Scandalul frăției șoricului, nou episod

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, înainte de ședința Cex al PSD, că îi recomandă lui Codrin Ștefănescu să ceară explicații camaradului său, Gabriel Oprea, în contextul cererii lui Ștefănescu ca liderul PSD să dea explicații despre petrecerile SRI la care a participat.

„Cred că Codrin Ștefănescu poate cere aceste explicații de la colegul lui, camaradul lui, Gabriel Oprea, care, desigur, nu are nicio legătură cu sistemul. Am spus că voi spune, în Comisia SRI, tot ce știu și nu merg nici cu jumătăți de adevăr, ca George Maior, și nici cu minciuni ca alții. Pentru că se nuanțează o istorie romanțată nimeni nu a văzut nimic și a venit din cer acest sistem”, a spus Dragnea.

Dragnea a mai declarat, luni, că nu a fost la vreo onomastică a lui George Maior sau Florian Coldea, dar a evitat subiectul „mesei de Crăciun”.

Întrebat dacă a fost la petrecerile de la sediile SRI, așa cum a declarat fostul șef al SRI în comisia de Control, Liviu Dragnea a afirmat că va spune tot în fața comisiei, atunci când va fi chemat.

„Veți afla de la mine lucruri la care nu v-ați gândit. Vreau să fac o chestie instituțională, nu cancan.Vreau ca după ce vorbesc și termină activitatea comisia, să se și întâmple lucruri”, a spus liderul PSD.

„Ce dezvăluiri a făcut George Maior?! Că George Maior, din ce am auzit, a cam zis „Nu”. Nu știe, nu a auzit, nu e adevărat. Astea sunt dezvăluiri? Astea sunt minciuni. (…) Nu am fost la o onomastică a lui Maior sau Coldea. Prea mult vorbim despre securiști”, a mai afirmat Dragnea despre audierea lui George Maior la Comisie.

Codrin Ștefănescu a spus luni, întrebat dacă îi va cere explicații lui Liviu Dragnea pentru participarea la petrecerile de la sediile SRI: „Eu nu îi voi cere explicații personal. Eu cred că e dator el să dea explicațiile în interiorul partidului, să explice câte întâlniri de genul acesta au avut, de ce le-a avut și în ce context. Poate pur și simplu a fost obligat să participe. Poate a participat din plăcere. Lucrurile astea trebuie să le spună în interiorul partidului, pentru noi, și probabil trebuie să răspundă, pe urmă, public. Am înțeles că vrea să vină la Comisia de control SRI, fiindcă are multe lucruri de spus după declarațiile lui Maior, care oricum, într-adevăr, n-a spus aproape nimc din ceea ce știe, n-a răspuns foarte corect la două întrebări esențiale legate de cum s-a dat ordin pentru facerea dosarului lui Klaus Iohannis pentru a-l scoate din cursă înainte de a fi candidat, n-a dat explicații despre cum s-a făcut la ordin dosarul lui Eduard Hellvig pe vreme a aceea ministru, azi șef al SRI”.

 

Fostul director al SRI a declarat, marți, în comisia de control SRI, că Liviu Dragnea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu și Ponta participau la petrecerile date în locațiile serviciului de informații, el afirmând că erau niște întâlniri informale ale unor oameni care au relații formale.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Unii spun ca ” persoana umana ” Codrin si Stefanescu ar fi itit oarecum in contra ” peonului de Telemorman ” Liviu si Dragnea, de catre fosta vedeta social-democrata Adrian si Nastase care probabil ca ar vrea sa revina mai in fata …, sa mai presteze oarece activitati, asa cum il alinta nea Nelu cotrocelu in anii 2000-2004: ” conjuga verbul a avea intr-un mod mult prea personal ”, iar respectivul a replicat: ” sa imi numarati ouale ”, iar dupa a urmat tarasenia cu mititica si restul … ! Sa vedem zice chiorul, sa auzim zice surdul !p.s.- oricum Liviu si Dragnea este destul de harsit de friptul in bulane cu greii din PSD: Nastase, batranul edecar Iliescu, ” prostanacul ”Geoana, ” carlanul ” Ponta, s.a.m.d. !

  2. Si ce era sa faca Emoticonul PSD?Sa bage rahatul sub pres?Dragnea chiar are de dat explicatii,adica aia care au fost la chermeză la Oprea au fost anchetati si aia care au fost la chermeza lui Maior,nu?!De cate ori a jucat tenis pe acolo cu cadrele SRI ,nici el nu mai stie!Asa se sudeaza fratia de arme…

  3. grenadă zbiară în gura mare că vrea la comisie, iar în spatele uşilor închise îi ordonă ritos lui manda să nu cumva să-l convoace; altfel n-avem cum să explicăm lipsa oricărei reacţii din partea comisiei…

  4. Daca e convocat dupa congresul din 10 Martie la comisie,se prescrie,tovarase Manta !Tovarasul Dragnea ,intarit la umeri cu un nou mandat,va infiera securitatea de ieri si de azi!Maine,mai vedem…

  5. Pupat Piata independentei si … la fel dar cu alte parasute si aurolaci. Ce mi-e Ponta ce mi-e Dragnea, ce mi-e Johannis ce mi-e Basescu, ce mi-e Lulutza ce mi-e Veveritza, ce mi-e Coldea ce mi-e inlocuitorul, si asa mai departe. La vremuri noi, tot noi? Inalta Poarta ce graieste? Ca e bine, domnule chestor, ca e bine, ca asa trebuie sa fie in bandustane?

  6. Formularea dlui. Liviu Maior “erau niște întâlniri informale ale unor oameni care au relații formale” va rămâne în istorie asemeni lui “…ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica;…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.