Scenariu de șah-mat cu șefia DNA

Procuroarea Adina Florea ar putea fi propusă și a doua oară la șefia DNA – și obligatoriu numită atunci – dacă președintele Klaus Iohannis o va refuza prima oară. Ministrul Justiției Tudorel Toader a precizat, luni, solicitat să comenteze ce va face dacă președintele o va respinge pe Adina Florea în condițiile în care Klaus Iohannis poate refuza o singură dată și motivat propunerea, că a doua variantă la șefia DNA nu trebuie să fie neapărat altcineva.

Astfel, întrebat la Antena 3 dacă va trebui să vină cu o altă propunere pentru funcţia de procuror-şef al DNA în cazul în care Iohannis o va respinge pe prima, Toader a răspuns: „Este un principiu general care spune: unde legea nu distinge, nici noi nu putem adăuga. Prin urmare, nu scrie nicăieri că a doua propunere musai trebuie să fie altcineva. Sigur, să vii cu aceeaşi persoană la a doua propunere – va trebui, eventual, să vii cu elemente, de fapt, suplimentare„.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni, că i-a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcția de procuror-șef DNA.

Ministrul  a precizat că Adina Florea a fost aleasă de comisia din cadrul instituției pe care o conduce ca fiind cea mai potrivită pentru funcția de procuror-șef DNA.

„Comisia de interviuri a fost prezidată de mine și cei patru secretari de stat. Eu m-am exprimat ultimul, i-am lăsat pe colegii mei să văd evaluarea pe care o fac, spre cine își îndreaptă atenția. Doamna Florea, fiecare membru a spus că dânsa este membrul cel mai potrivit pentru această funcție”, a completat Tudorel Toader.

Florea a fost propusă la șef la DNA de către Tudorel Toader în data de 6 septembrie.

Pe 8 octombrie procuroarea a primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a CSM, care este însă consultativ.

Conform noii legi privind statutul magistraților, președintele poate respinge o singură dată, motivat, propunerea ministrulului Justiției. Dacă Klaus Iohannis refuză numirea Adinei Florea la șefia DNA, va fi obligat să accepte următoarea propunere, indiferent de persoana propusă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ioana Radu 8516 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Păi dacă cretinoizeii de #rezistaci împreună cu această ființă mitocano-nesimțită care este procurorul general (cât de jos s-a putut ajunge să ai un asemenea individ în funcția asta. ..De fapt după chipul și asemănarea chiorului de parcă ar fi copia lui fidelă în ceea ce privește gradul de nesimțire )țipă ca din gură de șarpe că vine Apocalipsa. …înseamnă că este foarte bine. Să se facă odată curățenie și să treacă la treabă și guvernanții că ne-am săturat de atâta gargară cu Justiția și pensiile. ..poporul așteaptă și altceva …..daca or fi în stare, dacă nu sa se duca naibii și astia și nu mai rămâne decât „Dumnezeu cu mila! ” de țara ăsta.

    • Daca stam sa ne gandim profund, nu persoana Florea e contestata de varfurile statului securist paralel si de prostacii
      securisti de „dreapta” aliniati,ci sunt contestate intentiile ei de reformare a DNA, prim pas in reformarea Justitiei.
      Pentru acesti indivizi sinistri, relicve ale stalinismului, DNA este o institutie care a respectat Constitutia si legile tarii!?!? Aceste lepadaturi nu vor sa vada o realitate incontestabila: DNA a incalcat repetat Constitutia si legile prin actele de persecutie politica drapate in combaterea coruptiei, prin probele false, incalcarile drepturilor omului si comportamentele golanesti discretionare ale unor procurori infami sub bagheta Infractoarei nationale KÖVESI.
      Infractoare instalata de Tractoristul General in mod fraudulos intr-o inalta functie, ca si cum nu ar fi fost extrasa
      din DNA ca o MASEA STRICATA…In loc sa-i deschida dosare penale pentru vicieri ale actului de Justitie la comanda!!!

  2. Cum s-ar spune în sah: a luat-o în mână… Piesa, adică, iar acum gândește până pricepe, ceea ce nu-i prea stă în obicei…

  3. Precizarea facuta de ministru are darul sa-i produca frisoane Alogenului suprem postat cu spatele la zid! Singura
    sansa care-i ramane dusmanului poporului e sa faca ce stie mai bine, sa traga de timp, adica in 66 de zile o sa semneze decretul de numire a Dnei Procuror Florea ca sefa a DNA, dupa respingerea asteptata in prima runda…

  4. ” legea nu distinge ” este o expresie latina uzitată in drept, dar, a veni cu aceiași propunere după ce acesta va fi fost respinsă are o notă de șicanare, denotă o lipsă de candidați eligibili, iar în actualul context, când locatarul din Dealul Cotrocenilor are o evidenta problemă cu cititul, va da „o nouă șansă” „binevoitorilor” de la Bruxelles să inervină în nota binecunoscută !

    • „KANT”, pe tine nu te-a sicanat…Marx si acum ne sicanezi mai ceva decat idolul tau Ioha Alogenul pe noi romanii?
      Ce face destabilizatorul „pacii sociale” tot sicane se numesc cand trage de timp sau trimite legi constitutionale
      la CCR?Respectul meu profund pentru al doilea mare filosof al umanitatii, alaturi de Hegel, m-a oprit sa te
      SICANEZ zdravan la randul meu…

  5. Dl Profesor Toader da clase la multi! Nu mai vorbesc de profesorasul de Avrig, „fiul” nibelungilor, Klaun Kaizer Kiolhanis!

    • Joiannis nu e fiul nibelungilor ci a lui ta’su, șusterul, ăla cu „ne ultra crepidam”.

  6. Foarte corect !!!!!!!
    Toader ii bate pe astia exact cu armele lor.
    Cand basescu interpreta legea si constitutia cum voia el, nu se alarmau deontologii astia.
    Ei … lasa ca le-o da Toader de-i satura !!!!!!!

  7. Postari rautacioase cu insulte care ne arata vrajba din societate cat si educatia postacilor.

    • „oana”, zisa „lili”, ce scrieti voi e o insulta nu numai la adresa cititorilor publicatiei, ci si a romanilor care in majoritate traiesc in lipsuri cumplite, in timp ce cateva sute de mii de fosti nomenclaturisti si odraslele lor care
      constituie stalpii statului securist paralel nu stiu pe unde sa-si mai plasesze zecile/sutele de milioane si miliardele
      adunate prin raptul finantelor si bogatiilor Romaniei!!! Nu exista cuvinte suficient de grele pentru lepadaturi ca voi!
      Voi sunteti lipsiti nu numai de educatie, credinta, dar si de suflet…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.