelege pe Mishteaux !
    si de ce facea pre-aluzii ! [Q]

  46. V-ati prins acum (IQ=?)
    ce insemna strania cheie „investitorii galbeni” 😉 … si cele 54 de milioane de dollari chinezesti in THINK-THANK-ul bidenesc ?
    HAHAHA !
    Asa ca Mishetaux e un habarnist ?
    PS: Curiosilor doar atat … coroborati datele predictiiei mishteaux-iene calendaristic cu ce se releva azi si
    judecati daca mishteaux are sau NU are acces la chestii complicate 😀 !
    MARE ATENTIE la 4 februarie = cand scandalul va fi la apogeu !
    🙁
    Dupa 4 februarie …vine mishteaux … care pana atunci va … rezolva unele probleme evident amatoricesti epigonesti !
    PPS: Asa ca cine rade la urma rade mai bine ? 🙁
    Incodata …mishteaux NU poate niciodata in predictii ! = n-ai cum gresi in strategii ras-gandite propriu !
    PUP !

    REINTREB: …asa ca si prostii vad ceva simbolic in straniu-misterioiasa profetie in-codata-n cheia „investitorii galbeni” ?
    … 😉

  47. Mar Gealatul Securitatii e un Bram Burak de o infamie comparabila cu a „rapandulelor” Tica Caloase clonate de Trilaterala din praf stelar rezultat prin concasarea stelutelor cazone, de la Davos…Aceasta creatura hidoasa ce face jocul lu PROFI-Padurea Faget prin REDUCEREA responsabilitatilor Securitatii dejist-ceausiste ETERNE in DISTRUGEREA Romaniei la simpla „incompetenta prostocrata” dublata de „coruptie”, pt a ascunde procesul perfect structurat de CAPITALIZARE a acoperitilor/ nomenclaturistilor Partid-Securitate, a fost folosita pe forum de HAITELE reunite in scopul accentuarii confuziilor…Una dintre acestea fiind asocierea mea cu creatura, cel mai locWaCe fiind rene alias marius supranumit Capitanul Legiunii core/ileana=Rollasonata, cand
    nu e gelu humoroidu…

  48. Ce i-a venit clown-ului Mishteaux sa profeteasca „din senin”
    strania cheie ” investitorii galbebi” intr-un timp cand putini banuiau ca i se coace think-thank-ist lui Biden
    din investitia de 54 de milioane chinezesti …etc si bla bla bla !

    PS: Cine-a inteles de pe atunci … hint-ul lui Mishteaux pe thema …dupa faptul concis ca Q il v-a ajuta pe TRUMP ?
    😀 😀 😀
    [PPS: negrii dupa cum s-a prezis vor pierde cu 7% ! 🙁 ]

  49. In budă au cautat? Ca bosorogul senil e in stare sa se stearga la cur cu orice hartie, ca tot nu mai vede bine. Si ăsta se vrea conducătorul lumii?!

  50. Uncheșul stângii, cel liniștit(gen Ilici), le-a pus la dospit pentru o licitație ulterioară.Acu’ face pe prostu într-un mod extrem de convingător, deoarece și este.Famiglia lui se ocupă, el papă înghețată, miroase copiii-n cap și le arată părul de pe picioare.Președinție, ce mai.Kamală-sa behăie-ntruna si vorbeste fără să știe ce și despre ce, belind fasolea non stop.Și ia și o sarsana de bani din asta, săptămânal, bașca plimbăreli degeaba între doi păpușei.Să tot faci politică, nene.

  51. Aloooo Sapoca , Nr.9 , Socola , Odjula , etc , ce faceti bre ? Iar l-ati scapat pe Sharla ? Sau nu-si mai face efect tratamentul ? Poate gasiti niste gheata acolo la „bolnita”sa-l tratati . Deja ii ard creierii in „Chartasis”….Mai racoriti-l .. Sau va lipseste personalul ? Pai poate vin -Tivilica -Ceausescu , Cacamitru ,Angie Serban , Bot , Dide,etc si fac voluntariat …

  52. Totusi … crezi ca
    „investigtorii galbeni” = 54 de milionae in Pennsilvania lui Biden ?
    😉 😉 😉
    [nu te mira de unde le stie profetul !]

  53. totul e dinainte regizat
    sttraniu e ca MISHTEAuX
    e printre extrem de putinii care misterios le ante-stie . „investitorii galbeni” … Pensilvannia 😀

  54. Te-ai intrebat ce-i intre
    profetia lui Mishteaux : ATENTIE la „investitorii galbeni” !
    si …faptul ca trupa lui Biden a fost obligata (DE CE? …stiau si „ALTII” 😉 ) …sa se de-a singura-n gat
    cu … actele dosite !
    Nu-i straniu cum un oarecare …care putea spune orice altceva decat CHEIA : „investitorii galbeni” atentie la ei ! …
    a zis-o cum a mai zis si altele ! = Mistearios de punctual ?

    PS: „DESTEPTILOR” … cati macar banuiau la ce se referea stric misteriosul mishteaux …vezi cele 54 de milioane de koko investite de galbeni in Pennsilvania lui Biden 😀 !
    PPS: Ca tot e vorba Q oare cine stia ce-avea H. Clinton in …servere ? marele fum ? 😀

  55. @IMGb …te asigur in cunostinta de cauza 🙁 ca exista fotocopii la actele alea bideniste (de aia-s greu de ascuns si COVER UP !) 😉 insa asta e pentru mai tarziu ! …si pentru altii !
    PS: in privinta lui mishteaux aparenetele inseala … daca aveai IQ intelegeai asta din profetiile lui 😀 pana acum !
    MISHTEAUX = SPECIAL !
    SHALOM ! :*

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.