Scandalul drumului din Pădurea Băneasa. Fechet amenință cu demiteri

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că va demite întreaga conducere a Regiei Naționale a Pădurilor, împreună cu conducerea Direcției Silvice Ilfov, dacă se deschide drumul forestier prin pădurea Băneasa.

„Sunt total împotriva accesului cu autoturisme în pădure, m-am opus de la început – deși nu am fost informat sau consultat în legătură cu o astfel de decizie – pentru că vorbim despre mii de mașini care ar transforma un drum forestier într-o autostradă.
Cine interpretează greșit Codul Silvic nu face decât să încalce legea.

E halucinant modul în care, într-un moment când atenția publică este îndreptată pe subiectul inundațiilor și al dezastrului de la Salina Praid, singura urgență a unora este cum să ocolească legea și să răspundă unor interese care sfidează bucureștenii. (..) Nu voi accepta ca o instituție publică, Romsilva, să devină prizoniera unor interese private, în loc să apere interesul românilor și patrimoniul natural al României. Pădurea Băneasa nu este o autostradă și nu va deveni niciodată un spațiu de tranzit auto doar pentru confortul unor dezvoltatori sau al unor șoferi grăbiți! Acest drum forestier a fost creat pentru gestionarea durabilă a pădurii, nu pentru a satisface ambițiile unor grupuri de interese care văd în pădure un simplu culoar de trafic.

Vreau să protejăm, prin toate mijloacele legale, ultima pădure urbană a Capitalei, locul în care oamenii își găsesc liniștea, relaxarea și oxigenul. Nu sunt de acord să cedăm niciun metru pătrat din Pădurea Băneasa traficului auto și voi face tot ce ține de mine, ca ministru al Mediului, pentru a opri orice tentativă de abuz.Pădurea este a tuturor, nu a unora care o privesc doar ca pe o oportunitate imobiliară sau ca pe un drum de scurtătură. Cei care au semnat documente fără bază legală sau au inițiat astfel de demersuri care transformă pădurile în autostrăzi vor răspunde”, a transmis Mircea Fechet.

Amenajarea drumului forestier care traversează Pădurea Băneasa între Consolight şi Aleea Padina și care ar urma să asigure accesul din Cartierul Greenfield a fost îndelung contestată de organizațiile civice.

Revoltă civică din cauza drumului din Pădurea Băneasa

Recomanda [votes_up id=852559]

5 Comentarii

  1. Dovada clară că drumul se va face, măR😜g…
    ● Rkk – MuciferiZd Tulcean Ciripitor Pădurean -Rkk ●

  2. Drumul asta ordonat de securisti a fost pasul UNU. Urmeaza pasul DOI cand drujbarii din harkov adusi la Bucuresti vor rade toata padurea.

  3. Cei din primarie sector care au dat aviz de constructie acestui cartier dati in judecata, alaturi de firma imobiliara, ca sa faca drum de acces. Nu min.mediului este de vina. Iar Padurea Baneasa este un petic de natura ce merita pastrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.